Belgia: „Nu a existat un impact semnificativ al redeschiderii școlilor”, la două săptămâni după vacanța prelungită de toamnă

1.757 de vizualizări
Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com
“Impactul redeschiderii școlilor, de practic două săptămâni, nu a a fost vizibil în cifre. (…) Nu a existat un impact semnificativ al redeschiderii școlilor” din Belgia, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt interfederal pe teme legate de Covid-19 din această țară, Yves Van Laethem, într-o conferință transmisă de Le Soir. 
  • Când a impus o serie de noi restricții, acum o lună, Belgia a decis inclusiv să prelungească vacanța școlară de toamnă cu două săptămâni, copiii revenind la clasă la mijlocul lunii noiembrie, înaintea altor măsuri de relaxare.

Van Laethem a notat că, în general, s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări, spitalizări și decese asociate Covid-19. Tot el a notat că, în timp ce impactul școlilor nu s-a simțit, a existat o creștere ușoară a numărului de cazuri asociate testărilor în rândul persoanelor asimptomatice.

Publicația în limba română Ziaruldebelgia.ro îl citează la rândul său pe celălalt purtător de cuvânt interfederal, Steven Van Gucht, potrivit căruia “așa cum ne așteptam, vedem o relativă creștere a numărului de cazuri pozitive la cei care au fost în contact cu o persoană infectată, dar nu au simptome de boală. Este o creștere de 5-10% și ne așteptăm ca numărul să crească în continuare”. Dar, potrivit sursei citate, toate celelalte cifre descresc, pentru moment observându-se un ritm de înjumătățire a cazurilor la 11 zile.

Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajări la Agenția care acreditează școlile. ARACIP scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu / În paralel, Guvernul caută să reducă numărul de bugetari

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) anunță că scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu, potrivit unei adrese obținute…
Vezi articolul

Colaborare româno-americană în domeniul inteligenței artificiale, între compania Lockheed Martin și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca / Premierul Ciucă: ”Rolul nostru în regiunea Mării Negre este tot mai relevant”

O colaborare româno-americană în domeniul inteligenței artificiale, între compania Lockheed Martin și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a fost anunțată marți, printr-un comunicat transmis de Guvernul României, scrie G4Media.ro. Premierul Nicolae…
Vezi articolul

Două din 5 gravide adolescente din zonele rurale defavorizate din România nu au efectuat analizele recomandate în sarcină, din cauza lipsei accesului la servicii medicale și a resurselor financiare – Studiu și infografic Salvați Copiii

Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani la prima naștere și de 18 ani la al doilea…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

DOCUMENT Decretul pentru prelungirea stării de urgență: Unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online

Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație publică de la Palatul Cotroceni că, pe lângă prelungirea suspendării cursurilor față în față și a faptului că școlile rămân închise, „se suspendă…
Vezi articolul