BAC 2020: Astăzi se afișează rezultatele finale de la Bacalaureat, după o sesiune cu un număr record de contestații

4.921 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Rezultatele finale de la Bacalaureat 2020 se afișează astăzi, la avizierele liceelor și pe bacalaureat.edu.ro. Edupedu.ro va publica listele cu notele finale îndată ce ele vor fi afișate. Rezultatele finale vin după ce Ministerul a înregistrat un număr record de contestații, pentru ultimii 6 ani: 62.790 de contestații au fost depuse la examenele de final de liceu de anul acesta, cu aproape 15.000 mai multe decât anul trecut.

Primele rezultate de la BAC 2020 au fost afișate pe 30 iunie, zi din care absolvenții de liceu nemulțumiți de note au putut depune contestații, până pe 1 iulie. Perioada 1 – 4 iulie a fost rezervată soluționării contestațiilor, iar astăzi, 5 iulie, este programată afișarea rezultatelor finale de la BAC, potrivit calendarului de examen.

Primele rezultate de la Bacalaureat au adus o rată de promovare pentru sesiunea iunie-iulie 2020 de 62.9%. Este cea mai mică rată din ultimii 6 ani, în contextul în care anul acesta au participat foarte mulți absolvenți de liceu din promoțiile trecute. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare – 25.00%

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați sunt din promoția curentă, iar 6.790  de candidați sunt din promoțiile anterioare.

232 de candidați au obținut media 10.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Câte contestații au fost depuse la BAC, în ultimii 6 ani:
  • BAC 2020: au fost depuse 62.790 contestații
  • BAC 2019: au fost depuse 48.003 contestații
  • BAC 2018: au fost depuse 44.400 contestații
  • BAC 2017: au fost depuse 42.232 contestații
  • BAC 2016: au fost depuse 44.398 contestații
  • BAC 2015: au fost depuse 50.500 contestații
  • BAC 2014: au fost depuse 40.830 contestații
Din numărul total de 62.790 de contestații, au fost depuse:
  • 23.954 de contestații la examenul scris de Limba și literatura română
  • 492 de contestații la examenul scris de Limba și literatura maternă
  • 20.741 de contestații la Matematică și Istorie
  • 17.603 de contestații la proba la alagere a profilului și a specializării

Anul acesta, în 2020, cele mai multe contestații au fost depuse în Capitală (7.380) și în județele Constanța (2.941), Argeș (2.868) și Suceava (2.527), iar cele mai puține – sub 650 de contestații – în județele Mehedinți (639), Călărași (637), Covasna (627), Ialomița (623) și Tulcea (539).

Calendar BAC 2020:

3 – 10 iunie 2020     Înscrierea candidaților
11  – 17 iunie 2020   Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
22 iunie 2020           Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
23 iunie 2020           Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
24 iunie 2020           Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020           Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

 30 iunie 2020          Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
 30 iunie 2020          Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
1 iulie 2020               Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
1 – 4 iulie 2020         Rezolvarea contestațiilor
5 iulie 2020              Afișarea rezultatelor finale

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum arată improvizația Ministerului Educației pentru fundamentarea legislativă a examenelor din 2025 în România: instituția și-a bazat proiectele de ordine pentru organizarea BAC și Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, plus admiterea, pe prevederi neaplicabile din legea actuală a educației și pe ordine de ministru date în baza unor legi abrogate

Examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională la clasa a VIII-a din anul 2025 ar urma să se desfășoare în iunie-iulie 2025, la fel și admiterea la liceu. Potrivit proiectelor de…
Vezi articolul

Limba română ar urma să fie probă separată la BAC 2027, cu eliminarea fie „accentului pus pe învățarea mecanică”, printre modificările anunțate de Sorin Cîmpeanu în proiectul legii Educației / Proba facultativă nu va condiționa promovarea examenului

„Referitor la examenul național de bacalaureat a fost agreat ca limba și literatura română (inclusiv gramatica) să constituie o probă distinctă în cadrul acestui examen”, a transmis ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul

Orban, despre recomandarea Avocatului Poporului ca elevii cu peste 37,3 ºC să fie lăsați să dea acum examenul: Avocatul Poporului are niște atitudini care o transformă în dușmanul poporului / Elevii vor merge în sesiunea specială

Avocatul Poporului are niște atitudini, în ultima vreme, care o transformă în dușmanul poporului, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă susținută la Universitatea București, în ziua comemorării Mineriadei…
Vezi articolul

Subiecte Bacalaureat 2024, sesiunea specială, Limba română, publicate de Ministerul Educației. Eseu despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic – la subiectul III pentru elevii de la uman

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Limba și literatura română, din cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2024, au fost publicate de Ministerul Educației. Proba obligatorie…
Vezi articolul

Anchete ale poliției în ambele cazuri flagrante de scurgere a subiectelor de la Bacalaureat 2024, anunțate și de Ministerul Educației, care face apel de responsabilitate și la presă, pentru a nu mai publica subiectele în timpul probelor

Ministerul Educației reacționează după ce subiectele de la proba de limba română de la examenul de Bac 2024 s-au scurs în presă cu puțin timp după ce a început proba.…
Vezi articolul

Simulare BAC 2025. Profesoara Serinella Zara: Acei copii care au tratat alt roman decât «Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război» nu au fost punctați. Deși sunt copii foarte buni, au luat în jur de 7

Serinella Zara, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, a declarat, pentru Ziarul de Iași, referitor la simularea examenului de BAC 2025, că „acei…
Vezi articolul