Bacalaureat 2025 începe luni cu evaluarea competențelor lingvistice – limba română și limba maternă. Elevii primesc calificative și trec cu condiția să se prezinte / Calendarul complet al probelor orale

28.366 de vizualizări
Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com
Bacalaureat 2025 începe luni cu proba de evaluare a competențelor lingvistice – la limba română și limba maternă. Elevii de clasa a XII-a care încă nu sunt absolvenți de liceu primesc calificative în funcție de punctajele acordate de profesori în borderou și trec cu condiția să se prezinte. Cu alte cuvinte, elevii nu pot „pica” probele de competențe decât dacă nu se prezintă, iar absența la ele nu le permite să participe la examenele scrise din vară.

De luni, 27 ianuarie, și până vineri, 31 ianuarie 2025, elevii de clasa a XII-a vor susține Probele A și B din cadrul examenului național de bacalaureat, dedicate evaluării competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă. Potrivit procedurii transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare din țară, obținută de Edupedu.ro, subiectele nu vor deveni publice după susținerea examenului, iar candidații nu au posibilitatea de a schimba biletul de examen. Calendarul de BAC 2025 și procedura completă – mai jos.

Probele A și B au ca scop evaluarea competențelor de comunicare orală, prin „grila descriptorilor competențelor lingvistice de comunicare”, ce include receptarea mesajului scris și producerea mesajului oral în diverse forme – „descriptiv, informativ, narativ, argumentativ”. Evaluarea se face pe trei niveluri de competență: „utilizator mediu, utilizator avansat și utilizator experimentat”, determinate în funcție de descriptorii prevăzuți în grilă.

Evaluarea fiecărui candidat la proba orală de pe 27-29 sau 29-31 ianuarie se face într-un program stabilit de fiecare liceu și se realizează de către doi profesori examinatori, care completează „un borderou individual” cu punctajul fiecărei competențe observate. În situația în care cei doi examinatori oferă același nivel, acesta este considerat nivelul final.

În situația în care cei doi profesori examinatori acordă niveluri diferite, nivelul de competență lingvistică se stabilește astfel:

Candidații care primesc un bilet de examen nu pot solicita schimbarea acestuia. „Nu se admite schimbarea biletului de examen”, iar candidații care refuză să răspundă la întrebările formulate „se consideră că nu au susținut Proba A, respectiv Proba B”, precizează documentul oficial pentru competențe Bacalaureat 2025.

Conform aceleiași proceduri, biletele de examen utilizate nu vor fi făcute publice, cu excepția celor selectate ca modele. „Biletele de examen nu pot deveni publice, cu excepția celor selectate de CNPEE în vederea publicării modelelor de subiecte”, se menționează în document.

Pentru candidații cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz sau tulburări de neurodezvoltare, procedura asigură „condiții de egalizare a șanselor”, inclusiv bilete de examen adaptate și, la cerere, un timp suplimentar de 10 minute pentru pregătirea și susținerea răspunsului.

Probele A și B sunt organizate în fiecare unitate de învățământ, sub supravegherea comisiilor de evaluare desemnate, în conformitate cu Metodologia de organizare a examenului național de bacalaureat.

FOTO DOCUMENT Proba pentru evaluarea competențelor lingvistice – Probele A și B BAC 2025:

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale.
Cum decurge proba de evaluare a competențelor la limba străină

Probele pentru evaluarea competențelor lingvistice la limba modernă din cadrul bacalaureatului 2025 se vor desfășura în perioada 3-5 februarie, conform unei proceduri oficiale transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare și obținută de Edupedu.ro. Proba include testări scrise, audio și orale, cu o durată diferită pentru fiecare secțiune.

  • Procedura specifică faptul că la proba de audiere candidații vor asculta fiecare înregistrare de două ori, iar punctajele obținute determină nivelul de competență lingvistică, pe scala A1-B2, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL). Mai multe detalii mai jos în articol.

Proba de audiere are ca scop evaluarea înțelegerii unui text audiat și durează 20 de minute. Procedura descrie modul în care aceasta se va desfășura: „Veți asculta două materiale audio diferite, fiecare de câte două ori. Aveți la dispoziție un minut pentru a citi întrebările referitoare la primul material, apoi urmează două audieri ale acestuia, separate de un minut de pauză.

După alte două minute în care definitivați răspunsurile referitoare la primul material și citiți întrebările referitoare la cel de-al doilea, urmează cele două audieri ale celui de-al doilea material, separate și acestea de un minut de pauză”. Candidații vor primi sarcinile de lucru imediat după ce asistentul citește instrucțiunile în limba română sau limba maternă, pentru fiecare sală de examen, iar în timpul audierii nu sunt permise întreruperi.

Proba scrisă, care durează 120 de minute, se desfășoară în două părți. Prima parte evaluează „competența de înțelegere a unui text citit”, iar a doua parte verifică „competența de producere de mesaje scrise”. Fiecare profesor evaluator va oferi un punctaj, iar punctajul final se calculează ca medie a celor două note, rotunjită în favoarea candidatului în cazul unei fracțiuni de 0,50 puncte.

Proba orală durează între 10 și 15 minute pentru fiecare candidat și evaluează atât „competența de producere de mesaje orale”, cât și „competența de interacțiune orală”. Fiecare bilet din cadrul probei orale conține întrebări de dificultate progresivă, iar punctajul final, calculat ca medie a celor două note acordate de profesori, se rotunjește în favoarea candidatului în caz de fracțiuni de 0,50 puncte. În plus, „nu se admite schimbarea biletului de examen”.

Nivelul de competență lingvistică va fi scris pe diploma de bacalaureat

Nivelul de competență lingvistică la limba modernă este înscris pe verso-ul diplomei de bacalaureat 2025 și pe certificatul de competență lingvistică. Acesta este determinat pe baza mediei aritmetice a punctajelor obținute la cele cinci competențe testate, conform grilei stabilite în document: pentru majoritatea limbilor, nivelurile sunt A1 (0-30,99 puncte), A2 (31-60,99 puncte), B1 (61-80,99 puncte) și B2 (81-100 puncte). Limbile chineză, japoneză și ebraică au un sistem specific, unde B1 este nivelul maxim și se obține cu un punctaj între 71 și 100.

FOTO DOCUMENT Proba pentru evaluarea competențelor lingvistice în limba de circulație internațională – Proba C BAC 2025:

Cum decurge proba de evaluare a competențelor digitale BAC 2025

Proba D pentru evaluarea competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat din 2025 se va desfășura în perioada 5-7 februarie, potrivit unei proceduri a Ministerului Educației, transmisă inspectoratelor școlare pe 6 noiembrie și obținută de Edupedu.ro. Candidații vor începe examenul la ora 13, iar cei care obțin un punctaj de peste 75 de puncte vor fi încadrați la nivelul de „utilizator experimentat”. Conform documentului, rezultatele vor fi afișate în maximum două zile lucrătoare de la susținerea probei, la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Proba D este „preponderent o probă de natură practică” și se desfășoară în două etape: o parte cu acces la internet, în care candidații trebuie să rezolve cerințele din fișa A, și o parte fără acces la internet, dedicată fișei B. Cerințele din aceste fișe sunt concepute pentru a evalua competențele digitale esențiale ale candidaților.

Fișierele de lucru, paginile web offline și baremele de evaluare sunt furnizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), iar „transmiterea variantelor de subiecte, a baremelor de evaluare și de notare” se face conform procedurilor CNPEE.

Calculatoarele folosite în timpul examenului trebuie să fie dotate cu sistemele de operare și aplicațiile de birotică necesare, astfel încât candidații să poată rezolva cerințele din fișe. Fiecare candidat va lucra pe un spațiu de lucru individual, configurat conform instrucțiunilor din document. Candidații trebuie să confirme prezența fișierelor necesare pe spațiul de lucru, semnând de luare la cunoștință înainte de începerea probei.

Proba durează 90 de minute, din momentul în care toți candidații au primit subiectele, și este structurată astfel: „pentru rezolvarea fișei A se alocă 15 minute” (extensibil la 30 de minute în cazuri excepționale), iar pentru fișa B – 75 de minute. Candidații care refuză să rezolve subiectele sunt considerați că „nu au susținut Proba D”.

Evaluarea competențelor digitale se face pe baza răspunsurilor furnizate pe foaia de examen și a produselor software obținute, conform cerințelor din subiecte. Fiecare profesor examinator acordă „un punctaj exprimat printr-un număr întreg cuprins între 0 și 100”, iar punctajul final este media aritmetică a notelor celor doi examinatori.

Nivelul de competență digitală se stabilește astfel: între „0-30 de puncte – utilizator începător”, „31-55 de puncte – utilizator de nivel mediu”, „56-74 de puncte – utilizator avansat” și „75-100 de puncte – utilizator experimentat”.

Procedura prevede și măsuri de egalizare a șanselor pentru candidații cu dizabilități. Elevii nevăzători, de exemplu, vor avea cerințele adaptate, redistribuind punctajele pentru secțiunile care implică lucrul cu imagini sau grafice. Punctajul obținut și nivelul de competență digitală vor fi înscrise pe certificatul de competențe digitale și pe verso-ul diplomei de bacalaureat.

Ministerul Educației precizează că „rezultatele obținute de candidați sunt afișate după evaluarea tuturor candidaților care au susținut Proba D în aceeași zi în respectiva unitate de învățământ, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la susținerea probei”. Subiectele utilizate nu vor fi făcute publice, cu excepția câtorva modele selectate de CNPEE pentru pregătirea elevilor, conform sursei citate.

FOTO DOCUMENT Proba pentru evaluarea competențelor digitale – Proba D BAC 2025:

Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Nu vom experimenta pe copii, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Bogdan Cristescu, despre Bacalaureatul propus în proiectul legii Educației / Examenul va fi susținut pe o „platformă de învățare”, nu pe hârtie, va cuprinde itemi cu alegeri multiple și întrebări deschise, iar elevul va primi o singură notă pentru toate disciplinele

Bacalaureatul ca probă de cultură generală, susținut într-o singură zi la toate disciplinele din trunchiul comun, prevăzut de proiectul legii educației, nu va fi „un experiment pe copii”, susține secretarul…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației s-a sesizat, după ce în subiectele de la Bacalaureat l-a introdus anul acesta pe Nichifor Crainic, ministrul Propagandei în regimul legionar antisemit condus de Ion Antonescu: Programele de Bacalaureat vor fi revizuite, „ca să nu mai apară astfel de texte”

Programele de Bacalaureat vor fi revizuite, anunță secretarul de stat din ministerul Educației și Cercetării (MEC) Kallos Zoltan. Revizuirea conținuturilor din programa de examen vine după ce Edupedu.ro a arătat…
Vezi articolul

UPDATE 2.000 de lei pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 5.000 de lei pentru cei cu medii maxime la BAC 2024 – proiect adoptat de Guvern / Sumele sunt aceleași din 2022

Proiectul care prevede ca elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 să primească 2.000 de lei, iar cei cu medii maxime la examenul național de Bacalaureat 2024…
Vezi articolul

Simularea pentru BAC 2026 din județul Dolj are loc după vacanța de iarnă, în perioada 28-30 ianuarie. Liceele vor informa inspectoratul școlar cu privire la modificarea programului școlar pentru zilele în care se desfășoară probele / Programa pentru elevi

Inspectoratul Școlar Dolj a anunțat că va organiza în perioada 28-30 ianuarie simularea județeană a examenului național de Bacalaureat 2026, pentru elevii de clasa a XII-a. Vezi mai jos, în…
Vezi articolul

BREAKING Universitatea din București solicită posibilitatea să organizeze examenele de licență și disertație online. Plus: Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020 să fie susținute prin testare online sau să fie amânate până în septembrie

„Specialiștii în educație de la Universitatea din București susțin că finalizarea acestui an școlar și universitar este posibilă”, anunță instituția de învățământ superior, într-un comunicat remis Edupedu.ro. „Anii terminali pot…
Vezi articolul