Banii de cărți și cursuri, pentru profesori, reintroduși prin amendamente la legea Educației. Titularizarea în mediul rural, premiată cu 3 salarii minime brute – propuneri PSD / Cadrele didactice fără locuință proprie ar putea primi chirie de 400 de euro pe lună

8.450 de vizualizări
Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com
Profesorii ar putea să beneficieze anual de două salarii minime brute pentru dezvoltarea profesională și pentru achiziționarea de materiale didactice, potrivit unor amendamente depuse de Partidul Social Democrat (PSD). Alte propuneri vizează o indemnizație de 3 salarii minime brute pe țară pentru cei care se titularizează în mediul rural, precum și asigurarea chiriei pentru cadrele didactice care nu deţin o locuinţă. Suma pentru chirie ar fi de 400 de euro.
  • Amintim că stimulente financiare pentru profesori, pe care să le folosească pentru cărți și alte materiale profesionale, au fost acordate din 2007, în conformitate cu legea 315/2006, până în 2010, când legea 318 a oprit acordarea acestor bani. Stimulentele erau de 100 de euro la acea vreme. Între 2007 și 2010, banii trebuiau justificați cu facturi. Apoi, în anul 2014, s-au acordat câte 150 de euro profesorilor din învățământul preuniversitar, după cum nota atunci Digi24, fără să le fie cerute facturi după achizițiile de cărți.

Art. 2141. – Personalul didactic de predare din învățământul de stat beneficiază anual de două salarii minime brute, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională și evoluție în carieră, precum și pentru achiziționarea de materiale didactice și auxiliare didactice și curriculare necesare procesului instructiv-educativ.

Art. 2142(1) De formarea profesională continuă beneficiază și personalul didactic auxiliar și personalul administrativ.

(2) Contravaloarea cursurilor de formare organizate, pentru aceste categorii de personal din învățământul preuniversitar, de către universități, CNFDCD și alți furnizori de servicii de formare profesională acreditați este acoperită integral de la bugetul de stat”, potrivit amendamentelor PSD.

O altă propunere se referă la posibilitatea celor care s-au titularizare în mediul rural de a primi o indemnizație de instalare în cuantum de 3 salarii minime brute pe țară garantate în plată. Condiția este să predea la catedră în mediul rural cel puțin 5 ani școlari.

În cazul nu care profesorul își schimbă locul de muncă și merge în mediul urban, atunci este obligat să restituie indemnizația, potrivit propunerii PSD.

Art. 2143(1)  Personalul didactic de predare care se titularizează în mediul rural beneficiază, în termen de 1 an de la ocuparea postului prin concurs, de o indemnizație de instalare în cuantum de 3 salarii minime brute pe țară garantate în plată, cu condiția de a preda pe post/la catedră în mediul rural cel puțin 5 ani școlari.

(2) Fondurile necesare pentru plata indemnizației de instalare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.

(3) Personalul didactic de predare este obligat să restituie indemnizația dacă, înainte de împlinirea termenului de 5 ani prevăzut la alin.(1), își schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban, din motive imputabile lui, precum și în cazul demisiei.”

PSD mai propune ca profesorii care au decis să își cumpere o locuință cu credit imobiliar să aibă subvenționată dobânda de către Statul Român. În documentul consultat de Edupedu.ro apare și asigurarea chiriei (suma de 400 de euro) pentru cadrele didactice care nu dețin o locuință.

Art. 2145. (1) Statul Român subvenţionează dobânda pentru cadrele didactice care au decis să îşi achiziţioneze o locuinţă cu credit imobiliar.

(2) Statul Român asigură chiria pentru cadrele didactice care nu deţin locuinţă proprietate personală în sumă tarifară de 400 de euro (patru sute de euro).”

Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Reintroducerea banilor pentru cărți acordați profesorilor ar fi o soluție pentru stimularea pieței de carte, spune Bogdan Stănescu, editor și scriitor


12 comments
  1. Si eu sunt elefant!

  2. Ciu-ciu! Au mai fost legi care nu au fost respectate, ce este de mirare? Oricum, „mizilic” electoral! Baza ar trebui să fie salariul, nu „găleata”, ci „mălaiul”! „Hai la lupta cea mare!”, deși nu-mi place să-mi amintesc de alte vremuri întunecate, traversate de către noi, „elefanții”…

  3. E puțin…să se mai pună și un salariu anual pt vestimentația profesorului.Apoi sunt profesori care în ultimii doi ani de carieră nu mai trebuie școliți.Ei să beneficieze de un spor de fidelitate pt alegerea de rămâne fideli unui sistem destul de greoi,cu multe schimbări și cu acceptarea multor compromisuri…

  4. Da! Super intenție!
    De ce nu a fost pusă în aplicare până acum!??
    Și pentru cei care au luat titularizarea și stau in mediul rural ce primesc!?
    Nimic! Păcăleala!

  5. Păcăleală electorală ca legea salarizării unitare, vor să fie votați și apoi le prorogă din lipsă de bani. Ășitia sunt PSD & PNL, partide care fac legi și nu le aplică. Ei fac legi numai pentru ei……

  6. și marmota învelea ciocolata în staniol 🤪🤪

    1. Da,vor e și iar vorbe. Ei se fac că lucrează și noi ar trebui să ne prefacem că totul e lapte și miere. Știu ei oare că unii profesori dau aproape jumătate din salariu pentru materialele necesare pentru activități? Au habar cz există la ora actuală o grămadă de școli în mediul rural care nu sunt dotate corespunzător disciplinelor? Vrem ….ca în UE ….mmm nici în vise .

  7. Cei 400 de euro ar trebui sa fie primiti de toți. Am 55 de ani și anul trecut am reușit cu greu, cu sacrificii mari sa achit rata la banca pe apartament. Nu mi se pare corect sa nu beneficiez…

    1. Dacă am avea salarii decente și nu am mai fi tratați ca pomanagii nu cred ca ar mai fi probleme.Dar nu se vrea.Multe motive politice.In primul rand sunt asa incompetenți ca nici acum după dezastrul din învățământ tot sunt mai deștepți și mai educați decât ei.Intelegi mătăluță?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel Georgescu și Oana Fotache Dubălaru la sediul Ministerului Educatiei și Cercetării / Captură foto: Youtube.com/MEC

Mesaj agresiv transmis de reprezentantul Ministerului Educației, față de participanții la dezbaterea pe controversata programă de română. Daniel Georgescu îi acuză de: Insuficientă atenție, neînțelegere, confuzie, superficialitatea unor abordări în care primează preferințele personale de lectură, că au propus liste de autori sau conținuturi cu propriile creații ale expeditorilor

Mesaje agresive au fost lansate de la pupitrul Ministerului Educației și Cercetării, la adresa participanților la dezbaterea publică pe controversatele proiecte de programe școlare de română. În cadrul unei declarații…
Vezi articolul

Guvernul a dat Ordonanţă de Urgenţă prin care se pot reface toate contractele de „titularizare” pe şcoală, făcute pe baza articolului 253 din Legea 1, declarat neconstituţional. Angajările se pot face pe durata viabilităţii postului

La finalul şedinţei de Guvern de miercuri ministrul Educaţiei a anunţat că Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care să rezolve situaţia creată prin declararea de către CCR a…
Vezi articolul

USR Tineret, despre propunerea pentru exmatriculare a 45 de studenți de la Drept: Execuțiile publice sunt o rămășiță medievală demnă de regimurile absolute sau teocratice / Nu putem sta muți atunci când în România se formează generații de magistrați în spiritul cruzimii și răzbunării

Reacție surprinzătoare din partea USR Tineret astăzi, în legătură cu cei 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București propuși oficial pentru exmatriculare. Într-o postare publicată…
Vezi articolul

DOCUMENT Noul coronavirus SARS-Cov-2 nu a fost eradicat – așa justifică Ministerul Educației un proiect de ordonanță de urgență pentru decontarea de tablete și laptopuri pentru elevi, studenți și profesori din fonduri europene, în condițiile din starea de alertă / „Neadoptarea de urgență ar duce la nerambursarea cheltuielilor”

Fundamentarea unui proiect de ordonanță de urgență care vrea să modifice o altă ordonanță de urgență este construită de specialiștii din Ministerul Educației în jurul expresiei „noul coronavirus nu a…
Vezi articolul