Autoritățile din India vor să-i vaccineze prioritar pe toți cei 10 milioane de profesori înainte de Ziua Profesorului, sărbătorită pe 5 septembrie

210 vizualizări
Foto: 215370336 © Sumitsaraswat09 | Dreamstime.com
India va trimite milioane de doze suplimentare de vaccinuri anti-Covid-19 în statele sale federale pentru a încerca să îi vaccineze pe toți profesorii din țară până la începutul lunii septembrie, a anunțat ministrul indian al Sănătății miercuri, în contextul în care orele de la școală au început să fie reluate în format fizic, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Pandemia de COVID-19 a afectat deosebit de grav această ţară de 1,35 miliarde de locuitori şi sute de milioane de elevi indieni au fost nevoiţi să rămână timp de mai multe luni acasă. Elevii din familiile sărace au avut un acces limitat sau chiar deloc la educaţia online, precizează sursa citată.

  • Săptămâna trecută, India a aprobat primul vaccin anti-COVID-19 pentru adolescenţi, iar acum încearcă să vaccineze prioritar toți cei aproximativ 10 milioane de profesori şi învăţători din şcolile sale. India a început să îşi vaccineze populaţia adultă la jumătatea lunii ianuarie.

Ce spune ministrul indian al Sănătăţii, Mansukh Mandaviya, într-un text pe Twitter: „Am cerut tuturor statelor federale să încerce să îi vaccineze pe toţi profesorii din şcoli în regim de prioritate înainte de Ziua Profesorilor, care este sărbătorită pe 5 septembrie”. Mandaviya a menționat și că statele federale indiene vor primi pentru această campanie peste 20 de milioane de doze suplimentare de vaccinuri anti-Covid-19.

Mai multe state indiene au încercat să îşi redeschidă şcolile după debutul pandemiei de anul trecut, însă unele dintre ele au fost nevoite să se închidă din nou atunci când mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost detectate în perimetrele lor, spune sursa citată.

Autorităţile din Gujarat, statul natal al prim-ministrului Narendra Modi, au anunţat că orele de predare în format fizic vor fi reluate pentru elevii din şcolile gimnaziale începând din 2 septembrie, la jumătate din capacitate, pentru prima dată după o pauză de peste 18 luni. Şcolile indiene au fost redeschise pentru elevii din ciclurile superioare în urmă cu aproape o lună.

320 de milioane de copii din India, fără educație de peste un an

Pandemia de COVID-19 a întrerupt procesul educaţional pentru aproape 320 de milioane de elevi indieni din şcolile, liceele şi universităţile naţionale, arată un raport parlamentar publicat în această lună. Acesta recomandă „accelerarea campaniilor de vaccinare pentru toţi elevii, studenţii şi personalul auxiliar, pentru ca şcolile să poată să reînceapă să funcţioneze în regim normal cât mai devreme posibil”.

Vaccinarea anti-Covid-19 în India

India a administrat 596 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, iar aproape 50% din totalul său de 944 de milioane de rezidenţi adulţi au primit cel puţin o doză, în timp ce 14% dintre ei au fost vaccinaţi cu schemă completă. India a raportat un total de 32,5 milioane de infectări cu noul coronavirus – al doilea bilanţ din lume după cel din Statele Unite – şi 435.758 de decese asociate maladiei COVID-19, mai transmite Agerpres.

Foto: 215370336 © Sumitsaraswat09 | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Republica Moldova preia manualele de Matematică pentru clasele I-XII din Estonia, țara europeană cu cele mai bune rezultate la PISA, le traduce, le adaptează la curriculumul național și le introduce la clase din 2027 – anunță autoritățile, care au pornit reforma manualelor școlare

Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova a anunțat o amplă reformă a manualelor școlare pentru toate clasele, în cadrul unei conferințe de presă, joi, 15 ianuarie. În pachetul de…
Vezi articolul

Mai multe universități ar rămâne „fără bani” pentru burse, utilități, semnalează liderul Federației sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr: În cel puțin 15-20 de universități din țară fondurile mai ajung până în septembrie-octombrie. Ce facem, le închidem?

Anton Hadăr, liderul sindical al Federației Alma Mater, trage un semnal de alarmă în privința banilor alocați universităților. „În cel puțin 15-20 de universități din țară fondurile mai ajung până…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Elevii își pot construi proiectul cu orice platformă din zona de creativitate robotică, în această ediție a SuperCoders 2025, spune Roxana Popescu, manager de proiect la Fundația Orange / Tema este inteligența artificială, iar înscrierile sunt deschise până pe 14 decembrie

Înscrieri deschise până pe 14 decembrie la concursul SuperCoders 2025. Ajuns la ediția a XII-a, competiția revine cu o structură extinsă și cu o miză actuală: integrarea inteligenței artificiale în…
Vezi articolul

Opinia publică, în general, urăște profesorii tocmai pe criteriul acesta de vacanțe, spune profesoara Dorica Boltașu: E o uzură foarte mare să stai 8 ore între 1000 de copii, 500 de copii sau 700 de copii

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre ce înseamnă, de fapt, activitatea unui cadru didactic:…
Vezi articolul