BREAKING Ministerul Educației a publicat lista inițială cu cele 2520 de proiecte aprobate pentru finanțare în apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare, după etapa de evaluare calitativă

3.773 de vizualizări
Foto: © Apostolosmastoris | Dreamstime.com
Ministerul Educației a publicat astăzi lista inițială a proiectelor cu punctajele obținute în cadrul etapei de evaluare calitativă din apelul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”. 2520 de proiecte au un punctaj final de minim 70 puncte și sunt aprobate pentru finanțare, în limita bugetului disponibil.


2.531 de proiecte au fost declarate eligibile în prima etapă și au intrat în etapa a II-a de evaluare calitativă. 13 proiecte au fost declarate neeligibile.

Lista inițială a proiectelor cu punctajele obținute, după etapa de evaluare calitativă

„Conform documentelor de apel, solicitanții proiectelor care au primit mai puțin de 70 de puncte pot depune contestații la adresa de e-mail dotaripnrr@uefiscdi.ro, în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la data publicării listei inițiale cu proiectele și punctajele aferente. Contestațiile primite după termenul de depunere se resping”, precizează Ministerul Educației.

După etapa de analiză și soluționare a contestatiilor, se întocmește lista finală a solicitanților acceptați/respinși, întocmită în baza punctajelor obținute și a bugetului disponibil. Aceasta este înaintată de UEFISCDI către Ministerul Educației spre publicare, conform Metodologiei de evaluare și selecție, analiză și soluționare contestații a proiectelor depuse în cadrul apelului de propuneri de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” .

Proiectul va fi admis dacă cererea de finanțare primește da la toate criteriile conformității administrative și eligibilității și un punctaj total de peste 70 de punctela criteriile tehnico- financiare. Lista finală a proiectelor selectate pentru finanțarea din granturi PNRR va fi aprobată prin ordin al ministrului educației și publicată pe site-ul www.edu.ro.

Foto: © Apostolosmastoris | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Cu o floare nu se face primăvară…e bun și mobilierul nou,dar nu tine de foame…De ce nu se mai da sută de euro pt profesori?Că aceștia își plătesc singuri consumabilele și materialele didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Valoarea tichetelor de creșă

Salariul unui profesor debutant va crește cu 7,31% în 2023, spune ministrul Ligia Deca / Aceasta ar însemna o creștere a salariului net până la 2.344 de lei, un venit “incredibil de mic” – calculele senatorului Ștefan Pălărie

Salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023, a spus luni, în cadrul unor audieri desfășurate la Parlament, ministrul Educației, Ligia Deca. Potrivit…
Vezi articolul

Delegația Consorțiului Universitaria, din care fac parte cele mai mari universități din România, primită la Cotroceni. Implementarea PNRR și a Planului Național de Cercetare, pe agenda discuțiilor

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, la Cotroceni, o delegație a Consorțiului „Universitaria”, formată din: prof. univ. dr. Marian Preda – Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Daniel…
Vezi articolul
Iulian Cristache

Răspundeți unei comenzi sau unei persoane din Ministerul Educației? – Reacția președintelui Asociațiilor de părinți la afirmațiile președintelui Asociației colegiilor pedagogice

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – învățământ preuniversitar, răspunde afirmațiilor făcute de profesorul Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România: Am…
Vezi articolul