Pe 10 iunie este ultima zi în care părinții depun documentele necesare înscrierii copiilor la grădiniță, etapa I / Când începe a doua etapă

527 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Astăzi, 10 iunie, este ultima zi în care părinții în pot înscrie copiii la grădiniță, etapa I, pentru anul școlar 2022-2023, potrivit procedurilor inspectoratelor școlare. Amintim că înscrierile au început din 30 mai. 

Documentul trimis de Ministerul Educației prevede că „ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.”

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Mureș, documentele necesare înscrierii sunt:

  • cererea de înscriere;
  • copie certificat de naștere copil;
  • copii CI părinți/tutori/reprezentanți legali;
  • hotărâri judecătorești (dacă este cazul);
  • declarația acord de înscriere la unitatea solicitată semnată de ambii părinți/tutori/reprezentanți legali;
  • documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare generale și specifice, dacă este cazul
  • fișa medicală completată potrivit reglementărilor în vigoare, eliberată de medicul de familie.

Inspectoratul Școlar Județean Mureș nu menționează în lista cu documentele necesare înscrierii și adeverința de salariat din partea părinților, cu toate că aceasta apare în procedura Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Cerere-tip de înscriere în învățământul preșcolar – 2022, în București

De menționat este că a doua etapă de înscriere diferă în funcție de fiecare județ. În județul Cluj, colectarea cererilor de înscriere pentru a doua etapă are loc în perioada 17.06 – 24.06.2022. Aceeași perioadă este valabilă și pentru județul Ilfov.

Pe de altă parte, în județul Maramureș, părinții ai căror copii nu au fost cuprinși în prima etapă solicită înscrierea în grădinițe care au locuri libere între 16 iunie și pe 24 iunie 2022. Intervalul precizat anterior este valabilă și pentru județul Brașov.

Conform Inspectoratul Școlar Mureș (ISJ Mureș), colectarea cererilor de înscriere pentru etapa a doua are loc între 22.06 și 28.06.2022.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Metodologia privind finanțarea cercetării în universități în 2024 a fost publicată înaintea metarankingului universitar, luat în calcul pentru alocarea acestor fonduri și care ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii

Metodologia privind finanțarea cercetării științifice universitare în acest an, adoptată prin ordin al Ministerului Educației, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Regulamentul este publicat, astfel, înaintea metarankingului universitar pe…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL: Tehnica numirii unui ministru prin rezultatul votului politic dominat de baronii locali din PSD a condus la nominalizarea unui nou ministru controversat la Educație

„Tehnica numirii unui ministru în Guvernul României, prin rezultatul votului politic dominat de baronii locali din PSD, a condus la nominalizarea unui nou ministru controversat pentru portofoliul Educației Naționale, cel…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, apel la responsabilitate și la intervenția autorităților, după atacurile la presă: Jurnaliștii care au încercat să expună influențele Rusiei au devenit ținte directe / Libertatea presei – un drept care trebuie apărat cu orice preț

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a transmis vineri un apel „ferm” la responsabilitate şi acţiune din partea clasei politice şi a autorităţilor pentru apărarea…
Vezi articolul

DOCUMENT Aproape 25 de milioane de euro pentru proiecte care să asigure incluziunea copiilor și tinerilor cu CES / Care sunt etapele de evaluare, selecție și contractare a proiectelor

A fost lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale (CES)”, publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).…
Vezi articolul

Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat de DNA că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o școală la alta / În dosar au mai fost trimise în judecată o educatoare și o directoare de grădiniță

Gheorghiţă Nistor, în calitate de director al Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din municipiul Iaşi, în august 2023, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Potrivit unui comunicat DNA,…
Vezi articolul