Până pe 15 decembrie, profesorii, elevii și părinții pot participa gratuit la cursuri de securitate cibernetică, potrivit unei document trimis către inspectoratele școlare de către Ministerul Educației. Conform sursei citate,…
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la TVR 1 că „boala de care suferă învățământul românesc dintotdeauna” este „excesiva teoretizare” sau „mai repede, axarea pe cunoștințe…
Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro. „Nu există nicio reducere a acestor burse în…
Surse curriculare pentru profesorii de Limba și literatura română, care predau elevilor de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Cadrele didactice pot consulta programele școlare…
Elevii claselor primare (pregătitoare – clasa a IV-a) vor putea fi organizați într-o singură formațiune de studiu, în anumite condiții, potrivit proiectului de metodologie privind organizarea claselor în regim simultan,…
Până pe 17 noiembrie, inspectoratele școlare au desemnat o persoană responsabilă cu activitățile de educație juridică, după cum se arată într-un document consultat de Edupedu.ro. Concret, este vorba despre o…
Până pe 4 decembrie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, printre altele, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Solicitarea…
„Mie mi se pare aberantă propoziția asta „se caută resurse”, ca și cum guvernanții ar face o favoare acestei societăți, acestei țări și cadrelor didactice”, a spus profesorul Mircea Miclea,…
Planificarea inspecțiilor pentru Definitivat 2024 a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Prima inspecție de specialitate va avea loc până la 9 februarie, iar a doua inspecție…
Până pe 28 noiembrie, școlile au de introdus în aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) datele elevilor din cererea pentru tichetele educaționale de 500…
Pentru justificarea celor 450 de lei din prima de carieră didactică, profesorii nu trebuie să mai facă un referat, ci doar o declarație pe propria răspundere privind corelarea dintre produsul/serviciul…
Profesorii se vor putea titulariza și pe jumătate de normă din anul școlar 2024-2025, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre proiectul privind Normele…
Proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie anul viitor, potrivit proiectului de metodologie, document pus în consultare publică de Ministerul Educației.…
Testarea aplicației Ministerului Educației în toate școlile cu clase primare și gimnaziale, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, nu se…
Până pe 29 ianuarie 2024, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației planul de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025, potrivit proiectului de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare, document pus în…
Cardurile de carieră profesională de 500 de lei, pentru personalul nedidactic din școli și grădinițe, ar urma să fie încărcate până la finalul acestei săptămâni, după cum au transmis pentru…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Buzău vor susține simularea județeană a Evaluării Naționale 2024 în zilele de 20 și 21 noiembrie, potrivit procedurii publicate de Inspectoratul Școlar Județean…
Unele sindicate din Educație semnalează că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații care depășesc 8000 lei…
Pe 15 noiembrie, între orele 9-12, toate școlile care au clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație dezvoltată de Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație, potrivit unui…
„Ni s-a confirmat faptul că profesorul este cheia și că sunt foarte importante relațiile: relațiile pe care el le construiește cu copilul, dar și relațiile pe care copilul și le…
Un oficial din Ministerul Educației a transmis pe grupul cu inspectorii că plata salariilor personalului din Învățământ se face cu indemnizația de hrană luna aceasta, conform surselor Edupedu.ro. Ministerul de…
Inspectorii școlari generali ar putea să aibă transportul decontat, dacă nu dispun de locuință în localitatea în care își are sediul direcția de învățământ preuniversitar, potrivit unei inițiative legislative, document…
În perioada 13-19 noiembrie se vor face inspecții de specialitate în școlile din județul Buzău, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Respectarea graficului de pregătire suplimentară pentru elevii…
Lista documentelor pe care școlile trebuie să le posteze pe site, în privința tichetelor educaționale de 500 de lei, a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Amintim că părinții…
Până vineri, 10 noiembrie, școlile au de completat o machetă cu datele corecte ale profesorilor pentru prima didactică de 1.500 de lei, conform surselor Edupedu.ro. Potrivit surselor Edupedu.ro, în lista…
În perioada 6-24 noiembrie au loc inspecții în toate școlile din județul Iași, pe tema burselor și transportului elevilor, tichetelor educaționale de 500 de lei și primelor didactice, potrivit unui…
Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater”, a declarat, într-o intervenție la Euronews România, despre salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2024, că „promisiunile prim-ministrului au fost că…
Când a fost întrebată dacă salariul unui profesor debutant va fi de la 1 ianuarie 2024 egal cu salariul mediu brut pe economie, ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat să…
„Nu sunt de acord ca fonduri pentru burse să se întoarcă la bugetul de stat, dacă ele ar trebui să fie acordate. Trebuie să vedem care sunt cazurile punctuale”, a…
Planurile de învățământ și programele școlare pentru calificarea profesională „Electrician sisteme fotovoltaice” au fost publicate în Monitorul Oficial, la peste două luni după ce ordinul de ministru pentru aprobarea acestora…
Lista magazinelor pentru prima didactică, pe fiecare județ, a fost actualizată, după cum a anunțat Ministerul Educației. Săptămâna acesta, instituția a venit cu clarificări în privința celor mai multe întrebări adresate de…
Directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, Andreia Bodea, a declarat la TVR Info că „asocierea sintagmei bursă de merit cu media doi, cu media trei, chiar și cu…
Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație.…
Profesorii pot utiliza prima de carieră didactică pentru plata studiilor universitare de licență, master, doctorat, conform unui comunicat al Ministerului Educației. Instituția a venit cu clarificări în privința celor mai…
Abonamentele la reviste, materialele didactice și biletele la spectacole sunt doar câteva exemple din lista pentru acoperirea de nevoi didactice individuale. Documentul ce conține cheltuielile eligibile și justificarea cheltuielilor a…
Până la finalul anului 2023, elevii trebuie să aibă câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână, potrivit unei adrese a Ministerului Educației din 4…
„Noi nu punem valoare pe învățare. Noi, ca societate, nu valorizăm învățarea și cunoștințele. Dacă ne uităm în jurul nostru, foarte ușor remarcăm acest lucru: de la oamenii pe care…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acesta a spus…
Au fost găsite deficiențe în școli de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document trimis către inspectoratele școlare. Ministerul solicită să fie…
Calendarul examenului de certificare pentru absolvenții din școlile postliceale de poliție, jandarmi și pompieri a fost modificat de Ministerul Educației cu două săptămâni înainte să înceapă înscrierea candidaților. Este vorba…
Profesorii nu ar putea să-și cumpere telefoane din prima didactică de 1.500 de lei, potrivit surselor Edupedu.ro. Miercuri, 25 octombrie, sindicatele din Educație au fost la Ministerul Educației și au…
Până luni, 30 octombrie, la ora 12, toate școlile trebuie să trimită numărul de elevi care beneficiază de burse în anul școlar 2023-2024, potrivit informațiilor obținute de Edupedu.ro. Concret, școlile…
Președintele interimar al Consiliului Județean al Elevilor din Caraș-Severin, Luca Sava, a declarat la Radio România Actualități, referitor la noua modalitate de acordare a burselor de merit, că „nu suntem…
Școlile particulare acreditate solicită Guvernului Ciolacu finanțarea pe actualul cost standard, nu pe cel din 2022, în contextul în care există posibilitatea ca în acest an să nu se mai…
Cardurile cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi încărcate după ce ajung în posesia profesorilor, după cum se arată într-o informare trimisă în teritoriu de Marius Nistor, președintele…
Documentele necesare pentru echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I și perioada în care profesorii se pot înscrie au fost publicate de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Potrivit unei…
Marți și miercuri vor fi distribuite cele mai multe carduri pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei, după cum au transmis pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Poștei…
Lista celor 450 de școli care vor organiza programul Masa caldă, în anul școlar 2023-2024, a fost publicată în Monitorul Oficial. La începutul lunii octombrie, Ministerul Educației a pus în…
Cum noua lege a salarizării nu va fi gata până la 1 ianuarie 2024, „angajamentul premierului Marcel Ciolacu este că se va găsi soluția să se acorde o majorare salarială”,…
Sunt școli care nu au achitat la timp datoriile la stat, după cum se arată într-o adresă trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, document consultat de Edupedu.ro. Până pe…
Modalitatea în care se face decontarea primelor de carieră didactică a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 3.956 din 18 octombrie…
Cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei pe suport electronic vor putea fi depuse la școli de părinți până pe 26 noiembrie, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul…
Cardurile pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei au au început să fie livrate de vineri, 20 octombrie, după cum au transmis pentru Edupedu.ro reprezentanți ai…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern că „în domeniul învățământului, clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională”. Este…
Cardurile profesorilor, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei, încă nu au început să fie livrate, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acelorași surse, este posibil ca de…
Personalul nedidactic ar putea să nu primească în luna octombrie prima de carieră profesională dacă nu este modificată ordonanța de urgență nr. 58 din 2023, după cum se arată într-un…