Buget de 384 de milioane de euro pentru propuneri de proiecte destinate inițiativei Universități Europene, în cadrul programului Erasmus+

244 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Un nou apel de propuneri pentru proiecte destinate inițiativei Universități Europene, apel ce beneficiază de un buget de 384 milioane de euro, a fost lansat în cadrul programului Erasmus+, potrivit unei informări transmise săptămâna aceasta de Ministerul Educației. Este vorba despre cel de-al patrulea astfel de apel lansat în cadrul Erasmus+, urmând să finanțeze două tipuri de proiecte.

Potrivit anunțului ME, este urmărită finanțarea proiectelor cu:

  • Tema 1: Intensificarea cooperărilor instituționale transnaționale prealabile (care va oferi sprijin pentru alianțele de cooperare transnațională instituțională deja existente; instituțiile de învățământ superior au ocazia de a se alătura alianțelor deja existente, în calitate de parteneri); 
  • Tema 2: Dezvoltarea unor noi cooperări instituționale transnaționale (care va oferi sprijin financiar alianțelor de Universități Europene nou constituite).

Anunțul Comisiei Europene pe această temă poate fi consultat aici.

Termenul-limită pentru transmiterea aplicațiilor este 31 ianuarie 2023, iar ministerul precizează că o sesiune online de informare va fi organizată de Comisia Europeană pe 15 noiembrie 2022.

Ministerul precizează că abordarea este similară cu cea din 2022, dar prezintă două noutăți:

  • Apelul este deschis pentru participarea instituțiilor de învățământ superior din țările din Balcanii de Vest, ca parteneri deplini în alianțe;
  • Se va acorda un certificat de excelență (seal of excellence) propunerilor evaluate ca fiind de înaltă calitate (au obținut peste 80 de puncte), dar care nu pot fi finanțate, din cauza lipsei de buget disponibil, în cadrul cererii de proiecte Erasmus+ 2023.

Foto: © Tero Vesalainen – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Consultarea pentru Strategia digitalizării educației din România, lansată de minister cu o lună înainte de alegerile în care ministrul candidează și la 8 luni de la declanșarea pandemiei

În pragul alegerilor parlamentare, Ministerul Educației a lansat procesul de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind Digitalizarea Educației din România 2021-2027. Potrivit calendarului, consultarea publică va avea loc în perioada…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație, după o nouă rundă de negocieri: Greva continuă. Am cerut creșterea cu 25% a tuturor salariilor din Învățământ până în decembrie, iar din ianuarie să se aplice grilele cu 60%. Miniștrii au timp să calculeze până mâine

Salariul unui profesor debutant ar trebui să ajungă de la 2.500 de lei, la 3.000 de lei și toate celelalte salarii să crească cu 25%, aceasta a fost oferta propusă…
Vezi articolul