BREAKING România obține locul 27 la Olimpiada Internațională de Matematică 2021, cu trei medalii de argint și două de bronz, în competiția dominată de China, Rusia și Coreea de Sud / Descarcă subiectele de la olimpiada internațională de matematică

6.946 de vizualizări
Foto: © Nontapan Nuntasiri | Dreamstime.com
Elevii români participanți la Olimpiada Internațională de Matematică au obținut anul acesta trei medalii de argint, două de bronz și o mențiune, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul universitar Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice. Astfel, România s-a clasat pe locul 27 pe națiuni din 107 țări participante, a mai precizat Gologan. România a ocupat locul 15 anul trecut, poziția 17 la IMO 2019, poziția 33 la IMO 2018, poziția 22 la IMO 2017, poziția 20 la IMO 2016. De remarcat că România și-a înnoit lotul olimpic, la competiția de anul acesta participând elevi de clasele a IX-a și a X-a.

Câștigătorii de anul acesta sunt: un elev de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București și cinci elevi de la Liceul Internațional de Informatică, școală particulară, unde există clase speciale de antrenament pentru cei mai talentați tineri matematicieni. Ei sunt:

  • David-Andrei Anghel – argint
  • Andrei Moldovan – argint
  • Diana Țolu – argint
  • Andrei-Giovani Chiriță (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București) – bronz
  • Radu-Andrei Lecoiu – bronz
  • Robert Dragomirescu – mențiune

Olimpiada Internațională de Matematică a avut loc în Rusia, la St. Petersburg anul acesta, între 14 și 24 iulie. China a fost pe primul loc, urmată de Rusia, Coreea de Sud, SUA, Canada, Ucraina, Israel, Italia, Taiwan și Marea Britanie pe primele 10 locuri. România se află după Franța și înainte de Iran.

Mai jos, clasificările:

Foto: © Nontapan Nuntasiri | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
România obține la Olimpiada Internațională de Matematică 2020 cele mai bune rezultate din ultimii 5 ani: locul 15 pe națiuni, în competiția dominată de China, Rusia și SUA / Descarcă subiectele de la internaționala de matematică
Cum arată subiectele din 1987 și ’88 pe care Nicușor Dan le-a rezolvat la Olimpiada Internațională de Matematică, unde a obținut 2 medalii de aur “pur”. Radu Gologan: Nicușor a avut la OIM câteva soluții foarte originale


7 comments
  1. @BogdanEnescu Dl. Gologan nu o mai „conduce” echipa de 4 ani, dar dvs rămâneți eternul său susținător. Sper că nu am fost „răutăcios”.

  2. Interesant este ca atunci cand Romania era in timpul lui ceașcă, adica similar cu Rusia, China, Coreea de Sud, era pe loc fruntas la OI de Matematica, abundand medaliile de aur.
    Invatamantul in acele vremuri era de un nivel ridicat. Niciodata nu se va repeta.

  3. Sub conducerea domnului Gologan mergem in jos, tot mai jos.
    „Mandra corabia, dibaci carmaciul”!

    1. Dl. Gologan nu mai conduce echipa de 4 ani deja. Sunteți în eroare și, evident, răutăcios.

      1. O conduce prin reprezentanti! Asa cum bea sampanie clasa muncitoare!
        Frontule, frontule, las-o jos ca macane!

  4. Andrei Chiriță este de la „Vianu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației sancțiuni în cazul Șincai, unde zeci de lucrări ale elevilor de la Bacalaureat au fost anulate pentru o prepoziție scrisă greșit, în opinia președintelui comisiei de examen: „Viitorul elevilor nu ar trebui să se afle în riscul de a fi compromis din cauza unor astfel de situații”

Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate atitudinea neglijentă arătată de către membrii comisiilor de la examenul de Bacalaureat în raport cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute în metodologia de organizare…
Vezi articolul

VIDEO Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină din București, către studenți: Veți deveni generația care va schimba medicina, dar și generația care va aduce mai multă umanitate în ea. Fiți medici nu doar cu știința, ci și cu sufletul

Medicina nu este doar știință, este și compasiune; nu este doar tehnică, ci și iubire, le-a transmis studenților rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București, Viorel…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan: Profesorii au ajuns birocrați. Într-un an de zile s-a ajuns la niște chestii îngrozitoare – nici nu vă închipuiți câtă birocrație e în sistemul de învățământ și nimeni nu vrea să o dea afară. De ce? Pentru că e un aparat imens în sistem care stă bine-mersi acolo

Profesorul Radu Gologan trage un semnal de alarmă: birocrația sufocă școala românească. Într-o declarație la Metropola TV. Profesorul Gologan a vorbit despre cum profesorii au fost transformați în birocrați și…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării: Institutul de Științe ale Educației are o funcție cheie, trebuie să ne asigure că vom putea face politici în educație bazate pe dovezi, nu pe păreri adesea puțin informate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David a spus joi seară, 14 martie, la prezentarea raportului săptămânal că reînființarea Institutului de Științe ale Educației (IȘE) va avea ca funcție principală „să ne…
Vezi articolul