Bugetul Cercetării scade ca procent din PIB în 2024, în pofida unei creșteri simbolice în valoare nominală. La începutul anului, fostul premier Ciucă, președinte PNL, vorbea de 1% din PIB pentru Cercetare, ministrul PSD Bogdan Ivan s-a declarat, apoi, „realist”

1.413 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Bugetul alocat pentru cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare pentru 2024, sub umbrela Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) urmează să crească în valoare nominală cu 0,13% față de 2023, potrivit proiectului Legii bugetului de stat pentru anul viitor, pusă în consultare de Ministerul Finanțelor. Ca procent din Produsul Intern Brut, însă, el va scădea, urmând să atingă aproximativ 0,13% din PIB. Și aceasta, în condițiile în care fostul premier Nicolae Ciucă și fostul ministru Sebastian Burduja anunțau mult mai mulți bani pentru sector de anul viitor, perspectivă temperată „realist”, apoi, de actualul ministru Bogdan Ivan. 

Astfel, potrivit proiectului Legii bugetului de stat, bugetul alocat, la MCID, pentru cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare este de 2,364 miliarde de lei, în creștere cu doar 0,13% față de execuția preliminată pentru anul în curs, de 2,361 miliarde de lei.

Bugetul pentru cercetare stagnează, astfel, în condițiile în care bugetul ministerului este estimat să crească cu 27,35%, iar valoarea Produsului Intern Brut folosită pentru a face proiecția bugetară este de 1.733,8 miliarde lei, cu 3,4% mai mult decât în 2023. Raportat la această valoare a PIB, bugetul pentru cercetare fundamental-cercetare dezvoltare va fi de circa 0,136%. Pentru cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare, în 2023 au fost alocate, pe baza PIB-ului de referință și execuției preliminate, circa 0,17% din PIB.

La începutul anului trecut, fostul premier Nicolae Ciucă și fostul ministru al Cercetării, Sebastian Burduja, vorbeau despre 1% din PIB pentru cercetare în 2024.

Ulterior, însă, noul ministru al Cercetării, Bogdan Ivan, s-a manifestat mult mai precaut în privința bugetului alocat acestui domeniu, spunând în august că dorește să rămână „realist”. Făcând trimitere la obiectivul guvernamental de alocare a 1% de la buget și 1% din resurse private pentru cercetare, precum și la nivelul din 2023 de „0,3% din PIB alocare pentru cercetare, ca alocare publică”, el a spus că dorește o creștere a alocării din zona privată și mai mulți bani din finanțări europene, prin programe precum Horizon Europe.

Foto: © ChormailDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Unde mai pui ca dl premier a facut special un plan (ordonanta) in 2023 pentru
    reducerea in 2024 cu cel putin 20% a numarului de institute de cercetare,
    a numarului de cercetatori si a fondului de salarii pentru cercetatori.
    Aceasta este explicatia pentru reducerea bugetului cercetarii de la 0,17% din PIB
    in 2023 la 0,13% din PIB in 2024.
    Mare ura au guvernantii nostrii fata de cercetare.
    Se lucreaza intens pentru a se obtine o tara fara viitor cat mai curand posibil.

  2. Cercetarea si Invatamantul raman Cenusarele ignorate de toate discutiile pt buget.

    O tara fara invatamant si fara Cercetare nu va avea in viitor experti (cei putini care mai apar vor pleca), ci doar mana de lucru ieftina si votanti usor de manevrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Efectele crizei de profesori în Portugalia: aproape 14.000 de ore lucrate suplimentar de cadrele didactice, din septembrie până la vacanța de iarnă, pentru a acoperi clasele fără personal calificat

Profesorii din școlile publice din Portugalia au lucrat un total de 13.831 de ore suplimentare în primul trimestru al anului școlar 2024-2025, conform datelor anunțate marți de Ministerul Educației, Științei…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la Matematică, de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2025 a elevilor de clasa a VIII-a din Călărași / La subiectul III, elevii primesc puncte pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, spune inspectorul general adjunct Călin Nicușor

Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 19 septembrie, proba la matematică din cadrul  testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 18 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Vezi articolul