Bogdan Stancu, învățător la 18 ani: Trebuie să ajungi să cunoști copilul. Am realizat că este o meserie frumoasă, care merită urmată

11.224 de vizualizări
Foto: Bogdan Stancu, învățător – captură TVR Craiova / Facebook
Bogdan Stancu, învățător la 18 ani, a declarat pentru TVR Craiova că „din clasele mici îmi plăcea lucrul cu copiii”. „Am realizat că este o meserie frumoasă, care merită urmată. La catedră, cu așa copii minunați, n-are cum să fie decât bine”, a spus învățătorul. Acesta predă la Școala Gimnazială „Eliza Opran” din Işalniţa.

„Din clasele mici îmi plăcea lucrul cu copiii. Aveam clase mai mici care veneau după mine și mai stăteam un pic cu ei, le arătam, îi mai ajutam. Pe frățiorul meu îl ajutam acasă și am realizat că este o meserie frumoasă, care merită urmată. La catedră, cu așa copii minunați, n-are cum să fie decât bine”, a precizat Bogdan Stancu.

Întrebat care e cel mai important aspect în lucrul cu elevii, acesta a spus că „răbdarea, în primul rând. Trebuie să ajungi să cunoști copilul. Ca să poți să-i găsești stilul și ritmul lui, trebuie să-l cunoști un pic pe el.”

  • Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
  • Pe de altă parte, un profesor care a obținut minimum nota 7 este posibil să nu poată fi angajat pe perioadă nedeterminată, dacă nu există posturi titularizabile. Practic, în lipsa unui post titularizabil, atât candidații cu nota 5, cât și cei cu nota 10 sunt nevoiți să susțină din nou concursul în anul următor.
  • Tinerii care termină un liceu pedagogic și au diplomă de BAC se pot înscrie imediat pentru un post la concursul de titularizare doar la specializarea educator – puericultor sau educator-învățător. Apoi, ei pot preda și, în același timp, își pot continua formarea și studiile superioare de specializare.
Despre Titularizare 2024

Proba scrisă a avut loc miercuri, 17 iulie – au fost 37.500 candidați înscriși la Titularizare 2024, dintre care peste 6.800 din promoția curentă. Peste 1.000 de candidați din această promoție nu s-au mai și prezentat la examen.

De la proba scrisă de Titularizare 2024 s-au retras peste 2.660 de candidați după ce au văzut subiectele. Aproape 50 din cei care s-au prezentat au fost eliminați din examen. Rata de participare a fost de 86,48%, a anunțat Ministerul Educației.

După soluționare contestațiilor, au fost 12.833 de candidați cu note între 7 și 10, dintre care 74 cu note de 10 (număr neschimbat față de rezultatele inițiale). Notele finale au fost publicate miercuri, 31 iulie.

Anul acesta doar 40,64% dintre candidați care acum au dat examen pentru prima oră, adică cei din promoția curentă, au luat peste nota 7, asta deși au fost cei mai mulți candidați înscriși din promoția actuală, din ultimii 14 ani.

Situația contestațiilor 2021-2024

În 2024 au fost înregistrate 7.184 de contestații, potrivit Ministerului EducațieiEdupedu.ro a scris că sunt 2.000 de note anunțate drept „modificate” de Ministerul Educației la Titularizare 2024 în urma contestațiilor, despre care instituția nu spune dacă s-au mărit ori au fost micșorate sau, de fapt, au rămas la fel, conform datelor comunicate miercuri, 31 iulie.

În 2023 au fost înregistrate 5.261 de contestații. În cazul a 5.076 de contestații (96,48%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.179 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.897 de lucrări notele inițiale au fost micșorate, potrivit unui comunicat oficial de la rezultatele finale – Titularizare 2023.

În 2022, au fost depuse 5.083 de contestații. În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.

În 2021, 97% dintre contestații s-au soldat cu schimbarea notei, după cum a declarat fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la acea vreme: „S-au înregistrat un număr de 6.248 de contestații, din care 6.045 de contestații s-au soldat cu schimbarea notei inițiale. Un procent de 97%, un procent greu de explicat, în condițiile în care este necesară o încredere în evaluare. Mai mult decât atât, avem un număr de 130 de contestații care s-au soldat cu diferențe mai mari de 2 puncte. Avem, de asemenea, diferențe mai mari de 3 puncte, mai mari de 4 puncte (…) Diferențe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile.” 

Citește și:
Lucian Ciolan, prorector al Universității din București: Problema cu titularizarea e că la noi, atunci când se scot aceste posturi, ești titular în sistemul de învățământ. Nu școala scoate postul, ci sistemul / Profesorii nu se bucură de suficientă autonomie și, în același timp, de suficient sprijin
Profesoara Silvia Mușătoiu: Titularizarea trebuie reconfirmată la 4 ani, 5 ani
Ligia Deca: Înțeleg foarte bine părinții care spun nu e normal să schimbăm profesorul de matematică anual. Trebuie să găsim o soluție pentru ca să avem o corespondență mai bună între posturile care s-ar putea ocupa și cei care iau note bune la titularizare
Titularizare 2024. Mai puțini profesori decât anul trecut au luat peste nota 7 / În schimb a crescut numărul celor care au luat peste 5 la concursul de angajare în școli și care pot fi suplinitori


6 comments
  1. bravo lui. felicitări! a avut ambiție și pasiune pentru acest loc de munca! sa fi fost un puturos sau un imatur, stătea pe banii părinților mult și bine, dar felicitări pentru ambiție și devotament

  2. Felicitari ! Mult succes si rezultate deosebite in cariera didactica ! Sunt cadru didactic cu 34 ani vechime in invatamant si ma bucur cand mai vin si tineri in sistem.
    Este mare nevoie !
    Ai incredere in tine ,ambitie si putere de munca !
    Succes !

  3. Felicitări, Domnule Învățător!
    Mult succes în cariera didactică şi în continuarea studiilor!
    E mare nevoie de forțe proaspete în domeniu…

  4. din păcate,multe licee pedagogice din tara s au desființat…a rămas o copie a lor…câteva clase cu profil…nu se compara absolvenții unui liceu pedagogic care făceau pedagogie și practică din clasa a noua cu absolvenții unui liceu oarecare care fac apoi 3 ani de pedagogia învățământului primar…unii nu fac practica,darămite să predea …și apoi ne mirăm că e un dezastru la clase

  5. La noi exista o tradiție sa ajungi „la catedra* la 18 ani. Într-o tara civilizata faci măcar o licență. În nici un caz nu lucrezi cu copiii la 18 ani. Se considera ca nu ești îndeajuns de matur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Emilia Șercan anunță că dosarul penal care îl vizează pe Adrian Cioroianu a trecut de camera preliminară și poate intra pe fond / Directorul Bibliotecii Naționale a făcut public faptul că jurnalista analiza doctoratul lui Mircea Geoană într-o sală a instituției 

Jurnalista Emilia Șercan a anunțat luni că dosarul penal care îl vizează pe Adrian Cioroianu a trecut de camera preliminară și poate intra pe fondul cauzei. Directorul Bibliotecii Naționale a…
Vezi articolul

LISTA Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025. Portofoliul educațional trebuie completat doar la grupa mijlocie / Copiii care intră la pregătitoare în 2025 vor fi evaluați după o Fișă din 2019

Lista cu documentele școlare și instrumentele de lucru pe care le vor folosi educatorii în anul școlar 2024-2025 pentru proiectarea didactică, înregistrarea prezenței, a activităților cu copiii și a rezultatelor…
Vezi articolul

Mircea Bertea, președintele Asociației Colegiilor Pedagogice: Învățătorii sunt preocupați să aibă afterschool, să câștige bani, ajung acasă și nu mai au timp să se mai pregătească pentru data viitoare

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că învățătorii „sunt preocupați să aibă afterschool, să câștige bani” și…
Vezi articolul

„O lume minunată” cântă profesorii adunați la protest în Craiova / Melodia i-a fost cântată președintelui Iohannis de un grup de copii adus pentru vizita lui în Sibiu, în ziua marelui marș al cadrelor didactice

Câteva sute de profesori participă, vineri, la un protest la Craiova, organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) filiala Dolj, scrie G4Media.ro. În timpul protestului profesorii au cântat melodia…
Vezi articolul