BREAKING Rezultatele complete de la simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2022, publicate de Ministerul Educației

[jp_post_view]
Etapa specială a Bacalaureatului
Foto: Pixabay.com

Ministerul Educației a transmis oficial rezultatele probelor susținute de elevii de clasa a XII-a și a VIII-a la simularea examenului de Bacalaureat 2022, respectiv Evaluarea Națională 2022.

Rezultate simulare Bacalaureat 2022:

  • Proba E.a) – Limba și literatura română – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 68,31% (70,20% în 2021)
    • 234 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 29.094
    • Rată de prezență: 79,03% (118.599 de elevi)
  • Proba E.b) – Limba și literatura maternă – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 84,16% (81,90% în 2021)
    • 30 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 1.185
    • Rată de prezență: 90,79% (6009 elevi)
  • Proba E.c) – Proba obligatorie a profilului – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 59,73% (51,40% în 2021)
    • 818 elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 20.668
    • Rată de prezență: 77,35% (116.067 de elevi)
  • Proba E.d) – Proba la alegere a profilului – procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 70,92% (68,10% în 2021)
    • 1.341 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 18.319
    • Rată de prezență: 75,60% (113.460 de elevi)

Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a (EN VIII):

  • Limba și literatura română – note mai mari sau egale cu 5: 70,53% (71,17% în 2021)
    • 10 elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 7 – 7.99: 26.172
    • Rată de prezență: 92,07% (159.117 elevi)
  • Limba și literatura maternă – note mai mari sau egale cu 5: 82,45% (79,49% în 2021)
    • 23 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 2.153
    • Rată de prezență: 99,96% (9.903 elevi).
  • Matematică: note mai mari sau egale cu 5: 60,58% (59,77% în 2021)
    • 244 de elevi au obținut nota 10
    • Pe segmentul de notare 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 25.154
    • Rată de prezență: 91,69% (158.496 de elevi).

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, joi, 14 aprilie, a avut loc în unitățile de învățământ comunicarea rezultatelor obținute de candidații care au participat la simularea probelor scrise – la nivel național – din cadrul examenelor de finalizare a ciclurilor gimnazial și liceal (an școlar 2021 – 2022): Evaluare Națională (4 – 6 aprilie) și Bacalureat (28 – 31 martie).

Ministerul Educației mai spune că rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare examene naționale 2025. Notele au fost mai mari la Matematică decât la Limba română, pentru că elevii au început să se pregătească în particular mai devreme la Matematică decât la Limba și literatura română, spune profesoara Maria Manea

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a declarat că, la simularea examenelor naționale,…
Vezi articolul

DOCUMENT Toate școlile trebuie să raporteze Ministerului Educației, până pe 30 decembrie, câți elevi și profesori nu au dispozitive sau internet pentru acces la școala online, câți profesori s-au pensionat de la începutul anului

Câți elevi și profesori nu au dispozitive sau internet pentru acces la școala online, câți profesori s-au pensionat de la începutul anului și câți dintre cei care s-au pensionat lucrează…
Vezi articolul