Belgia: Testare în masă a elevilor, pentru a vedea cât de mult se transmite coronavirusul în școli

[jp_post_view]
Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com
Trei universități belgiene au început, luni, o campanie de testare în masă în rândul elevilor, ca parte a unui studiu larg ce urmărește o mai bună înțelegere a transmisiei noului coronavirus în școli, potrivit The Brussels Times. Mii de copii au folosit primul dintr-o serie de teste de salivă în cadrul studiului derulat de Universitățile Liège, Louvain și Université Libre de Bruxelles.

Circa 2.400 de elevi din Bruxelles și Valonia vor fi supuși unor teste săptămânale pentru noul coronavirus, pe parcursul unei perioade de șase săptămâni, ca parte a studiului menționat. Acesta este susținut de Federația Bruxelles-Valonia, instituție responsabilă cu educația în regiunile vorbitoare de limba franceză, precum și de institutul federal de sănătate publică Sciensano.

Sunt testați, totodată, circa 200 de profesori și personal școlar, reprezentând 72 de clase. Toate datele de identitate sunt protejate și anonimizate.

Studiul este organizat în condițiile nesiguranței existente în continuare cu privire la riscurile de infectare Covid-19 în mediile școlare, pe fondul interesului autorităților de a asigura un echilibru între nevoia de bună desfășurare a școlii și cele sanitar-medicale.

Evaluări internaționale din diverse părți ale lumii au arătat că școala, în special școlile primare și grădinițele, nu sunt de obicei un motor al pandemiei, iar eventualele creșteri ale numărului de cazuri din școli sunt asociate de cele mai multe ori cu răspândirea virusului în comunitate, dar experții medicali au continuat să insiste că informațiile științifice de până acum sunt departe de a fi suficiente. 

În Belgia, the Brussels Times amintește că, din cauza creșterii accelerate a numărului de cazuri înaintea vacanței de toamnă (ultima parte a lunii octombrie), autoritățile au decis să prelungească această vacanță cu două săptămâni, până la mijlocul lunii noiembrie. Într-un studiu derulat de Universitatea KU Leuven, au fost identificate mai multe cazuri de infectare decât se așteptau cercetătorii, dar studiul s-a derulat pe un număr mic de elevi (300).

La sfârșitul lunii noiembrie, la două săptămâni după încheierea vacanței de toamnă, autoritățile belgiene anunțaseră că impactul redeschiderii școlilor nu a fost vizibil în cifrele epidemiologice, redeschiderea neavând un impact semnificativ până atunci.

Foto: © Mariavonotna – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Programa școlară

Elevii ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina modulară Educație pentru viață, la care vor studia peste 10 module, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar / Nu apare în document ce se întâmplă cu cei respinși

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina Educație pentru viață, care va fi predată modular, după cum apare în…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop – întoarcere de 180 de grade în privința lui Paulescu: „Nu va avea loc în acest an, la Academia Română sau sub egida Academiei, nicio conferință despre descoperirea insulinei”

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a revenit asupra poziției sale în privința savantului Nicolae Paulescu, în onoarea căruia urma să se organizeze la București o conferință dedicată centenarului descoperirii…
Vezi articolul

Peste 1.000 de elevi navetiști din Vâlcea nu au transport gratuit, la două luni de la începerea școlii, semnalează inspectorul general școlar / Consiliul Județean nu are încheiate contracte cu transportatorii pe toate rutele: În prezent se desfășoară licitațiile

Transportul elevilor la şcoală este o problemă în Vâlcea, circa 1.000 de navetişti din cei aproximativ 4.000 din judeţ fiind în prezent în situaţia de a nu putea beneficia de…
Vezi articolul