Baremele și subiectele pentru Geografie și Economie – BAC 2023, sesiunea de toamnă

28.100 de vizualizări
Foto: captură – subiect
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00 baremul de corectare și subiectele pentru a treia proba a examenului de Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Vineri, candidații au susținut proba la alegere a profilului și specializării.

Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise s-a făcut în intervalul 7:30 – 8:30Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore pentru fiecare probă.

Subiect Geografie

Barem Geografie

Subiect Economie

Barem Economie

Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi comunicate marți, 29 august.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Edupedu.ro a scris despre faptul că scanarea lucrărilor la Bacalaureat i-a luat pe nepregătite pe mulți dintre profesorii asistenți, care ar fi fost instruiți în dimineața probei, cu documente distribuite pe grupuri de Whatsapp.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la emisiunea InfoEdu de la TVR Info că erorile și sincopele din prima zi a examenului de bacalaureat au fost „normale” și „ne așteptam să se întâmple”.

„Acum putem ști exact dacă la fiecare subiect, fiecare subpunct al unui subiect, cam care a fost nivelul de răspuns în țară la nivelul unei întregi generații. Iar analizele acestea ne vor fi foarte utile în proiectarea următoarelor acțiuni în acest sens”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Educației.

În total, la această sesiune de Bac s-au înscris doar 33.900 de candidați, cei mai puțini din ultimii 18 ani. Potrivit unei analize Edupedu.ro, doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția 2023.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice

Noul ministru al Educației din Franța, după ce fostul deținător al portofoliului, Gabriel Attal, a devenit premierul Republicii, este Amélie Oudéa-Castéra, o fostă jucătoare de tenis care a absolvit Școala…
Vezi articolul

Sunt peste 160 de grădinițe private în București, cu 30% mai multe ca cele de stat. Numărul celor private a crescut doar în ultimul an cu 15%, în timp ce statul nu a mai construit nicio grădiniță nouă în ultimii 24 de ani

Numărul grădinițelor particulare din București a ajuns la 161, potrivit datelor Raportului Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), pentru anul școlar 2020-2021. În anul școlar menționat, grădinițele de stat erau…
Vezi articolul

Până pe 10 octombrie 2024, școlile se pot înscrie la CJRAE/CMBRAE cu proiecte de prevenire a violenței școlare, pentru care pot primi 5.000 de lei / Bugetul alocat pentru fiecare județ și formularul de înscriere

Până pe 10 octombrie 2024, școlile se pot înscrie la Centrele de resurse și asistență educațională – CJRAE/CMBRAE cu proiecte de prevenire a violenței școlare. Ministerul Educației a anunțat că…
Vezi articolul