BREAKING 61% dintre profesorii și personalul din învățământ, din România, sunt vaccinați, anunță Ministerul Educației / Rata de vaccinare a stagnat în ultimele 3 luni

3.280 de vizualizări
Foto: © Seventyfourimages | Dreamstime.com
193.430 angajați din sistemul național de învățământ s-au vaccinat, anunță într-un comunicat Ministerul Educației. Asta înseamnă un procent de 61 din totalul angajaților. Sunt incluși aici cei din preuniversitar și din universități.

„Ministerul Educației face publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar (de stat) și din sistemul de învățământ superior (de stat și privat).

Din totalul de 317.531 angajați ai sistemului național de învățământ s-au vaccinat 193.430 de persoane, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%.

Față de ultima raportare se înregistrează un plus de 8257 de persoane vaccinate în sistemul național de învățământ”, precizează comunicatul.

Ministrul Cîmpeanu a oferit tot timpul argumentul că profesorii sunt a doua categorie socio-profesională, după medici, din punct de vedere al ratei vaccinării. Dar el a folosit aceeași cifră – 60% – de trei luni, din 21 mai 2021. Iar pe 16 august spunea chiar că, în preuniversitar, chiar mai puțin de 60% s-au vaccinat: “În învățământul superior e mai sus de 60%, în preuniversitar puțin mai puțin”.

60% înseamnă puțin peste jumătate. Doi din cinci profesori sunt nevaccinați.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Seventyfourimages | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Nici eu nu am fost întrebat nimic. Probabil sunt estimări realizate eșantionat sau sunt cifre scoase din pălărie.

  2. Nu am primit din partea scolii nicio intrebare daca sunt vaccinat. Au spus ca vor interoga scolile. Scoala de unde stie? Eu nu mi am dat acordul ca scoala sa-mi foloseasca CNP-ul pentru a accesa aceste date confidentiale. Repet: a spus ca va interoga scolile, nu ca le va lua din vreun registru de vaccinare sau arhiva STS. Parca era vorba ca lumea va sti daca suntem vaccinati doar daca noi, conform GDOR suntem de acord sa spunem singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala Altfel la Dino Parc Râșnov: intrare gratuită pentru profesorii însoțitori și la jumătate de preț pentru elevi, 3 idei de activități educative și distractive (P)

Școala Altfel capătă noi dimensiuni pentru elevi atunci când explorează lumea dinozaurilor alături de colegi. Prin trasee tematice, ghidaje specializate și competiții interactive, elevii nu doar că vor învăța despre…
Vezi articolul

Mesaj eveniment pentru profesori și studenți, din partea Consiliului Național al Rectorilor: Vă îndemnăm să participați la vot pe 8 decembrie, să vă informați corect, din surse credibile, să verificați faptele și să evitați capcanele zvonurilor sau ale propagandei. Apartenența României la Uniunea Europeană și NATO nu reprezintă doar garanții ale securității și stabilității, ci și oportunități de progres economic și social

„Fiți arhitecții propriului viitor! Alegeți să faceți parte din procesul decizional. Votul vostru contează mai mult ca oricând. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru”, scriu reprezentanții Consiliului…
Vezi articolul

UPDATE: Înscrieri deschise până pe 26 mai / Tema pentru elevi și profesori este “vehicul eco-friendly” la Concursul Național 3DUTECH din acest an, aflat în calendarul Ministerului Educației (P)

3DUTECH a anunțat prelungirea termenului de înscriere în Concursul național de 3D design & printing pentru toți elevii și profesorii din România. Cele mai creative proiecte care vor aplica modelarea…
Vezi articolul
începerea școlii, predare bilingvă

Eveniment recomandat de Edupedu.ro

Astăzi de la ora 17:00 – Webinar deschis tuturor profesorilor – dezvoltarea strategiilor de învățare eficientă la elevi. Psihologul Mircea Miclea, fondatorul Cognitrom: Strategiile de învățare adecvate pot spori cu 20% performanțele școlare. Un profesor bun îți predă și apoi te învață cum să înveți ce a predat

Strategiile de învățare cresc cu până la 20% performanța școlară a elevilor, potrivit cercetărilor din domeniu. Modalitatea în care elevii iau notițe eficient la oră, studiază deștept acasă, se pregătesc…
Vezi articolul