Bacalaureat Matematică 2024 – sesiunea de toamnă. Subiectele sunt destul de asemănătoare cu cele din sesiunea din vară, spune profesorul Mădălin Ghiuler: La Mate-Info există puțin mai mult „piper”

1.768 de vizualizări
Mădălin Ghiuler / Foto: Arhiva personală
Subiectele primite de candidați marți la Matematică sunt destul de asemănătoare cu cele din sesiunea din vară, spune profesorul Mădălin Ghiuler despre cerințele de la examenul de Bacalaureat 2024 – sesiunea de toamnă. Acesta a comentat pentru cititorii Edupedu.ro fiecare din cele patru tipuri de subiecte.

Subiectele și baremele de corectare pentru Matematică – Bacalaureat 2024, la Matematică-Informatică, Științe ale naturii, Tehnologic și Pedagogic au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00.

Profesorul Mădălin Ghiuler, de la Liceul cu Program Sportiv și Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Focșani, premiat Merito în 2022, spune pentru Edupedu.ro că „la subiectul de la mate-info din această sesiune există «piper» puțin mai mult (dar foarte puțin) decât în sesiunea anterioară” și a explicat că ceea ce ar fi putut da de gândit candidaților au fost subpunctele c) de la polinom și de la integrală.

Iată analiza profesorului Mădălin Ghiuler pentru publicul Edupedu.ro:

  • Subiectele din sesiunea din toamnă sunt destul de asemănătoare cu cele din sesiunea din vară. La mate-info, putem avea un mic semn al întrebării la c) polinom și, să zicem, s-ar mai putea greși la c)-ul de la integrală dacă se aplica regula lui L’Hospital pentru calculul limitei (cerința este ofertantă, rezultatul iese și prin calcul direct, care „merge” foarte elegant). Și c) polinom este ofertant, de data aceasta nu trebuie să legăm rezolvarea de un item anterior, ci să existe experiența de a prelucra niște expresii în anumite scopuri constructive. În concluzie, la subiectul de la mate-info din această sesiune există „piper” puțin mai mult (dar foarte puțin) decât în sesiunea anterioară.
  • Subiectul de la Științe ale naturii ne arată ca partea l poate fi rezolvată integral de un elev isteț care a absolvit clasa a VIII-a, chiar dacă la ex. 1 pare a fi materie de clasa a X-a – ne este precizat faptul ca i^2=-1, astfel calculul este unul de clasa a VII-a. Subiectul al II-lea este de asemenea clasic, la fel și subiectul al III-lea. Pot spune că, analizând subiectul integral, a fost mai dificilă inegalitatea din sesiunea de vară decât aceasta de acum. Cat despre integrală, se rezolva rapid de un elev muncitor, chiar dacă apare o integrare prin părți cu e la -x. În concluzie, se rezolvă mai rapid subiectul din aceasta sesiune, de la Științe ale naturii, dacă vorbim de nota 10. Mergând pe acest subiect, pot preciza că elevul isteț care a absolvit clasa a VIII-a poate rezolva și cerințe de la legea de compoziție, dacă are experiență mai multă de la expresii și funcții (în aceste condiții obține o notă mai mare decât 5).
  • Subiectul de la tehnologic ne arată acum o mică „chichiță” la c)-ul de la integrală, care pune amprenta pe aplicarea schimbării de variabilă. În general, elevii de tehnic s-au putut descurca cu mici artificii și au rezolvat integrale fără substituții. Acest lucru este o alarmă pentru viitorii absolvenți că trebuie stabilită bine schimbarea de variabilă, chiar dacă nu prea a apărut. Subiectul nu are capcane, așa cum nici în vară nu a avut.
  • La subiectul de la pedagogic, o notă maximă „iese” mai rapid acum decât la sesiunea din vară. De data aceasta, nu este nimic complicat. La prima sesiune, au existat două chestii minore care au putut crea probleme unor candidați.

Bac 2024 – sesiunea de toamnă continuă miercuri, 21 august, cu proba la alegere și joi cu proba la limba maternă pentru candidații aparținând minorităților naționale, potrivit calendarului de examen. Primele rezultate vor fi publicate pe 26 august, iar cele finale pe 30 august. Edupedu.ro va reveni cu acestea imediat ce vor fi disponibile.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Subiecte și bareme Matematică – Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Descarcă cerințele primite de candidați la Mate-Info, Științe ale naturii, Tehnologic și Pedagogic și rezolvările
ULTIMA ORĂ Subiectele și baremul de corectare la Istorie, sesiunea de toamnă Bacalaureat 2024. Evoluția politică a României în prima jumătate a secolului al XX-lea – eseu la subiectul III


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură 2024, scriitoarea sud-coreeană Han Kang: Sunt atât de surprinsă și de onorată / Ea îndeamnă publicul să-i citească cel mai recent roman – „I Do Not Bid Farewell”

Scriitoarea sud-coreeană Han Kang, recompensată joi cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2024, a declarat că este „surprinsă şi onorată” de câştigarea acestei distincţii şi i-a îndemnat pe cei…
Vezi articolul

Ministrul Educației, cu o săptămână înainte de începerea școlii: Am solicitat Sănătății aplicarea testării non-invazive în școli. Guvernul va decide cine va cumpăra testele

Ministrul Educației a declarat astăzi că a cerut în Comitetul interministerial şi Ministerului Sănătăţii aplicarea testării non-invazive în şcoli. Cîmpeanu a precizat că testarea non-invazivă a elevilor trebuie rezolvată până…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii care vor să predea în grădinițe vor avea în formarea inițială pentru licență 26 de examene și 17 colocvii, 15% practică pedagogică, adică până la 10 ore pe săptămână în anul al III-lea și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru, potrivit planului de învățare

Ordinul cu metodologia privind înființarea și organizarea programului de studii universitare de licență „Educație timpurie” a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe lângă disciplinele consacrate, viitorii profesori vor studia materii…
Vezi articolul

Ce documente justificative au școlile de arhivat pentru profesorii și angajații care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei și prima profesională de 500 de lei – precizările Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

Școlile au de arhivat, pentru profesorii care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei, diplomele de participare la cursuri și declarațiile pe proprie răspundere privind…
Vezi articolul