BREAKING Încă două eleve infectate cu coronavirus, una din Timişoara, alta din Hunedoara. Până acum sunt 4 elevi infectaţi cu coronavirus, toţi cu vârste între 15-16 ani

3.083 de vizualizări
Foto: www.scientificanimations.com / CC BY-SA 4.0)
Autorităţile anunţă că au descoperit încă două eleve infectate cu noul coronavirus, COVID-19. „Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă”, iar al doilea caz „este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19)”, potrivit comunicatului oficial. Până acum sunt 4 elevi infectaţi cu coronavirus, toţi cu vârste între 15-16 ani.

Redăm comunicatul integral.

„Au fost confirmate alte două cazuri de persoane care sunt infectate cu noul coronavirus (COVID-19), numărul cazurilor ajungând astfel la 11.

Un caz privește o tânără de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, dar într-o altă clasă.

La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.

Tânăra de 15 ani s-a prezentat în cursul zilei de ieri la Spitalul de copii din Timișoara, prezentând simptome de febră și tuse și luându-se decizia internării și prelevării de probe la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara. În prezent, starea sa de sănătate este ameliorată, fără febră.

Al doilea caz este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani este asimptomatică și va fi internată la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.

Grupul de Comunicare Strategică”

Reamintim că un elev de clasa a IX-a de la Liceul Alimentar din Timișoara a fost diagnosticat cu coronavirus și internat, miercuri. Însă băiatul de 16 ani a așteptat înainte cu o zi de diagnosticare, 2 ore, alături de toți colegii săi de clasă, începerea practicii, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Timiș, care a precizat că nu înțelege de ce DSP a decis că doar 6 elevi și profesoara de practică sunt contacți direcți și de ce instituția a decis suspendarea cursurilor la clasă pentru o singură zi.

Numai celor 6 contacți li s-au prelevat probe, iar de la ceilalți elevi ai clasei reprezentanții DSP “mi-au zis că se iau prin sondaj”, a precizat Danielescu, pentru Edupedu.ro.

DSP Timiş a luat decizia sa închidă tot liceul la 2 zile după ce șefa ISJ Timiș a declarat pentru edupedu.ro că nu înțelege de ce comitetul pentru situaţii de urgență a suspendat cursurile doar la clasa primului copil.

Același oficial a sesizat discrepanța între declarațiile șefei DSP și faptele acesteia: „cum să fie în carantină copiii, când cursurile au fost suspendate doar o zi”, a precizat Aura Danielescu.

Joi, o altă elevă, colegă a tânărului infectat, a fost şi ea infectată cu coronavirus.

Vezi aici semnalele de alarmă trase de șefa ISJ Timiș, Aura Danielescu, in exclusivitate pentru Edupedu.ro

FOTO: www.scientificanimations.com/ CC BY-SA 4.0)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Locul de muncă, ocupația sau profesia părinților nu vor mai fi cerute de profesorii diriginți și de învățători și nici nu vor mai fi trecute în catalogul clasei, anunță Ministerul Educației

Profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată în informarea nr. 128RS/26.08.2021 trimisă de Ministerul Educației către…
Vezi articolul

INTERVIU Alexandra Popescu, eleva care a învățat singură limba spaniolă, nu face spaniola la liceu, nu a fost niciodată în Spania și a câștigat locul I la Olimpiada Națională de Spaniolă 2024: Când te pregătești mai mult singur pentru un examen, este foarte important să alegi materiale pe care le înțelegi, nu pe care ai nevoie ca cineva să ți le explice

Poți ajunge olimpic național la o limbă străină care te pasionează, dar pe care nu o studiezi la școală? Da, este posibil, cel puțin Alexandra Maria Popescu, de la Colegiul…
Vezi articolul

BREAKING Școlile și grădinițele vor fi închise încă 2 săptămâni în București. Incidența cazurilor de coronavirus este 3,91. Prefectul Capitalei: Singura decizie normală și firească în Comitet era ca activitățile școlilor să continue în sistem online

Toate școlile și grădinițele de stat sau private rămân închise încă 2 săptămâni în București, cu activitate exclusiv online. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Municipal pentru Situații…
Vezi articolul