Bugetul Ministerului Educației crește cu 8% la rectificare, cei mai mulți bani sunt alocați pentru salarii și burse: aproape 4 miliarde de lei / 10% tăiere la fondurile pentru investiții – proiect

3.285 de vizualizări
Foto: © Vinnstock | Dreamstime.com
Ministerul Educației ar urma să beneficieze de un buget în creștere cu 8% după rectificare, conform proiectului de Ordonanță de urgență pentru rectificarea bugetului de stat pe 2024, pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor. Creșteri se înregistrează atât la capitolul salarii, cât și la Alte cheltuieli, unde sunt contorizate bursele. Pe de altă parte, proiectul propune o reducere a bugetelor pentru investiții.

Astfel, bugetul actual prevede, pentru Învățământ, credite bugetare de 57,3 miliarde de lei. Valoarea ar urma să crească, potrivit proiectului de rectificare, cu circa 4,6 miliarde lei, până la 62 miliarde lei.

  • Raportat la valoarea estimată de guvern, în acest moment, pentru Produsul Intern Brut – 2024, de 1768,8 miliarde lei, noul buget al Ministerului Educației ar urma să reprezinte 3,5% din PIB, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de cât este în prezent.

Nota de fundamentare a proiectului menționează, în cazul Ministerului Educației:

  • „Ministerul Educației: +4.595,8 milioane lei, per sold în principal pentru asigurarea cheltuielilor de personal (2.700 milioane lei), a burselor (1.185,7 milioane lei) și a finanțării învățământului superior (632 milioane lei)”

La capitolul cheltuieli de personal, este prevăzută o creștere cu 2,7 miliarde de lei (+8,3% față de valoarea actuală de 32,5 miliarde lei).

Iar la capitolul „Alte cheltuieli”, bugetul inițial, de 5,1 miliarde lei, este majorat cu 23% (+1,1 miliarde lei).

În același timp, proiectul de OUG pentru rectificarea bugetară prevede o scădere cu 10 milioane de lei a cheltuielilor de capital, stabilite în prezent la 101 milioane lei.

Propuneri rectificare învățământ – 2024:

(mii lei)Buget 2024Propunere rectificare 2024Creștere/scădere
Învățământ (mii lei)57.387.3674.620.733+8,05%
Personal (mii lei)32.500.0002.710.000+8,34%
Alte cheltuieli (mii lei)5.187.0401.193.099+23%
Cheltuieli de capital (mii lei)101.100-10.139-10,03%
Citește și:
ULTIMA ORĂ Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 3,3% din PIB – proiect / Alocarea pentru întreg capitolul Învățământ e departe de cei 15% din cheltuielile Bugetului General Consolidat prevăzuți de legile Deca-Iohannis – proiect

Foto: © Vinnstock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Bursele cui?
    Dati bursele inapoi copiilor din familii monoparentale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primarul din Târgu Jiu cere demisia directoarei grădiniței unde s-au cerut declarații pe propria răspundere în caz de cutremur / Declarația a fost eliminată de ISJ Gorj, în urma unui control

Primarul din Târgu Jiu cere demisia directorului Grădiniței cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși”, Camelia Balanescu. „Situația creată în cadrul instituției, acolo unde părinții au fost puși să semneze o declarație…
Vezi articolul

Andra Maria Munteanu, singura elevă cu media 10 din județul Brăila, la BAC 2024, care a avut media 10 și la Evaluarea Națională: Am fost acceptată la cinci universități din UK și la una din Olanda. Am ales-o pe cea din Manchester pentru că în România nu puteam să fac criminologie din facultate

Andra Maria Munteanu, absolventă a Colegiului Național „Gh. M. Murgoci” și șefa de promoție a liceului, a obținut singura medie de 10 la Bac 2024, din județul Brăila, după ce…
Vezi articolul

UPDATE Mama aflată în greva foamei de cinci zile, în fața Ministerului Educației, a fost internată la Spitalul Universitar, apoi a reluat protestul. Reacția părintelui față de răspunsul MEC: Este profund dezamăgitor ca o instituție obligată să aplice legea alege, în continuare, să o relativizeze / Îmi reprezint fiica, un copil aflat în sistemul public de educație, nu într-un experiment

La cinci zile de la declanșarea grevei foamei în fața Ministerului Educației și Cercetării, Oana Corina Rogojanu, mama unei eleve de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von…
Vezi articolul