AUR și Ura

634 de vizualizări
Foto: Dan Tăpălagă
Partidul condus de George Simion și Claudiu Târziu a lansat o nouă acțiune de tip fascist și extremist, incitând pe Facebook la ură împotriva presei. Într-un mesaj postat miercuri, Alianța pentru Unirea Românilor își îndeamnă susținătorii să întocmească liste negre:  ”Haideți să vedem care sunt cele mai toxice și false „organe de presă”. Începem noi: G4media…Completați voi!”.

Într-o singură oră, postarea a strâns sute de comentarii. Cum era de așteptat, cei mai mulți susținători AUR cred că toată presa este vândută politicienilor, cumpărată de partide și că acționează la cheremul lor. Comentatorii AUR mai scriu că toate televiziunile și publicațiile online mint, cu excepția România TV, un post ”cu știri adevărate”, care le inspiră ”încredere”.

Ce fac liderii AUR și de ce este extrem de periculoasă acțiunea lor? George Simion și Claudiu Târziu vor să se răzbune pe G4Media.ro deoarece scrie despre AUR, în mod programatic, că este ”partid extremist”. După asaltul asupra Parlamentului, G4Media.ro a luat decizia editorială de a preciza în toate știrile, relatările și articolele că AUR este un partid extremist, așa cum se raportează la el întreaga presă internațională, pentru ca cititorii să fie avizați în permanență că avem de a face cu un partid anti-democratic, indiferent ce ar pretinde.

Decizia G4Media.ro de a ne raporta la AUR ca la un partid de extremă dreaptă a venit însă la capătul unui lung șir de fapte, acțiuni și declarații de tip fascist și neolegionar comise de acest partid profund nociv pentru societatea românească, sintetizate deja de Cristian Pantazi aici.

Răspunsul liderilor AUR este o incitare la ură pur sânge împotriva G4Media.ro, fără argumente, un îndemn la linșaj public. George Simion și Claudiu Târziu nu pot explica de ce G4Media.ro este ”cel mai toxic și fals organ de presă”, însă deschid sesiunea de scuipături la adresa presei bazându-se pe o realitate: credibilitatea presei în general este în declin, din cauză că majoritatea redacțiilor iau bani de la Guvern sau de la partide. Numai că G4Media.ro se numără printre puținele redacții din România care are afișat următorul disclaimer la sfârșitul fiecărui articol:

  • G4Media nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil. De asemenea, G4Media nu acceptă bani de la partidele politice în afara campaniilor electorale. Publicitatea electorală marcată ca atare este normală în perioada alegerilor.

Liderii AUR atacă, după Parlament, o altă instituție-cheie în orice democrație: presa. Ca orice partid fascist care se hrănește din răspândirea urii și a neîncrederii în tot și în toate, AUR are și el nevoie de dușmani reali sau imaginari cu care să se războiască în permanență.

Cu bune și cu relele lor, Parlamentul, Presa, Justiția, sunt piloni de bază într-o democrație. Fără ele nu putem funcționa. Una este să le critici activitatea, să arăți ce nu merge, cu totul altceva să inciți programatic la ură împotriva lor. Or, a ridica ura publicului împotriva unei redacții din poziția de partid parlamentar, cu 20% în sondaje, reprezintă o acțiune profund anti-democratică, un atac la libertăți fundamentale.

Nu degeaba susținătorii AUR se mai regăsesc doar în România TV, un post care vorbește aceeași limbă cu ei mai ales pe tema vaccinării și restricțiilor, subminate metodic. Și unii și alții susțin în schimb toate conspirațiile, fake news-urile și aberațiile posibile.

Umberto Eco identifica 14 trăsături specifice unui partid fascist, AUR le bifează pe majoritatea. Prin atacul la adresa presei și G4Media în particular, AUR se încadrează la trăsătura cu numărul 7: Obsesia pentru complot. „Astfel, la rădăcina psihologiei fasciste se află obsesia pentru un complot, eventual unul internațional. Adepții trebuie să se simtă asediați”, explică Eco una dintre metodele fasciste de a strânge adepți în jurul lor.

Așa au ajuns toate -ismele la putere (nazism, comunism, legionarism), cățărându-se pe slăbiciunile reale ale democrației sau capitalismului, în vremuri de criză economică și politică, când publicul debusolat este mai vulnerabil la mesajul extremist și atras de dictaturi.

Editorialul complet poate fi citit pe G4Media.ro.


4 comments
  1. g4media tapalaga… Hm!… De ce nu mă mir?…

  2. Dle Tapalagă, citesc în articol un set de concluzii, apropo de AUR!… Unde sunt „expunerile de motive”?…

  3. Mai cercetați, băieți, mai cercetați!… Eu văd că AUR reacționează după o atentă cercetare a unui subiect, oricare ar fi acesta!… Dumneavoastră?…

  4. Cand tu si celelalte slugi ale lui Basescu atacati Antena 3, nu erati extremisti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar 17% dintre elevi au apelat la consilierul școlar, deși acesta este prezent în școală, arată un raport privind starea de bine și sănătatea mintală a elevilor de gimnaziu din România / Elevii nu se simt integrați, nu au încredere în ei înșiși sau nu își pot gestiona emoțiile și așteptările legate de performanță

Foarte puțini elevi (17%) s-au adresat unui consilier școlar pentru a discuta individual despre o problemă, potrivit Raportului privind analiza stării de bine și a sănătății mintale a copiilor din…
Vezi articolul

Analiză a Comisiei Europene: România opune minimă rezistență în fața analfabetismului funcțional, în perioada 2020-2025, comparativ cu alte țări europene, deși are printre cele mai slabe rezultate la PISA / TVA pe carte crește, măsurile educaționale sunt vagi, deși țara e în top la rezultate slabe în rândul copiilor fără cărți

România se numără printre țările europene care au apelat la cele mai puține măsuri menite să întărească nivelul alfabetizării copiilor la citire, matematică și științe, pe parcursul ultimilor cinci ani,…
Vezi articolul

Lupta sindicală din învățământ, în Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și SUA: acțiunile organizațiilor de profesori în pandemie, de la proteste auto la acțiuni în instanță împotriva autorităților

În România, când autoritățile iau vreo decizie sau vehiculează vreun scenariu privind școala în pandemie, cel mai puternic se aude, în public, vocea organizațiilor de elevi și de părinți. Profesorii…
Vezi articolul

Rezultatele simulării de la Evaluarea Națională 2024, anunțate peste 16 zile. Paradoxul „digitalizării” concepute de Ministerul Educației – avem cel mai mic număr de lucrări de corectat pentru un profesor și cel mai mare timp stabilit pentru evaluarea acestora

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, susținută de circa 163.000 de elevi din clasa a VIII-a vor fi anunțate de Ministerul Educației abia pe 23 februarie. Asta înseamnă peste…
Vezi articolul

Alegerile din universități, afectate de noua Lege a învățământului superior. Unele instituții organizează scrutinul după vechile reguli, deși trebuie respectate noile norme. Apar însă portițe / Studiu de caz: Universitatea din Craiova

Prevederi care se suprapun, se completează și chiar se anulează, practic, una pe alta produc, anul acesta, un nivel ridicat de confuzie cu privire la alegerea structurilor de conducere din…
Vezi articolul