Avem, din această toamnă, 18 specializări duale în învățământul superior, a spus Ligia Deca: Tinerii care urmează învățământul dual la liceu vor putea ajunge până la nivel de doctorat / Primele clase de liceu dual ar trebui înființate în septembrie 2025

3.215 vizualizări
Ligia Deca la UPB / Foto: Facebook.com/ Alexandru Croitoru
Studenții pot învăța, începând de anul acesta, în sistem dual, în cadrul a 18 specializări de la universități din țară, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la ceremonia de deschidere a noului an universitar de la Universitatea Politehnică din București (UPB). Doritorii vor putea studia în cadrul programelor duale până la doctorat inclusiv, a mai precizat ea.

Ligia Deca a participat astăzi, 30 septembrie, la deschiderea anului universitar 2024-2025 organizată de UPB. Ministra i-a încurajat pe studenții universității să urmeze o carieră în învățământ, întrucât este nevoie de cadre didactice pregătite.

Aceasta a pus accentul pe sistemul de învățământ superior dual complet: „Una dintre reformele mult așteptate de mediul economic, adusă de legile Educației este ruta completă de învățământ dual. Tinerii care urmează învățământul dual la liceu vor putea continua în același sistem la facultate, ajungând, dacă își doresc și dacă au acest potențial, până la nivel de doctorat”.

În România nu există însă licee duale în momentul de față, ci doar școli profesionale duale, în cadrul cărora elevi studiază timp de 3 ani. Acestea sunt organizate în parteneriat cu operatori economici și funcționează după următoarea structură:

  • Clasa a IX-a – 20% pregătire practică (5 săptămâni de stgiu);
  • Clasa a X-a – 60% pregătire practică (9 săptămâni de stagiu);
  • Clasa a XI-a – 72% pregătire practică (10 săptămâni de stagiu).

De precizat, elevii înscriși la aceste școli pot primi burse de la operatorii economici, potrivit alineatului 2, punctul c) al articolului 35 din noua lege a Educației.

„Operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învățământul liceal tehnologic, și pot finanța alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

În legea 1/2011, acordarea bursei de către companiile partenere era obligatorie, după cum se arată în articolul 25, alineatul 4, punctul c): „Operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

După absolvirea școlii profesionale duale, elevii trebuie să urmeze încă 2 ani în cadrul unui liceu tehnologic/teoretic, respectiv clasele a XI-a și a XII-a pentru a putea susține Bacalaureatul. Abia după ce obțin diploma de Bacalaureat tinerii pot aplica pentru un program de licență în sistem dual. Asta înseamnă că ciclul dual nu este unul complet.

Învățământul liceal dual cu finalitate diplomă de Bacalaureat intră în vigoare, teoretic, începând cu anul școlar 2025-2026, potrivit articolului XXVI, litera f) din OUG 115/2023.

Astfel, primii tineri care vor putea finaliza un circuit integral dual vor fi cei care vor absolvi liceul în anul 2030.

„Avem nevoie de specialiști în toate domeniile și avem deja, din această toamnă, 18 specializări în sistem dual autorizate provizoriu în învățământul superior”, a spus Ligia Deca.

UPB face parte din 2 consorții de învățământ dual, care vor fi construite în București și Giurgiu: „Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București este membră în două consorții de învățământ dual dintre cele 29 finanțate prin PNRR. Este vorba despre centrul de expertiză în regiunea Sud-Muntenia, care va fi construit în Giurgiu și centrul de expertiză în regiunea București-Ilfov, care va fi construit în București”.

„Valoarea celor două campusuri depășește 50 de milioane de euro. De aceste două investiții majore se vor bucura peste 650 de elevi și peste 250 de studenți inițial. Aceste campusuri vor oferi, pe lângă o experiență educațională strâns legată de realitățile economice, spații noi de învățământ și cercetare, precum și că cămine, cantine, hale multimodale pentru ateliere digitale și sport sau alte facilități dedicate”, a mai declarat ministra.


1 comment
  1. Probabil ca istoria exista pentru a oferi surse de inspirație:
    „Reforma învăţământului din 1948 a făcut posibilă apariţia unei instituţii de învăţământ bizare: facultatea muncitorească. Universitatea fusese considerată de ideologia comunistă o formă de manifestare a exploatării capitaliste. Cum muncitorul devenise emblema regimului comunist şi totul era privit prin optica sa, universitatea era menită să facă din omul educat în spirit muncitoresc un om de tip nou. Facultatea muncitorească avea o funcţie de a forma cadre noi care să le înlocuiască pe cele vechi. A doua era cea de control. Prin facultatea muncitorească, regimul putea controla masele de tineri studenţi.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat din Ministerul Educației, pentru învățământul preuniversitar, Sorin Ion, și-a anunțat candidatura din partea PNL la alegerile pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița

Sorin Ion va fi candidatul PNL pentru postul de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, potrivit anunțului făcut de acesta de la sediul filialei locale a partidului. „Am ales să candidez…
Vezi articolul

Opinia publică, în general, urăște profesorii tocmai pe criteriul acesta de vacanțe, spune profesoara Dorica Boltașu: E o uzură foarte mare să stai 8 ore între 1000 de copii, 500 de copii sau 700 de copii

Dorica Boltașu, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre ce înseamnă, de fapt, activitatea unui cadru didactic:…
Vezi articolul

O treime dintre elevii de 15 ani din România văd școala ca pe o pierdere de timp, arată evaluările PISA 2022 / Elevii trebuie să își dezvolte competențele sau să fie capabili să acceseze un loc de muncă la sfârșitul școlii, iar liceul din România nu oferă aceste două aspecte – Hannah Kitchen, OCDE

România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii, spune Lucie Cerna, analist principal în echitate, incluziune și tranziții în cadrul Direcției pentru educație și competențe a OCDE…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Ai nevoie de profesori motivați și pregătiți în metode moderne de predare. Mă uit în ultimii ani și văd că cei mai mulți absolvenți nu prea alegeau să meargă în preuniversitar, nu era motivant

Daniel David, ministrul Educației, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că avem nevoie de „profesori motivați și pregătiți în metode moderne de predare”. Din poziția de rector al Universității Babeș-Bolyai…
Vezi articolul

Mesaj al premierul lui Ciucă, de Ziua Învățătorului, după ce a aprobat cu forța OUG fără un acord al cadrelor didactice și după o serie de minciuni: Am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ / Greva profesorilor continuă

De Ziua Învățătorului, Nicolae Ciucă a transmis că „în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în…
Vezi articolul

Ministrul Educației îi amenință cu sancțiune disciplinară pe directorii de școli și grădinițe care nu lasă părinții să intre în incinta unităților de învățământ / Este o dispoziție de ministru, nu o rugăminte

Într-o intervenție la Antena 3, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că a luat legătura cu inspectorii școlari și că va retrimite în această seară „până la ora 18 această…
Vezi articolul