Burse școlare 2024-2025. Noul termen de plată este data de 20 a fiecărei luni, bursele sociale se acordă și în perioada examenului de Bacalaureat, printre noutățile anunțate de Ministerul Educației

[jp_post_view]
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com
Noul termen de plată a burselor în anul școlar 2024-2025 este data de 20 a fiecărei luni, bursele sociale se acordă și în perioada primei sesiuni a examenului de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale sunt doua dintre noutățile anunțate de Ministerul Educației din Metodologia de acordare a burselor școlare pentru anul 2024-2025, care a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial.

A fost introdusă bursa de reziliență, care se acordă elevilor care au cel puțin media anuală 7. În ceea ce privește bursa de merit, aceasta se acordă tuturor celor care au cel puțin media anuală 9.50. Cele două burse se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, precizează Ministerul Educației.

Câteva dintre noutățile din Metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, anunțate de minister:

  • De bursa de excelență olimpică I și II beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa.
  • Bursele de merit, reziliență și tehnologice se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe perioada pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
  • Pentru elevii din anii terminali, bursele sociale se acordă și în perioada primei sesiuni a examenului național de bacalaureat sau a examenului de certificare a calificării profesionale, până la comunicarea rezultatelor finale.
  • Noul termen de plată a bursei este data de 20 a fiecărei luni.
  • Beneficiază de bursă elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, precum și cei reintegrați în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, după o perioadă de spitalizare mai mare de 4 săptămâni.”

Metodologia integrală va fi disponibilă pe edu.ro după publicarea în Monitorul Oficial, conform anunțului. 

Ministerul a publicat imagini cu detalii despre tipurile de burse și criteriile de eligibilitate valabile pentru anul școlar viitor:

Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Burse de merit 2024-2025. Criterii de acordare, mod de calcul, cuantum și condiții de menținere – proiect
Cum se acordă bursele sociale în anul școlar 2024-2025. Bursele pentru elevii din familii monoparentale vor fi condiționate de venit / Documente necesare și criterii – proiect
UPDATE Reguli noi pentru burse 2024-2025: Proiectul de OUG care introduce bursa de reziliență și taie bursele de merit pentru note sub 9.50 a fost aprobat de Guvern


6 comments
  1. S-ar parea că și acum sunt pedepsiți copiii merituoși. Adică bursa tehnologică se poate cumula cu bursa de merit primită pentru participarea la olimpiade/competiții/concursuri naționale, dar dacă ai media peste 9,50, ești la liceu teoretic sau vocațional și ai locul I, II sau III la olimpiade/ competiții/ concursuri naționale nu ai dreptul la recunoaștere decat pentru una din două realizări. Cică așa se aplică în mod corect principiul nediscriminării la Ministerul Educației.

  2. Nu s-au lasat pana nu au pedepsit copiii din familii monoparentale pentru venitul ridicat al parintelui rezident. Nu conteaza ca-s banii copilului…

  3. Buna ziua ,ELEVII DIN CICLUL PRIMAR CARE AU REZULTATE LA CAMPIONATE INTERNATIONALE SPORTIVE ADICA LOCUL 1 SAU 2 DE CE NU PRIMESC NICI O BURSA ???????
    Este inadmisibil acest lucru
    Astept un raspuns va rog

  4. daca un elev are peste 9.50 si se incadreaza sa primeasca bursa de merit, in cazul in care acelasi elev a luat locul 1 la o competitie sportiva recunoscuta si practic ar beneficia de o bursa de merit, cele 2 burse se cumuleaza sau se acorda doar o singura bursa si care dintre ele, cea obtinuta pe criterul scolar sau cea obtinuta pe criteriul sportiv?

    Nprmal ar fi sa existe 2 burse diferite, una scolara si una sportiva!

    1. Da normal ar fi sa primească cele 2 burse pe care le merita pe deplin deoarece un copil care muncește și la scoala(învățând de 9.50 media generala și mai are și locul I sa II la cursuri acreditate de ministerul de sport…este nedrept ca ei chiar muncesc și uneori se îmbolnăvesc emoțional când nu au timp sa învețe sau sa se pregătească pt concursuri!!!😔

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu înțeleg de ce Evaluarea Națională trebuie să se dea doar la două discipline – liderul sindical Marius Nistor / Orice schimbare în Educație nu se poate face fără alocări financiare corespunzătoare. Nu poți face nimic fără bani, spune Nistor

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus că nu înțelege de ce Evaluarea Națională trebuie să se dea doar la două discipline. „Am ajuns ca, începând…
Vezi articolul

Minimum 15 credite transferabile obținute prin cursuri de formare continuă o dată la 5 ani, condiție pentru profesori în proiectul legii Deca. Impactul formărilor va fi monitorizat la clasă, anunță ministra

Profesorii vor trebui să obțină minimum 15 credite ECTS prin cursuri de formare continuă, la fiecare 5 ani, începând de la data licențierii în cariera didactică (actuala definitivare în învățământ…
Vezi articolul

UPDATE Premierul Ciucă anunță o întâlnire duminică, la guvern, cu sindicatele din Educație, în contextul grevei generale din școli, anunțată pentru luni, după ce șeful PSD, Marcel Ciolacu, ar fi suspendat negocierile pentru noul guvern până la „rezolvarea solicitărilor sindicatelor”

Întâlnire duminică, la Palatul Victoria, anunțată de Nicolae Ciucă pentru ora 14:00, cu sindicatele din Educație, după ce inițial era anunțată pentru ora 12:00 „Am convocat o întâlnire cu sindicatele,…
Vezi articolul