BREAKING Calendar Evaluare Națională 2025: prima probă, cea la Limba și literatura română, începe pe 23 iunie. Vor exista zile libere între probele scrise

10.456 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Evaluarea Națională 2025 se va desfășura în perioada 23-27 iunie, potrivit calendarului avizat în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Educației, după cum a anunțat Ligia Deca. Calendarul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și față de datele din proiect au apărut schimbările despre care Edupedu.ro a scris miercuri. Mai exact, vor exista zile libere.

„Așa cum anunțam ieri, am ținut cont de propunerile primite și între fiecare dintre probele scrise ale evaluării naționale copiii vor avea o zi liberă. De asemenea, la bacalaureat candidații vor avea o zi liberă după primele două probe. 

Am introdus opțiunea ca lucrările să poată fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor, tot ca urmare a feedbackului primit”, potrivit ministrului Educației.

Prima probă, cea la Limba și literatura română, este programată pe 23 iunie. Proba la Matematică are loc pe 25 iunie, iar proba la limba maternă pe 27 iunie.

Pe 3 iulie vor fi afișate rezultatele inițiale. În aceeași zi vor putea fi vizualizate lucrările scrise și se vor depune contestații.

De asemenea, perioada 4-5 iulie este dedicată pentru vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor.

Contestațiile vor fi soluționate între 6 și 9 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie.

Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025


23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă

25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă

27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă

3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor

10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=491293537169532&id=100088666691904&mibextid=WC7FNe&rdid=i4kVEkOoh0maPoSf

Articol în curs de actualizare

Citește și:
ULTIMA ORĂ Simularea Evaluării Naționale 2025 are loc în perioada 17-19 martie. În calendarul aprobat de Ministerul Educației nu mai apare data pentru comunicarea rezultatelor
ULTIMA ORĂ Simulare BAC 2025 începe pe 24 martie cu proba la Limba română. Calendarul aprobat de Ministerul Educației
BREAKING Calendarul Bacalaureatului 2025, aprobat de Ministerul Educației. Probele scrise încep pe 10 iunie cu Limba română și probele de competențe – pe 27 ianuarie 2025
Zile libere după fiecare examen la Evaluarea Națională 2025 și o zi liberă după probele obligatorii de BAC, anunță ministra Educației: Am ținut cont de propunerile primite și de opiniile din spațiul public
Modificări în proiectul de calendar de Evaluare Națională și BAC 2025: zi liberă după fiecare examen la clasa a VIII-a și zi liberă după probele la Română și Matematică/Istorie la clasa a XII-a, anunțate de secretarul de stat Lixandru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai mult de jumătate din cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română, identice cu cele de anul trecut: câmp lexical, figuri de stil, derivare, omonime, complement prepozițional și caracterizare de personaj

Cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română au fost aproape identice cu cele de anul trecut, arată o analiză comparativă făcută de Edupedu.ro. La 10 itemi din 18,…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi: Faptul că un secretar de stat afirmă că e nevoie de meditații pentru note medii, de 5-6, ne arată cât de bolnav este sistemul. Să vedem o schimbare

Patru asociații ale elevilor „condamnă ferm declarațiile secretarului de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Luminița Barcari”, cu privire la gradul de dificultate al subiectelor de la Evaluarea Națională 2020.…
Vezi articolul

Radu Vancu, despre subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2023: Poți obține nota 8 fără să tratezi subiectul de elaborare a unui text. Important e tipul de societate pe care îl proiectează aceste examinări: vrem o societate în care oamenii să fie și creativi, să poată argumenta o idee?

Subiectele pe care absolvenții de clasa a VIII-a le-au avut de rezolvat astăzi, 19 iunie 2023, la examenul de Limba și literatura română „încearcă să se asigure că elevii pot…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate miercuri, 28 iunie, la ora 10 / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în zilele de 28 și 29 iunie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin…
Vezi articolul