Cadrul legal pentru funcționarea UEFISCDI, unitatea ce finanțează cercetarea și instituțiile de învățământ superior, a fost aprobat în comisia de învățământ din Senat – Monica Anisie

1.990 de vizualizări
Foto: © Kantver - Dreamstime.com
Foto: © Dreamstime.com
Comisia de învățământ din Senat a admis, marți, legea de aprobare a ordonanței prin care a fost înființată, în actuala formă, instituția guvernamentală care administrează circa 20% din fondurile de cercetare, competițiile de granturi și registrele universităților, UEFISCDI. Proiectul de lege a fost folosit politic, în trecut, când a fost încercată desființarea UEFISCDI și împărțirea instituției în mai multe entități. Șefa Comisiei, Monica Anisie (PNL), precum și senatoarea USR-Plus, Silvia Dinică, au declarat pentru Edupedu.ro că raportul de admitere pentru aprobarea ordonanței a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Monica Anisie a precizat că a fost adoptat un singur amendament, prin care vechiul nume oficial al ministerului educației, menționat în ordonanța din 2010, este schimbat în numele actual – Ministerul Educației. Ea a spus că această chestiune, legată strict de ordonanța de acum un deceniu, nu are nicio legătură cu discuția despre ministerul care va avea sub umbrela sa UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) în actualul guvern – Ministerul Educației sau Ministerul Cercetării, Inovării și Dezvoltării, discuție care este „complet separată”.

Potrivit Monicăi Anisie, legea de aprobare a acelei ordonanțe va merge pentru vot în plen “cât mai repede”.

Legea, blocată ani de zile în Parlament, a intrat pe ordinea de zi în condițiile în care, în prezent, UEFISCDI face obiectul unei lupte în coaliția de guvernare, instituția fiind dorită de noul ministru al Cercetării Ciprian Teleman, în timp ce directorul ei Adrian Curaj și, din informațiile Edupedu.ro, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu ar dori ca ea să rămână la Educație. – Detalii

UEFISCDI – Scurt istoric

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), înființată în 1999, funcționează în actuala formă în baza unei ordonanțe din 2010, ce a comasat vechea Unitate Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare cu alte două foruri – vechiul Centru Național de Management Programe și Agenția Managerială de Cercetare Științifică, Inovare și transfer Tehnologic – Politehnica. Legea menită să pună în aplicare ordonanța a devenit, după ani, una de respingere a acelei ordonanțe, dar fostul președinte Traian Băsescu a trimis-o înapoi spre reexaminare în parlament, în 2014. În 2015, când ministru era tot Sorin Cîmpeanu, au fost reluate presiunile în comisia din Senat condusă atunci de Ecaterina Andronescu, tot în contextul discutării cadrului legal de funcționare – detalii aici și aici, De atunci, a rămas la sertar, blocată în procedurile de la Senat, cu excepția unor scurte mobilizări politice în 2017 și 2019.

Citește și: Luptă în coaliția de guvernare pe controlul UEFISCDI, care gestionează circa 20% din banii cercetării și registrele universitare. Cum argumentează ministrul USR-Plus al Cercetării mutarea instituției în subordinea sa și ce spune directorul Adrian Curaj / În Parlament, pe ordinea de zi este cadrul legal al funcționării instituției

Photo 102335606 © KantverDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Ce ma surprinde este ca la aceste articole despre situatia din UEFISCDI- coalitia de guvernare nu sunt comentarii….. nici macar dl. Vlaston….
    Cam suspect! Nu vi se pare?
    Oricum in aceste momente de haos maxim in zona cea mai pura a intelectualitatii romane sa incerci sa disloci un organism credibil mi se pare halucinant.
    Invectivele nu prea isi mai au rost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, a invitat mai mulți stagiari la ședința de Guvern: Am învățat de la tânărul din dreapta că un tânăr educat astăzi este un adult câștigat mâine. Este clar că avem nevoie să continuăm să investim în educație

Mai mulţi tineri care încep o perioadă de stagiatură la Guvern au fost invitaţi să participe la şedinţa Executivului de miercuri, pentru a marca Ziua Tineretului (2 mai) şi Anul…
Vezi articolul

24 iunie va fi marcată ca „Ziua Iei tradiționale românești”, au votat aleșii în Camera deputaților, for decizional / Actul prevede că unitățile de învățământ vor participa la activități de promovare a iei, deși elevii sunt în vacanță

Proiectul de lege privind declararea zilei de 24 iunie „Ziua Iei” a trecut de Camera Deputaților, for decizional. Urmează ca șeful statului să promulge legea și apoi să fie publicată…
Vezi articolul

DOCUMENT Bursele în străinătate pentru studii de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare vor fi de cel puțin 1.000 de euro pe lună și vor fi acordate anual prin concurs organizat la nivel național – proiect de HG

Burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro vor fi acordate pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, printr-o hotărâre de guvern aflată în stare…
Vezi articolul