Există momente în viața unui sistem public în care nu mai asistăm la o reformă, ci la un transfer de vină/responsabilitate, nu mai vedem administrație, ci inginerie juridică, nu mai întâlnim proceduri, ci capcane. Un astfel de moment trăim acum, în învățământul preuniversitar, odată cu aplicarea legii prin care norma didactică a profesorilor crește de la 18 la 20 de ore, începând cu 1 septembrie 2025.
Decizia aparține statului. Consecințele însă sunt împinse, bucată cu bucată, în mâinile profesorilor, sub forma unui cuvânt aparent inofensiv: „cerere”.
În aceste săptămâni, în școlile din țară circulă o notă de informare prin care cadrele didactice sunt obligate să depună o cerere de „actualizare a deciziei de titularizare/repartizare”. Pe hârtie pare o simplă formalitate. În realitate, este o piesă centrală dintr-o arhitectură birocratică de tip labirint, în care pereții sunt făcuți din formulare, iar ieșirea există doar pe hârtie.
Pentru a înțelege unde poate duce acest mecanism, voi oferi un exemplu de situație. Un profesor titular de Limba și literatura română (LRO), cu 18 ore în norma sa inițială, se trezește, în urma aplicării noii legi, cu o normă de 20 de ore. Conducerea școlii, neavând suficiente ore de LRO disponibile, restructurează postul astfel: 14 ore LRO și 6 ore de Limba franceză (LFR). Nu exista, la momentul acestei reconfigurări, o decizie oficială a inspectoratului care să consfințească această structură. Este doar o soluție administrativă de avarie, menită să umple un gol creat de lege.
Apoi, ne trezim în ianuarie cu cererea.
Profesorului i se spune: completează acest document. Ai două opțiuni. Prima: treci în cerere structura actuală a postului, adică 14 ore LRO și 6 ore LFR, și o accepți. A doua: treci norma pe care o consideri corectă (pe care ți-o dorești), de pildă 20 de ore LRO, caz în care cererea va fi respinsă, pentru că orele nu mai există, iar tu vei intra în completare de normă, apoi, cel mai probabil și foarte grav, în restrângere de activitate.
Ambele drumuri duc în jos. Doar ritmul prăbușirii diferă.
Dacă profesorul acceptă prima variantă, el semnează, de fapt, actul de naștere al unei noi identități profesionale care nu a fost niciodată a lui. Din acel moment, el nu mai este profesor de LRO cu normă întreagă, ci un cadru didactic cu structură mixtă (așa-numita „catedră-mozaic”) impusă de circumstanțe. Structura devine permanentă, pentru că este consfințită prin decizie la cererea lui. Peste cinci sau zece ani, dacă situația se schimbă și norma revine la 18 ore, el nu va mai putea spune că a fost titular pe normă întreagă de LRO. Documentele vor arăta limpede: „a solicitat”.
Dacă profesorul alege a doua variantă, refuzând să accepte această amputare profesională, intră într-un mecanism administrativ care seamănă cu nisipurile mișcătoare. Este trimis la completare de normă, apoi poate ajunge în restrângere de activitate, cu riscuri reale pentru stabilitatea postului său. Pentru că nu a fost de acord să semneze liniștit propria degradare. În ambele situații, statul iese curat. Inspectoratul iese curat. Conducerea școlii iese curată. Pentru că pe toate documentele decisive apare aceeași formulare salvatoare: „la solicitarea cadrului didactic”.
Cuvintele, în drept, nu sunt simple sunete. Ele sunt chei de boltă. Cine „solicită” își asumă. Cine „a cerut” nu mai poate spune, peste ani, că i s-a impus. Într-un eventual proces, apărarea va fi simplă și devastatoare: „Înțelegem situația, dar dumneavoastră ați cerut.”
Profesorul este pus să semneze documentul care îi va deveni probă împotrivă.
În contextul modificărilor impuse prin Legea 141, această cerere nu este expresia unei opțiuni libere. Este o semnătură sub constrângere administrativă. Profesorii nu au creat problema. Profesorii nu au schimbat legea. Profesorii nu au redesenat posturile. Și totuși, profesorii sunt obligați să își asume consecințele în scris, cu pixul lor, ca și cum ți s-ar spune: casa ta a fost demolată de stat, dar te rugăm să completezi acest formular prin care confirmi că ai vrut asta.
Atrag atenția asupra faptului că această cerere exista și înainte de Legea 141, pentru situațiile în care cadrele didactice și-au modificat în mod voluntar structura postului, prin participarea la etapele de mobilitate (transferuri, completări, întregiri) sau pentru situațiile indicate în cuprinsul cererii, la secțiunea „Motivele cererii” (situații care existau înaintea Legii 141):
- denumirea unităţii/unităţilor de învăţământ la care sunt titular a fost modificată şi nu corespunde cu înscrisul din decizia mea de titularizare/numire/repartizare pe post/catedră;
- unitatea de învăţământ la care am fost titularizat şi-a pierdut personalitatea juridică;
- în decizia mea de titularizare nivelul catedrei este gimnazial/şcoala de arte şi meserii, iar nivelul cel mai înalt al catedrei în cadrul unităţii la care sunt titular este liceal; studiile mele corespund nivelului liceal al catedrei;
- denumirea postului/catedrei nu corespunde denumirii actuale din Centralizator;
- am fost titularizat conform art. 253 din Legea nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, prin modificarea contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, la nivelul unității, pe baza hotărârii consiliului de administraţie din unitate;
Or, situațiile declanșate prin aplicarea Legii 141 impun o nouă realitate birocratică sau, dacă nu exagerez, actualizarea acesteia în funcție de noul context.
Pericolul real al acestui moment este că, după ce mii de profesori vor semna aceste cereri, orice corecție viitoare devine aproape imposibilă. Dacă norma va reveni cândva la 18 ore, mii de dosare vor spune același lucru: „a solicitat”. Iar în fața acestei fraze, orice nedreptate devine aproape imposibil de dovedit.
Nu mai vorbim despre o problemă tehnică de personal. Vorbim despre o formă de auto-anulare juridică, ambalată într-un formular cu antet.
Un stat responsabil își asumă propriile decizii. Nu le mută, prin semnături obținute sub presiune, în biografia profesională a profesorilor săi. Pentru că atunci nu mai vorbim despre reformă, ci despre evitare de răspundere instituțională. Și nu mai vorbim despre procedură, ci despre o capcană birocratică.
Din acest punct, nu mai este vorba doar despre norme didactice. Este vorba despre dreptul fundamental al unui profesionist de a nu fi obligat să semneze propria tăcere.
Problema nevoii instituționale de a actualiza deciziile de titularizare ar putea fi rezolvată, din punctul meu de vedere, altfel: ISJ-urile/ISMB să actualizeze unilateral deciziile de repartizare, prin eliberarea unui act adițional (adeverință, informare, înștiințare, adresă) în care să fie specificată structura actuală (funcțională la nivelul instituțiilor de învățământ) a posturilor/catedrelor, în baza unei declarații pe propria răspundere în care profesorul să indice, pe proprie răspundere, structura postului său în anul 2025-2026. Altfel, orice profesor se poate întreba: „De ce mă pui să cer ceva ce eu nu vreau?”
______________
Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro prin care orice cadru didactic poate scrie pe adresa redactie@edupedu.ro despre problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului.
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Ș.L.
Redacția
Mihai Peticilă
6 comments
Pentru deplina corectitudine și legalitate a unei astfel de actualizări a unor înscrisuri din documentele de titularizare, necesare în anumite cazuri (comasări de unități școlare, numeroase în ultimul an școlar, modificarea denumirilor unor specializări, de exemplu educator-puericultor>educator etc.), trebuie procedat cu o deosebită atenție, pentru a se păstra validitatea și exactitatea înscrisurilor din actului inițial de numire în învățământ, adică de titularizare obținută numai prin concurs național în specialitatea înscrisă, potrivit legii, pe deciziile inițiale.
De altfel, Metodologia-cadru de mobilitate a personalului didactic pentru anul școlar 2026-2027, OMEC nr. 6695/14 noiembrie 2025 definește cu claritate noțiunea de titular:
„ Art. 2, alin. (2) Statutul de cadru didactic titular în sistemul de învățământ preuniversitar de stat este dovedit prin documentele de numire/transferare/repartizare pe post/catedră – ordine de ministru, decizii ale inspectorului şcolar general al ISJ/ISMB”.
I. Documentul primar în această succesiune este decizia de numire/de titularizare prin concurs național, celelalte (de transferare la cerere sau pentru restrângere de activitate) fiind subsecvente acesteia.
1. Documentul primar (titularizarea): Actul de titularizare (prin concurs național) reprezintă actul de bază, stabilind permanența și drepturile inițiale ale cadrului didactic pe un post/o catedră.
2. Documentele succesive: actele de transfer, detașare, restrângere de activitate (prin transfer/pretransfer) sunt documente subsecvente titularizării, ele neputând contrazice sau anula drepturile stabilite prin actul primar, ci doar le se poate modifica locul, unitatea școlară nouă, în conformitate cu legislația în vigoare.
3. Restrângerea de activitate: La o restrângere de activitate, se ia în considerare documentul primar, adică actul de titularizare (postul/catedra pe care a obținut titularizarea), pentru a stabili baza legală a drepturilor și obligațiilor, mai ales în procesul de pretransfer sau transfer, aspecte pe care nicio hotărâre succesivă (de transfer) nu le poate altera.
4. Legalitatea transferurilor: Un transfer (inclusiv în vederea restrângerii de activitate) trebuie să fie în concordanță cu actul de titularizare; un transfer care nu respectă prevederile actului primar (de titularizare) este considerat nelegal, deoarece încalcă ierarhia actelor administrative și drepturile dobândite prin concurs/transfer inițial, conform 1. Adăugarea de noi discipline pe noile documente de mișcare a personalului didactic, unele chiar fără legătură cu specializarea inițială, poate conduce la desființarea noțiunii de titularizare.
5. În consecință, directorii și comisiile de mobilitate din școli au obligația de serviciu de a verifica în mod corect actele de titularizare a profesorilor confruntați cu posibile restrângeri de activitate, pentru a evita încălcarea cu vinovăție a propriilor îndatoriri de serviciu.
II. Și așa, de-a lungul timpului, în ultimii 20 de ani s-au produs transferări de pe o catedră de specialitate obținută prin concurs național pe altă specialitate, preferată din diverse motive, înscrisă pe diploma de licență sau printr-un masterat, fără a se susține concursul național de titularizare pe noua disciplină.
Această procedură a fost desființată de Curtea Constituțională prin două decizii, 106/2014 și 528/2018, ca „o cale paralelă” de a evita concursul național, prin diverse metodologii care au adăugat la o lege organică și chiar la decizii ale CCR.
Deciziile Curții Constituționale (CCR) nr. 106/2014 și nr. 528/2018 au declarat neconstituționale aceste proceduri și acele articole din legile învățământului preuniversitar și din Metodologii, care permiteau profesorilor să devină titulari pe o nouă specializare fără concurs național, prin simpla actualizare a deciziei de numire.
Eroarea de interpretare (care apare uneori în practică) rezidă în distincția dintre recunoașterea unei specializări în documente și obținerea calității de titular pe un post corespunzător noii specializări, generată în special de prin aplicarea intenționat eronată art. 253, alin. (1) și (2), desființat, prin deciziile CCR (106/2014 și 528/2018), și scos din Legea nr.1/2011 abia în anul 2019, ca neconstituțional.
1. Efectul Deciziilor CCR (106/2014 și 528/2018)
CCR a stabilit că un cadru didactic nu poate deveni titular pe o specialitate (ex: din profesor de geografie în profesor de istorie, din chimie pe fizică, din limbi străine sau religie pe română) doar prin „actualizarea deciziei” sau, cum s-a întâmplat de-a lungul anilor, prin hotărâri luate în consiliile profesorale sau de administrație din școli, deoarece acest lucru a eludat și ar eluda concursul național de titularizare.
Consecința: Nu se poate „muta” titularizarea de pe o materie pe alta printr-o simplă cerere administrativă. Statutul de titular este legat strict de postul/disciplina pentru care s-a susținut concursul național.
3. Ierarhia actelor normative
O metodologie (act administrativ) nu poate modifica o lege organică, legile învățământului nr. sau deciziile CCR.
• Legea nr. 128/1997, Legea nr.1/2011.
• În prezent, Legea 198/2023 (care a înlocuit Legea 1/2011) și metodologiile derivate sunt obligate să respecte deciziile CCR.
• Orice tentativă de „actualizare a titularizării” sau transfer la nivelul unei unități de învățământ, care ar presupune schimbarea disciplinei de concurs, este ilegală și atacabilă în instanță.
Întrebarea esențială este dacă profesorul titular în mod legal pe limba română poate rămâne cu prioritate pe post, fără a intra în competiție, pentru restrângere de activitate, cu cei mutați ulterior pe noua catedră fără concurs național.
În aceste condiții, profesorul care este titular legal pe o specializarea are prioritate absolută asupra postului față de orice alt profesor care a fost transferat pe acel post printr-o procedură declarată ulterior ilegală de Curtea Constituțională.
Iată argumentele juridice clare:
1. Titularizarea legală și stabilitatea postului
Calitatea de titular obținută prin concurs național pe o anumită specializare conferă un drept de ocupare stabilă a postului respectiv. Profesorul de limba română are dreptul fundamental de a ocupa catedra pentru care a concurat și pe care o deservește conform fișei postului.
2. Ilegalitatea transferului (conform Deciziilor CCR)
Dacă cel de-al doilea profesor a obținut postul de limba română printr-o „cale paralelă”, acea numire este considerată ilegală de la data emiterii conform jurisprudenței CCR 106/2014 și 528/2018.
Deciziile CCR au caracter obligatoriu și general-valabil, invalidând orice prevedere metodologică sau act administrativ care le contravine.
O titularizare ilegală nu poate crea drepturi opozabile unui titular de drept.
Multumiti – i lui DD pentru oferta didactica DE NEREFUZAT!
Draga Edupedu,
de ce postati aceste mizerii, prin care nu faceti decat sa starniti isterie in sistem ? Voi ati citit macar continutul modelului de cerere atasat acestei mizerii de articol ?
Pertinent comentariu. Dar ce se poate face?
Juristii sindicatelor ce parere au?
Sindicatele nu au juristi?
un guvern pro european, votat, si împins de cei de edupedu împreună cu toată dăscălimea, pt ca nu e așa, sa nu fie cumva opoziția la putere.
just world theory: you deserve what you get and you get what you deserve.
nu simt nici un fel de empatie.