Baremul de la Matematică a fost publicat de Ministerul Educației

57.330 de vizualizări
Baremul de la Matematică a fost publicat de Ministerul Educației și poate fi descărcat din articol, împreună cu subiectele de la examenul susținut astăzi de absolvenții clasei a VIII-a. Baremul este cel în funcție de care profesorii vor evalua și nota lucrările scrise de elevi la examenul de Matematică de la Evaluarea Națională 2019. Subiectele de astăzi au fost mai dificile decât anul trecut, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Societății de Științe Matematice, Radu Gologan. Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi publicate pe 25 iunie.

Gologan a precizat că la subiectele de la geometrie se așteaptă să fie cele mai multe greșeli, mai ales că una dintre probleme “are un punct delicat, relativ la coliniaritatea unor puncte”. “Cam așa ar trebui să arate un subiect corect la Evaluarea Națională, la vârsta de 14 ani, cred eu”, a declarat Radu Gologan pentru Edupedu.ro. Acesta a estimat că “vor fi mult mai multe note sub 5 decât de obicei”.

Baremul de la Matematică – Evaluarea Națională 2019

 

Subiectele de la Matematică – Evaluarea Națională 2019

În ce condiții pot să vadă părinții lucrările copiilor la Evaluarea Națională 2019

Ministerul Educației a decis anul acesta școlar că părinții pot cere comisiei județene de organizare a evaluării naționale să vadă lucrările propriului copil, “numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor”.

“La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, iar cererea de vizualizare a lucrării de examen “nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate”, prevede ordinul de ministru.

 

Cine concepe subiectele de Evaluare Națională la clasa a VIII-a

Subiectele de la Evaluarea Națională 2019 sunt concepute de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) din subordinea sa. Potrivit regulilor de examen, subiectele trebuie să fie în strictă concordanță cu programele pentru Evaluarea Națională, să aibă un nivel mediu de dificultate și să permită rezolvarea în 120 de minute.

Baremul de evaluare și de notare pentru fiecare subiect de examen este elaborat tot de Centrul Național de Evaluare și Examinare; baremele se publică pe edu.ro după desfășurarea fiecărui examen.

Calendar Evaluarea Națională 2019

18 iunie 2019       Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019       Matematică – examen scris
21 iunie 2019       Limba şi literatura maternă – examen scris

25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale

Notele obținute de elevi la Evaluarea Națională contează la admiterea la liceu 2019. Concret, media de la Evaluarea Națională reprezintă 80% din media de admitere la liceu (celelalte 20% sunt reprezentate de media claselor V-VIII).

Calendar admitere liceu 2019

3 – 7 iulie 2019:              Elevii de clasele a VIII-a completează opțiunile în fișele de înscriere la liceu (aleg liceele și specializările la care vor să studieze, începând cu cea pe care și-o doresc cel mai mult) și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere

4 – 8 iulie 2019:              Elevii și părinții verifică fișele de înscriere la liceu și corectează eventualele greșeli în baza de date computerizată

12 iulie 2019:                 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a

15 – 18 iulie 2019:         Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

19, 22 și 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii și angajații din Educație au respins oferta Guvernului de primă de 1.500 lei net în octombrie și creștere salarială cu 45% din diferența de salariu actual și cel din viitoarea grilă / Greva din școli continuă

Profesorii și angajații din Educație au respins oferta făcută vineri de Guvern, potrivit informațiilor Edupedu.ro, confirmate de reprezentanții sindicatelor. Pe baza unui referendum făcut cu membrii de sindicat aflați în…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Sancționarea elevilor prin retragerea burselor școlare, mutarea disciplinară la altă clasă, suspendarea elevilor, exmatricularea sau trimiterea lor în sală de detenție – Noile reguli care se aplică în noul an școlar 2024-2025 care începe mâine. Școlile pot interzice total intrarea cu telefoane în incintă

Aproape 3 milioane de elevi încep luni, 9 septembrie 2024, școala în România. Noul an școlar care debutează mâine vine cu o serie de reguli noi pentru elevi, după ce…
Vezi articolul

Președinta consiliului ARACIP, Mariana Dogaru, lider sindical al FSLI, a avut degrevare integrală de normă în anul școlar trecut – document / Reprezentanții sindicatelor vor putea participa la evaluarea externă a școlilor, conform proiectului de lege Deca

Reprezentanții organizațiilor sindicale vor participa, cu statut de observatori, la evaluările externe ale unităților de învățământ, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Edupedu.ro a scris că ARACIP, agenția care acreditează și…
Vezi articolul

Toderiuc, inspector general școlar adjunct ISMB: În București, toți elevii vor fi prezenți fizic la școală de pe 14 septembrie. Ce se întâmplă dacă apar focare de coronavirus în unitățile de învățământ

Toate școlile gimnaziale din București vor începe școala cu scenariul verde și toți elevii vor fi prezenți fizic la școală, cu măști puse la dispoziție de autorități și dezinfectant pe…
Vezi articolul