Baremele de corectare și notare pentru Matematică, simularea Evaluării Naționale 2023, publicate de Ministerul Educației

[jp_post_view]
Foto: captură – barem
Baremele de corectare și notare pentru proba scrisă de Matematică, de la simularea Evaluării Naționale 2023, au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00.

Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a au avut un timp de rezolvare de două ore, de la 9:00 la 11:00, și un punctaj din oficiu de 10 puncte. Subiectul I este format din itemi obiectivi, de tip grilă, la fel și subiectul al II-lea. Pentru subiectul al III-lea rezolvările se puteau scrie și argumenta pe foaia de examen, în dreptul problemei. Consultă subiectele aici.

Miercuri, 22 martie, are loc simularea probei la limba maternă. Rezultatele vor fi comunicate în data de 29 martie 2023 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare, potrivit Ministerului Educației.

Baremele și subiectele sunt următoarele:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premieră: Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025. Ministerul Educației le-a interzis să participe prin primul ordin de ministru semnat de Daniel David. Elevii nu pot să treacă în etapele finale din CPEENI

Elevii de clasele primare nu pot participa în anul școlar 2024-2025 la olimpiadele și concursurile școlare naționale ale căror calendare de desfășurare au fost anunțate recent de ministerul Educației și…
Vezi articolul

Schimbare de poziție a ministrului Educației în privința vaccinării și testării anti-COVID: Nu am susținut niciodată vaccinarea obligatorie. Vaccinarea trebuie să fie un gest voluntar / În decembrie 2021: Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac în așa fel încât școala să se poată derula cu prezență fizică

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la PrimaTV că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante…
Vezi articolul

OFICIAL Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează în această seară din funcția de premier / România va avea atât guvern interimar, cât și președinte interimar / Predoiu: Miniștrii PNL rămân în guvern

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, după ședința conducerii partidului, că luni seara își vadepune demisia din funcția de premier, potrivit G4Media.ro. Prin demisia premierului, Guvernul devine unui interimar, la…
Vezi articolul

Elevii din Prahova se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență din Ploiești până pe 13 septembrie – model de cerere. Copiii nou admiși susțin o testare pe 28 septembrie / Și profesorii pot fi selectați să predea – calendar

Elevii se pot înscrie și reînscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență (CJEx) Prahova până vineri, 13 septembrie, porivit unui anunț de pe centrulexcelenta.com. Copiii nou înscriși depun documentele pe…
Vezi articolul