BREAKING Parchetul îl contrazice pe președintele interimar al CNATDCU, Mircea Dumitru, în cazul dosarului de plagiat al premierului: Nu a fost dispusă sistarea analizei tezei de doctorat a lui Nicolae Ciucă

1.584 de vizualizări
Nicolae Ciuca
În dosarul penal instrumentat de Parchet cu privire la acuzațiile de plagiat aduse premierului, “nu a fost dispus prin vreun act procedural ca CNATDCU să sisteze analiza tezei de doctorat menționate”, arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un răspuns la o serie de întrebări transmise de Edupedu.ro. Instituția contrazice, astfel, afirmațiile făcute la începutul săptămânii de Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU, forul responsabil cu evaluarea acuzațiilor de plagiat în mediul academic. Acesta declarase pentru Edupedu.ro că “Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt. (…) Parchetul a interzis CNATDCU și Ministerului să continue această investigație cât timp ei nu au o soluție la această problemă.”

În urma declarațiilor lui Mircea Dumitru, Edupedu.ro a adresat PICCJ o serie de întrebări cu privire la oprirea analizei dosarului de plagiat, făcând trimitere la cele spuse de președintele CNATDCU. Răspunsul sumar al Parchetului, transmis joi redacției, a fost:

  • “În dosarul penal la care faceți referire, instrumentat de Secția de urmărire penală și criminalistică, nu a fost dispus prin vreun act procedural ca C.N.A.T.D.C.U. să sisteze analiza tezei de doctorat menționate.”

Edupedu.ro a întrebat între altele și dacă, în caz că nu a fost solicitată oprirea analizei de plagiat de către CNATDCU, Parchetul a cerut alte lucruri sau a notificat aceste instituții în legătură cu lucruri care să determine oprirea analizei. Răspunsul PICCJ nu menționează nimic în acest sens.

Amintim că luni, întrebat de Edupedu.ro în ce stadiu se află analiza dosarului de plagiat pe numele premierului Nicolae Ciucă, Mircea Dumitru a răspuns:

  • “Analiza nu s-a încheiat pentru că nici nu a început, de fapt. Nu am putut constitui nici dosarul întreg al tezei, pentru că acum vreo trei săptămâni Ministerul Educației și UEFISCDI, care asigură secretariatul tehnic al CNATDCU, au primit o înștiințare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte care transmitea o ordonanță a acestei structuri, PICCJ, prin care se cerea oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet.
  • Nu s-a putut constitui dosarul. Dosarul trebuia să se constituie, să apară pe o platformă și în urma acestor proceduri și demersuri noi urma să numim o comisie de analiză. Toate acestea au fost oprite printr-o ordonanță a parchetului. Parchetul a interzis CNATDCU și Ministerului să continue această investigație cât timp ei nu au o soluție la această problemă.
  • A rămas blocat. Noi primim din partea secretariatului tehnic, prin e-mail, de pe platforma electronică, documentele generate de platformă. Procedura este digitizată și, după numărul de zile pe care îl avem în regulament, noi primim exact ceea ce trebuie să facem în continuare. Or, dosarul întreg al tezei nu s-a putut constitui pentru că s-a oprit procedura în faza aceasta. 
  • Parchetul nu a intrat în legătură cu mine, a intrat în legătură cu secretariatul tehnic de la UEFISCDI, deci personal nu știu aceste date și nu știu când parchetul va da o rezoluție.”
Citește și:
ULTIMA ORĂ Analiza de plagiat a tezei premierului Nicolae Ciucă a fost blocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Mircea Dumitru, președinte interimar CNATDCU: “S-a cerut oprirea întregii analize până când dosarul va fi instrumentat și se va da o soluție la parchet”

1 comment
  1. Si, totusi, pana la urma cum e? V-a interzis (prin lege) vreun Parchet sa analizati teza de doctorat a lui Ciuca? Nu se mai intelege nimic. Daca parchetul spune una, macar voi de la EDUPEDU de ce nu sunteti capabili sa prezentati situatia astfel incat sa fie clara situatia?
    Da, uite ordinul legal prin care bla.bla.bla.
    Sau? Nici macar nu exista acel ordin si totul se rezuma la brasoavele lui Pantazi &Sotia si Tapalaga??
    Adica chiar vreti sa prostiti lumea sau o faceti doar asa, din diletantism?
    Penibil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Remus Pricopie: Susținători AUR “au distribuit pliante” la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care “îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză “un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”

“Luni, 2 octombrie 2023, la deschiderea noului an universitar, susținători ai partidului AUR au distribuit pliante, în curtea și în sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în…
Vezi articolul

Directoarea Manuela Matits, apel la solidaritate către managerii din școli din țară: Consider inuman să fim obligați să predăm 14 ore. Mii de profesori tineri riscă să fie disponibilizați, nu putem rămâne tăcuți

Directoarea Manuela Matits de la Școala Gimnazială Săcălaz, județul Timiș, face un apel public la solidaritate către toți directorii de școli din țară, în contextul noilor propuneri de normare care…
Vezi articolul

Scriitorul Mircea Cărtărescu: Literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte

„Azi, în școli, nu se face practic literatură. Cei responsabili cu programele nu înțeleg ei înșiși literatura. Li se prezintă elevilor un șir de vestigii și ruine din secolele trecute,…
Vezi articolul

GRAFIC Cum se plătesc bursele elevilor în 2023-2024: Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, primăriile fiind eliminate din lanțul birocratic / Traseul dosarului de bursă de la depunere la plată

Plata burselor în anul școlar 2023-2024 a fost simplificată și banii vor fi virați din bugetul Ministerului Educației către școli, prin inspectoratele școlare, fără implicarea Consiliilor locale. „Circuitul financiar al…
Vezi articolul