Pe 15 noiembrie, toate școlile cu clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație a Ministerului Educației, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a / Calendarele acestor evaluări sunt întârziate de 2 luni

58.747 de vizualizări
Foto: © Miszaqq | Dreamstime.com
Pe 15 noiembrie, între orele 9-12, toate școlile care au clase primare și gimnaziale vor testa o aplicație dezvoltată de Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Aplicația vizează „o mai bună colectare” a datelor necesare pentru realizarea rapoartelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, conform sursei citate.

„Pentru o mai bună colectare a datelor necesare pentru întocmirea rapoartelor de la clasa pregătitoare și a rezultatelor evaluărilor naționale de la clasa a Il-a, a IV-a şi a VI-a, Centrul National de Politici și Evaluare în Educație a dezvoltat o nouă aplicație care va fi testată la nivel național pe data de 15 noiembrie 2023, între orele 09.00- 12.00”, se arată în informare.

Potrivit documentului, „întrucât această activitate presupune exclusiv testarea aplicației, vor fi introduse câteva rezultate fictive pentru fiecare formațiune de studiu, conform tutorialului.”

Informaticianul din fiecare inspectorat școlar va centraliza toate informațiile colectate de la școli și le va transmite Ministerului Educației până la data de 20 noiembrie, ora 16:00. 

Evaluările de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt elaborate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). În anul școlar 2022-2023, acestea s-au desfășurat în luna mai. Pentru anul școlar 2023-2024, calendarul acestor evaluări nu a fost încă aprobat.

Rezultatele elevilor, potrivit metodologiei

Articolul 25 – „(1) Rezultatele individuale obţinute la EN nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:

a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;

b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

(2) Rezultatele individuale la EN II şi EN VI, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

(3) Planurile individualizate de învăţare ale elevilor sunt comunicate părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor.”

De ce este nevoie de evaluare la clasa a II-a

Evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Părinții pot compara, astfel, rezultatele obținute de copil la această testare națională cu rezultatele obișnuite primite de elev de la învățătoare și pot vedea dacă a fost evaluat corect în timpul anului.

Rezultatele ar trebui să îi ajute pe părinți să afle pe ce anume să insiste, în lucrul cu copiii, pe timpul verii.

Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, pentru a nu se trezi la final de clasa a VIII-a, când au un examen care le hotărăște traseul școlar, pentru prima oară în fața unei evaluări naționale.

Aceste testări trebuie să radiografieze în mod real în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători.

Despre Evaluarea Națională la clasa a VI-a

În anul școlar 2022-2023, Evaluarea națională pentru elevii de clasa a VI-a nu s-a mai organizat în anul școlar, potrivit ordonanței de urgență nr. 56 din 11 iunie 2023.

Articolul 1– „Prin derogare de la prevederile art. 74 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul școlar 2022-2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează”, prevede ordonanța.

Inițial, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai, însă au fost amânate în contextul grevei angajaților din Învățământ. Pe 30 mai, Ministerul Educației anunța că probele vor avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, fiind publicat și un ordin în Monitorul Oficial.

Foto: © Miszaqq | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. viceversa !
    ministerul face teste pe elevi.

  2. Până nu se vor da note pe fiecare item si medie pe toată lucrarea, cu trecere in catalog va rămâne MUNCA IN ZADAR.

    Oricum cei din Minister ,,suferă” si de cecitate si de hipoacuzie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicio solicitare a Ministerului privind date statistice nu are legătură cu copilul, spune directorul Viforel Dorobanțu: Datele ar trebui culese în alte moduri, în alte baze de date pe care oricum ministerul le are la dispoziție

Directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, atrage atenția că Ministerul Educației cere date statistice de la școli, deși le-ar putea obține din alte moduri, ceea ce îngreunează…
Vezi articolul

Aproape 500 de copii s-au întors din străinătate și s-au înscris în noul an școlar, în Timiș, dublu față de anii trecuți. Topul țărilor din care s-au întors românii anul acesta / Inspectorul Școlar avertizează că spațiile sunt insuficiente

Numărul elevilor români care revin din 35 de ţări de pe glob pentru a începe noul an şcolar în judeţul Timiș este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi…
Vezi articolul

Profesorii își vor primi astăzi salariile după ce au existat probleme tehnice la nivelul trezoreriilor, potrivit liderului sindical Marius Nistor / „Nu se poartă încă nicio discuție” despre indexarea cu inflația a salariilor cadrelor didactice, mai spune acesta

Cadrele didactice urmează să primească astăzi salariile, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Aceasta a spus că a fost o problemă…
Vezi articolul

Ministrul Educației ar putea încălca Legea învățământului preuniversitar. Regulamentul pentru portofoliul educațional ar urma să fie gata până pe 31 august 2025, deși legea prevede că portofoliul este obligatoriu pentru copiii care intră în grupa mijlocie și în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025

Formatul portofoliului educațional și modalitatea de funcționare a acestuia ar urma să fie gata până la data de 31 august 2025, potrivit potrivit ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024,…
Vezi articolul