Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice

954 de vizualizări
Amelie Oudea Castera / Foto: Instagram.com
Noul ministru al Educației din Franța, după ce fostul deținător al portofoliului, Gabriel Attal, a devenit premierul Republicii, este Amélie Oudéa-Castéra, o fostă jucătoare de tenis care a absolvit Școala Națională de Administrație (ENA) în aceeași promoție cu actualul președinte, Emmanuel Macron. Deja ministră a Sportului în fostul guvern, Oudéa își triplează sarcinile într-un minister care preia și Educația-Tineretul și sarcina Jocurilor Olimpice din acest an de la Paris.

Decizia de numire a ministrei în noul cabinet condus de cel mai tânăr prim-ministru de până acum pentru Franța, fost responsabil cu Educația timp de 6 luni în guvernul Borne care a fost remaniat săptămâna aceasta, a venit joi seară, 11 ianuarie, potrivit anunțului Ministerului Educației (METSJOP) din Franța pe Facebook.

Amélie Oudéa-Castéra a fost numită ministru al Jocurilor Olimpice și Paralimpice (MJOP) în 2022, potrivit BFM Tv, și urmează să conducă ministerul într-o formă în care l-a condus ministrul Jean Michel Blanquer între anii 2017 și 2022, remarcă LeParisien.

Oudéa-Castéra, care împlinește anul acesta 46 de ani, a fost colegă de facultate cu președintele Emacron la ENA – Școala Națională de Administrație, terminând în 2004 în promoția „Senghor”, cunoscută pentru ascensiunile de tip pendul între public și privat pentru alumni, nota LeParisien într-un articol din 2018.

Noua ministră a Educației a fost campioană de tenis în tinerețe și prietenă cu fosta lideră mondială Amélie Mauresmo. A ajuns să conducă grupul Axa, apoi Carrefour, înainte de a conduce pentru o vreme Federația Franceză de Tenis, scrie LePoint.

Conform aceleiași surse, în 2017 când conducea un think-tank de revoluționare a sportului este reperată de consilierul pe probleme de sport al lui Macron și ajunge pentru o vreme în fruntea Federației Franceze de Tenis, până să preia în 2022 șefia Ministerului Sportului.

O provocare în mandatul de ministră a sportului a fost să gestioneze în 2022 scandalul în care a fost implicat președintele federației naționale de fotbal de atunci, în funcție din 2011, Noël Le Graët, acuzat într-un dosar de hărțuire sexuală și care a demisionat în februarie 2023, potrivit FranceInfo.

Actualul prim-ministru spune că se va dedica în continuare Educației

Gabriel Attal a comentat joi seară în direct la TF1 că are încredere în AOC și în capacitatea ei de a-și îndeplini sarcinile din cele trei poziții din minister în care este delegată. „Școala este polița de asigurare de viață a Republicii”, a spus el, notează LeMonde, dând de înțeles că nu a lăsat acest domeniu în mâinile cuiva care nu ar putea să gestioneze un lucru atât de important pentru societatea franceză.

„Voi continua să mă implic foarte mult în educația națională și în școli, pentru că școlile sunt locul unde se construiește societatea de mâine. Dacă acționăm cu hotărâre pentru școli, acționăm pentru securitatea de mâine, acționăm pentru planeta de mâine, acționăm pentru munca de mâine, acționăm pentru cultura noastră. Și astfel, da, am toată încrederea în ea pentru a conduce acest proiect. Și, știți, există și o mare coerență între sport și școală, tocmai pentru că vrem să continuăm să consolidăm practica sportului în școli„, a spus premierul Attal, citat de LeMonde.

„Vrem un ministru full-time!”

Cu toate acestea, un val de comentarii despre AOC au apărut în spațiul virtual cu referire la cât de posibilă pare „desăvârșirea” atribuțiilor nou-numitei în Educația din Franța, pe care Attal a ținut-o pe o linie de plutire, însă în care încă există probleme care au nevoie soluții. „Vrem un ministru full-time”, scrie cineva într-un comentariu la anunțul de pe Facebook al METSJOP din Franța.

„E adevărat, nici nu e multă treabă de făcut în educație în anul Jocurilor Olimpice din Franța”, comentează pe Facebook un fost vicepreședinte al fostei regiuni Languedoc-Roussillon.

Un altul se întreabă despre marele portofoliu preluat de Amélie Oudéa-Castéra (AOC) dacă fie Gabriel Attal a rezolvat toate problemele de la Ministerul Educației în mai puțin de 6 luni, fie totul este pregătit pentru cele 2 „mici evenimente” care sunt Jocurile Olimpice din această vară, fie Amélie Oudéa-Castéra este mult mai puternică decât ceilalți și nu mai avem nevoie de atâția miniștri”.

Recent numita ministră a educației are să se confrunte cu o serie de provocări cheie în noua funcție. Printre ele se numără sarcina de a face profesia de profesor mai atractivă, o chestiune crucială pentru vitalitatea sistemului educațional și larg dezbătută de câțiva ani, cu mai mare accent încă din mandatul lui Blanquer și al lui Pap Ndiaye.

Anunțurile făcute de Gabriel Attal, în special cele referitoare la misiunea „exigence des savoirs” – un „șoc de cunoștințe” – care va fi pusă în aplicare în septembrie, se află și ele pe ordinea de zi și trebuie pregătite devreme. În același timp, problema revalorizării statutului cadrelor didactice rămâne de actualitate și are nevoie de o atenție permanentă în contextul în care tot mai mulți părinți francezi tind să se implice în conținuturile pe care școlile le au de predat și să recurgă la amenințări.


2 comments
  1. Scuzați , substantivul ” ministru” este defectiv de feminin. Nu îl apreciez pe Petre Roman, dar se potrivește ce a spus în decembrie 1989: „Asta sună ca …” Așa și ” ministra” dumneavoastră .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Directoare de școală: Ministrul care va veni trebuie să iasă puțin din orgoliul personal, referitor la viziunea pe care o are față de sistem, și să implementeze ceea ce presupune nevoia din școală. Școala ar trebui să producă efectele pe care le produce un antibiotic

Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „ministrul care va veni trebuie să iasă puțin din orgoliul personal, referitor la viziunea pe care o…
Vezi articolul

La practică, studenții de la medicină „vin să sprijine pereții”, spune Ileana Spătaru, președinte al Societății Studenților în Medicină din București (SSMB): „Există locuri unde nu ne bagă nimeni în seamă”

Ileana Spătaru, președintele Societății Studenților în Medicină din București (SSMB), a spus, în cadrul unei dezbateri, că studenții de la medicină „vin să sprijine pereții” la stagiul de practică obligatoriu:…
Vezi articolul

VIDEO Roxana Mînzatu, audiată în Parlamentul European. Întrebări despre legile anti-justiție ale PSD Dragnea, despre casa din Brașov și despre atașamentul față de statul de drept. „Am dormit în același pat cu mama mea până la 17 ani”

Roxana Mînzatu, propusă comisar european de guvernul Ciolacu și desemnată de Ursula von der Leyen vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene cu portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire”, a fost audiată marți…
Vezi articolul

În România mai este o singură localitate în carantină azi, în care elevii ar învăța 100% online, anunță ministrul Educației: Decizia de redeschidere a școlilor se va lua după rata de infectare din localitate la 14 zile, iar evaluările vor fi săptămânale

Mai este o singură localitate în carantină, în care toți elevii ar învăța online, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Antena3. „Aș vrea să vă spun că astăzi în…
Vezi articolul