BREAKING Demisie în Ministerul Educației: Secretarul de stat responsabil de școli, licee și grădinițe, Luminița Barcari, a demisionat chiar înainte de campania electorală pentru parlamentare

[jp_post_view]

Ministerul Educației rămâne fără secretarul de stat responsabil de întreg învățământul preuniversitar, pentru a doua oară în decurs de 3 luni, de această dată definitiv. Luminiţa Barcari a demisionat din funcţie, pentru a candida din partea PNL în alegerile parlamentare din 6 decembrie. Concret, partidul de guvernământ a decis ca Barcari să deschidă lista candidaților la Camera Deputaților în județul Ialomița, în contextul în care școlile nu au nici astăzi răspuns la întrebări fundamentale cum ar fi chiar modalitatea de funcționare în timpul pandemiei, soarta tezelor, a simulărilor.
  • Secretarii de stat sunt numiți direct de premierul României, prin decizie publicată în Monitorul Oficial
  • Amintim că tot în premieră pentru învățământul din România, Luminița Barcari a intrat în concediu din funcția de secretar de stat chiar în prima săptămână de școală organizată în pandemia COVID-19. Atunci, Barcari părăsea Ministerul pentru a-și promova candidatura la șefia Consiliului Județean Ialomița, pe care în cele din urmă a pierdut-o, dar a câștigat un loc de consilier județean

În perioada aceasta, secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar – în care învață 2,9 milioane de elevi și lucrează 183.000 de profesori – ar fi trebuit să decidă împreună cu ministrul Educației dacă se mai susțin tezele școlare, dacă și cum se modifică programa școlară și cea de examene, precum și alte modificări cauzate de gestionarea domeniului în perioada pandemiei.

Informaţia demisie a fost confirmată pentru Agerpres de purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Cristian Tănase.

Luminita Barcari in campanie pentru alegerile locale / Foto: Facebook.com
Deciziile guvernului condus de Ludovic Orban de a lăsa Educația fără decidenți, în momente critice, sunt fără precedent

Este fără precedent decizia Partidului Național Liberal și a Guvernului condus de Ludovic Orban de a lăsa domeniul Educației fără persoanele aflate în funcții cheie, de când a început pandemia COVID-19 care a lovit masiv chiar educația.

În prima săptămână de școală care a debutat pe 14 septembrie, în stare de alertă și cu măsuri sanitare fără precedent pe care a trebuit să le implementeze pentru prima dată școlile, profesorii, elevii și să le respecte și părinții, doi secretari din Ministerul Educației au intrat în concediu pentru a-și face campanie electorală.

Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie, care a ezitat să răspundă dacă i-a cerut lui Ludovic Orban demiterea sau înlocuirea celor doi.

Lucian Dragos Radulescu in campania pentru locale / Foto: Facebook.com

Secretarii de stat numiți de Ludovic Orban la Educație și care au abandonat școala pe 14 septembrie, pentru a-și face campanie electorală, sunt Luminița Barcari – atunci secretar de stat pe preuniversitar și candidat pentru postul de președinte al Consiliului Județean Ialomița în alegerile locale din 27 septembrie 2020 – și secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Proiecte europene, Dragoș Rădulescu – candidatul PMP pentru funcția de primar al Ploieștiului.

Nici Barcari, nici Rădulescu nu au câștigat posturile pentru care au candidat.

Citește și:
Premieră în educație: Cine sunt cei 2 secretari de stat oficial în concediu pentru a-și face campanie electorală / Debut de școală cu licitații ratate pentru tablete și manuale și promisiuni neonorate după 3 luni de vacanță
Monica Anisie: Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă pentru a putea desfășura alte activități, având în vedere că suntem în campanie electorală
Mircea Miclea, despre concediul secretarilor de stat din Educație la început de an școlar: Scandalos mi se pare. Campania electorală este mai importantă decât educația tinerei generații


3 comments
  1. Miscare buna,ca deputata are salar,indemnizatii si nu trebuie sa intreprinda nimic.Poate sa taca 4 ani de zile in Camera Deputatiilor , dar banii vin.Bani degeaba…din buzunarele noastre gaurite.

  2. In sfârșit. Așteptăm însă demisia ministrei Anisie.
    Teama e însă că vine cineva și ,,mai bine pregătit” decât Barcari (o catastrofă in materie de management)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Ghinea: USR depune azi sesizare la CNATDCU și la comisia de etică a Universității Babeș Bolyai pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode / „Regulamentul UBB cere ca teza de doctorat să aibă minimum 200 de pagini. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE”, spune Cristian Ghinea

Deputatul Cristian Ghinea a precizat azi că depune sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituție abilitată să verifice tezele de doctorat. Amintim că, ieri,…
Vezi articolul

Primele manuale câștigătoare la licitația din 2023 a Ministerului Educației / Horia Corcheș, profesor, autor: Manualul de Limba și literatura română clasa a VI-a a primit punctaj maxim, am pus accent pe dezvoltarea gândirii critice, sarcini care încurajează elevii să analizeze diferite situații de comunicare și să-și formuleze propriile opinii (P)

Profesorii își pot alege deja manuale pentru anul școlar 2023-2024. Ministerul Educației a încheiat licitația pentru o parte dintre acestea, urmează să fie și altele anunțate. Din 11 iulie se…
Vezi articolul