BAC 2020: Rezultatele vor fi anonimizate și la bacalaureat

37.123 de vizualizări
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020
Foto: INQUAM Photos – Bogdan Dănescu
Rezultatele pe care le vor obține absolvenții de liceu la Bacalaureat 2020 vor fi anonimizate, pe modelul notelor înlocuite prin codul unic al candidatului de la Evaluarea Națională, au confirmat pentru Edupedu.ro reprezentanții Ministerului Educației.

Anonimizarea rezultatelor, o premieră în istoria examenelor din România, a fost introdusă chiar în timpul probelor de Evaluare Națională, ca urmare a unei solicitări din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, susține Ministerul Educației.

Anonimizarea este, astfel, valabilă atât pentru Bacalaureat, cât și pentru Evaluarea Națională.

În comunicatul de presă în care a anunțat aplicarea pentru prima dată a acestei proceduri, Ministerul Educației a precizat că „numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimizat”.

Fiecare candidat la examen va primi un cod unic – Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului) – pe care fiecare elev va trebui să îl identifice la afișarea rezultatelor pentru a-și vedea notele, în dreptul lui. Rezultatele vor fi astfel afișate atât la avizierele liceelor, cât și pe platforma Ministerului Educației.

Potrivit calendarului de Bacalaureat 2020, examenele încep luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Primele rezultate de la BAC 2020 vor fi publicate pe 30 iunie.

Noul calendar de BAC 2020
Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu
Citește și:

 


4 comments
  1. O porcărie! Părinții cum vor afla daca copilul ne le va spune codul?

      1. Nu mai spune! Dar cine îl întreține ca să nu spună? aberantă părerea ta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Doru Căstăian: Subiectele de la ştiinţe socio-umane şi ȋn special cele de logică nu reușesc să verifice atingerea de către elevi a competenţelor. Trebuie să ȋncetăm să facem lucrurile aşa / Elevul a ajuns să nu vrea să ştie şi să poată, ci doar să ia bacul şi să scape mai repede

Subiectele date la Bacalaureat, la disciplinele socio-umane, nu verifică exact ceea ce ar trebui să verifice: atingerea competențelor de către elevii care au parcurs liceul. Asta susține profesorul Doru Căstăian,…
Vezi articolul

Prefectul de Hunedoara, singurul prefect care a reacționat după rezultatele de la Evaluarea Națională 2022 și Bac 2022: „Directorii școlilor și liceelor cu rezultate foarte slabe ar trebui să ia urgent măsuri pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple”

La Bac 2022, rezultatele finale din județul Hunedoara arată o rată de promovare de 78,9%, peste media de țară și la Evaluarea Națională de 81.6%, după contestații. Rezultatele nu sunt…
Vezi articolul