Burse de merit de 450 de lei pe lună pentru 136 de elevi cu medii sub 5, din județul Bistrița-Năsăud, anunță Inspectoratul școlar

3.381 de vizualizări
Regulile pentru înființarea unor noi unități de învățământ preuniversitar
Foto: Pexels.com
Aproximativ 140 de elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud primesc burse de merit, deşi au medii sub 5, potrivit datelor transmise luni de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). Dintre aceştia, opt au medii între 2 şi 2,99, 26 au între 3 şi 3,99, iar 102 au între 4 şi 4,99, conform Agerpres.

În judeţ sunt acordate 6.428 de burse de merit pe baza mediei anuale sau, în cazul elevilor de clasa a noua, pe baza mediei de admitere, cele mai multe fiind încasate de elevi cu medii între 9,50 şi 10 (3.364 burse), urmaţi de 1.269 elevi cu medii între 9 şi 9,49 şi de 1.055 elevi cu medii între 8 şi 8,99, potrivit sursei citate.

ISJ Bistriţa-Năsăud a informat că mai sunt acordate 652 de burse de merit în baza premiilor obţinute la olimpiade şi competiţii şi 28 de burse de excelenţă olimpică.

Cele mai numeroase burse sunt, însă, cele sociale, şi anume 14.706, din care 10.385 pentru copii din familii cu venituri reduse, 1.841 pentru copii cu părinţi divorţaţi, 899 pentru copii orfani de un părinte şi 725 din motive medicale, mai notează Agerpres. De asemenea, în județ sunt acordate 15 burse pentru participarea şcolară a unor mame minore şi 1.553 de burse tehnologice. 

Context. Ministerul Educaţiei a solicitat Inspectoratelor şcolare să transmită până luni, 30 octombrie, situaţia pe fiecare categorie de bursă, iar pentru bursele de merit o defalcare pe tranşe de medii. După analizarea acestor date, ar urma să se facă propuneri de modificare a unor prevederi din Legea învăţământului preuniversitar care au dus la apariţia „unor anomalii”, a declarat secretarul de stat Florian Lixandru pentru Agerpres.

Cel mai recent caz semnalat a fost în presa locală din Sibiu: doi elevi, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Marcel Ciolacu: Am văzut situația total anormală. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat zilele trecute. „Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de guvern de vineri, 27 octombrie.

„Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ. Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație, în primul și primul rând, pentru a reduce abandonul școlar”, a continuat premierul.


5 comments
  1. Vi se pare normal ca elevi cu 2 să ia bursă de merit și alții care învață să nu ia nimic?O adevărată tâmpenie……

    1. E aberant, unde e logica? Bursa de merit pentru note sub 5? Băiatul meu a terminat clasa a 10-a cu 9,36 și nu primește bursă. Cum să mai fie motivat?

    2. Da e normal pentru parlamentarii, deputatii si ministrii nostri! Cum e normal si sa lucrezi si sa ti se traga jumatate din salar ca datorii la stat dar altii care nu vor sa lucreze sa primeasca din toate ajutoarele inclusiv burse si ajutor pentru apa, incalzire, incluziune, CES sume mult mai mari ca salariul tau!! E de plans!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“O mai mare atenție privind formarea profesorilor” e necesară pentru a obține necesarul calificat de resurse umane, spune ministrul Antreprenoriatului / Cadariu anunță și că mai multe patronate vor transmite propuneri Ministerului Educației

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a invocat, într-un mesaj publicat pe Facebook, nevoia de “o mai mare atenție privind formarea profesorilor”, pentru a răspunde nevoilor de resurse umane calificate,…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Aproape 4.000 de școli din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, anunță ministrul Lucian Bode: „Ne confruntăm cu o problematică sensibilă reprezentată de securitatea la incendiu a clădirilor în care funcționează unitățile școlare”

Aproape 4.000 de școli din România funcționează în acest moment fără autorizație de securitate la incendiu, a anunțat ministrul Lucian Bode în ședința organizată marți dimineață înaintea începerii anului școlar,…
Vezi articolul