Bursele stART pentru liceeni talentați la desen, pictură, muzică, dans, vlogging, scriere creativă, fotografie și actorie: câte 8.000 de lei pe an pentru 60 de tineri. Înscrierile pentru a X-a ediție se încheie pe 20 noiembrie / Mesaj pentru profesori (P)

5.977 de vizualizări
Foto: Scoala de valori
Bursele stART, program desfășurat de Școala de Valori în parteneriat cu Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, susține de 10 ani dezvoltarea talentelor elevilor de liceu. În acest an, 60 de liceeni vor fi selectați pentru a fi parte din proiect. Se vor acorda câte zece burse pentru pictură, desen, muzică, dans și artele viitorului (vlogging, scriere creativă sau fotografie). În premieră, în acest an vor fi acordate și zece burse pentru teatru/actorie.

Elevii participanți vor beneficia de o susținere în valoare totală de 8.000 de lei pe an, pentru fiecare din cele 60 de locuri disponibile, după cum urmează: bursă lunară în valoare de 300 de lei și sprijin financiar în valoare de 4.400 lei/an. Pe lângă bursă, participanții vor participa la sesiuni de coaching și ateliere educaționale de dezvoltare personală.

Profesorii care au copii talentați în clasă pot să le spună că există proiectul Bursele stART, prin care arta le va fi sprijinită, iar ei vor fi încurajați, este mesajul organizatorilor pentru cadrele didactice. Cu linkul de înscriere și cu ajutor din partea mentorilor lor, profesorii, tinerii pot să câștige una din burse.

„Credem în importanța sprijinului potrivit, primit la momentul potrivit. De 10 ani, ne-am asumat cu mândrie responsabilitatea de a susține tinerii să îndrăznească să facă primii pași pe drumul lor spre a-și transforma talentul în carieră. Iar cei aproape 400 de copii talentați ne dau energia necesară să continuăm cu același entuziasm cât mai mult timp de acum înainte”, afirmă Florin Bâlcan, director general Provident Romania.

Ce spun tinerii artiști despre Bursele stART

Bursele stART au devenit în timp un reper pentru tinerii pasionați de artă și care au nevoie de ajutor la început de drum. De exemplu, Ada Cercel a beneficiat de o bursă care i-a permis să își urmeze pasiunea pentru cântat. ”Când intru pe scenă, simt că toată lumea e a mea. Cel mai mare vis este să cânt muzica mea și lumea să rezoneze cu ea”, spune Ada. ”Primul lucru pe care mi l-am cumpărat și de care am fost foarte încântată a fost primul meu șevalet. Acesta a fost visul meu să pot să lucrez în domeniul artistic”, spune și Ana-Maria Pascu, bursieră pentru  pictură/desen Bursele Start, editia I.

Tudor Oprina a beneficiat de o bursă care i-a permis să își urmeze pasiunea pentru vlogging. ”Arta mea este un dialog cu spectatorul, deoarece acesta are mai multe căi de reacționa la materialul produs de mine. Fiecare clip pe care îl postez pe YouTube are un proces laborios în spate, care implică construirea scriptului, asamblarea cadrelor, editare și mulți alți pași”, spune el. 

Maria Cirstoiu, și ea participantă la Bursele stART, ne vorbește despre pasiunea sa pentru desen și despre arta sa: „Arta mea este un monolog interior, deoarece lucrez în momentele agitate din viața mea pentru a mă descărca prin nuanțe, nu prin cuvinte”.

Sursa foto: Facebook Provident
La ce activități participă bursierii

Atelierele de dezvoltare personală de care beneficiază participanții sunt variate și asigură o fundație solidă pentru viitorii artiști profesioniști. Iată câteva exemple: Inteligența emoțională, Managementul timpului, Educație financiară, Luarea deciziilor, Personal branding și public speaking, Freelancing și antreprenoriat, Social media & presentation skills și comunicare persuasivă. Din 2014, au fost acordate 370 de burse stART pentru liceeni. Aceștia au investit banii în echipamentele de care aveau nevoie, în instrumente, în cursuri sau în taxele de participare la competițiile de profil, care i-au dus cu un pas mai aproape de a-și vedea visul împlinit.

Înscrierile se încheie pe 20 noiembrie iar tinerii pot folosi acest link pentru a intra în program.

Proiectul Bursele stART contribuie la dezvoltarea talentelor elevilor de liceu și este susținut de Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educației.


2 comments
  1. E târzior la liceu…la 11-12 ani nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesori și specialiști, nume de rezonanță, au elaborat și anul acesta pentru Editura Corint cele 17 manuale câștigătoare la licitația Ministerului Educației / Elevii vor avea o experiență de învățare profundă, autentică și creativă (P)

Editura Corint continuă să performeze, obținând și în acest an rezultate remarcabile în cadrul licitației organizate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru clasele I, a VIII-a și a XII-a – 17…
Vezi articolul

Mircea Miclea: În domeniul științelor sociale ar fi bine să rămână Matematica la liceu, mai ales sub dimensiunea ei de statistică / Statul trebuie să impună niște constrângeri când vine vorba de curriculumul la decizia elevilor, altfel elevii vor alege materiile cele mai ușoare

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat, în cadrul unei intervenții la TVR Info, că Matematica ar trebui să rămână în trunchiul comun pentru elevii de liceu. Disciplina este,…
Vezi articolul

Dincolo de documente: o poveste umană a eficienței și liniștii în Școala românească cu Platforma VIVA / Navigând noianul de hârtii și responsabilități – O realitate cunoscută de orice director, secretară sau contabil de școală (P)

Fie că sunteți la cârma unei unități de învățământ, fie că o susțineți zi de zi din secretariat sau din spatele cifrelor contabile, știm că realitatea dumneavoastră este adesea copleșitoare.…
Vezi articolul

Premierul Dăncilă susține că părinții i-au cerut să renunțe la Programul „Merg la școală”, prin care toți elevii primeau vouchere de 250 de lei pentru cărți, manuale, rechizite și echipament sportiv

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a renunțat la programul „Merg la școală” după discuții cu mai mulți părinții care i-au spus că „noi avem avem posibilități, degeaba ne dați…
Vezi articolul