Calendarul echivalării studiilor de licență pentru profesori, avizat în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Educației – surse

5.124 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Calendarul echivalării studiilor de licență pentru profesori, pe baza ECTS/SECT (Sistemul european de credite transferabile -n.red), a fost avizat în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre echivalarea învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar.

Legea Educației Naționale stabilește la art. 149 alin. (3) următoarele: „Pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării poate echivala printr-o metodologie specifică, pe baza ECTS/SECT, învățământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, potrivit legii.”

Până pe 9 martie, cadrele didactice depun dosarele la inspectoratul şcolar. Tot atunci are loc și înregistrarea lor. Lista cu profesorii care îndeplinesc sau nu condiţiile de echivalare, cu precizarea motivului neîndeplinirii condiţiilor de echivalare şi, după caz, a termenului de completare a dosarului, va fi publicată până pe 10 martie 2023.

Profesorii care nu au dosarele complete vor avea la dispoziție să aducă documentele necesare echivalării până pe 16 martie. Conform proiectului, listele finale vor fi afișate până pe 16 martie.

Transmiterea la Ministerul Educaţiei a situaţiei statistice centralizate finale a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea şi care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de Metodologie în vederea echivalării, pe specializările pentru care se solicită echivalarea, se face până la data de 17 martie 2023.

Până pe 31 martie au loc următoarele:

  • centralizarea la nivelul Ministerului Educaţiei a situaţiilor statistice transmise de inspectoratele şcolare;
  • stabilirea instituţiilor de învăţământ superior care asigură formarea iniţială şi continuă a personalului didactic pentru aplicarea procedurii de echivalare;
  • informarea de către Ministerul Educaţiei a instituţiilor de învăţământ desemnate şi comunicarea către inspectoratele şcolare a instituţiilor de învăţământ desemnate;

Dosarele complete, pe specializări, sunt transmise, până pe 7 aprilie, către instituţiile de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, pentru evaluare, echivalare şi eliberarea atestatelor de echivalare.

În perioada aprilie-iulie 2023 are loc evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare stabilite de Ministerul Educaţiei pentru evaluare, echivalare şi eliberarea atestatelor de echivalare.

Până la 31 august 2023 se eliberează atestatele de echivalare valabile pentru a ocupa de funcţii didactice de profesor în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal clasele a IX-a şi a X-a, în palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, precum si a funcţiei didactice de profesor de instruire practică în învăţământul preuniversitar.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Pentru sesiunea 2023-2024 a aparut calendarul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Copiii și părinții – ținta celui mai nou spot al campaniei pro-vaccinare a guvernului, înaintea noului an școlar: Copiii sunt și ei expuși la infectare și pot transmite Covid-19, alege să-i vaccinezi pe ai tăi

Noul spot video al guvernului, în campania de vaccinare împotriva Covid-19, este unul ce încurajează vaccinarea copiilor de peste 12 ani, nu doar cea a părinților, relatează Paginademedia.ro, potrivit căreia…
Vezi articolul
Valoarea tichetelor de creșă

După 19 ani, bursa „Bani de liceu” este desființată de noua lege a Educației și nu se mai acordă din acest an. Ministerul Educației anunță sec, pe site, că „programul a fost înlocuit cu forme de intervenție socială consolidată“, fără să spună care sunt acestea

Bursa „Bani de liceu” de 250 de lei pe lună nu există în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, ceea ce înseamnă că nu se mai acordă din anul școlar 2023-2024.…
Vezi articolul

Premierul Bolojan, discurs în apărarea ministrului Educației, la moțiunea contra lui Daniel David: Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta este reforma. Nu se va mai preda 16 sau 18 ore pe săptămână, ci 20. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos sau să le punem la un nivel decent?

Premierul Ilie Bolojan a venit astăzi în Plenul Senatului, unde a luat cuvântul înainte de votul la moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației, Daniel David. „Aceste măsuri au…
Vezi articolul

Actrița Maia Morgenstern face apel către societatea civilă să se alăture profesorilor, care luni încep prima grevă generală din istoria ultimilor 18 ani: Dragi înalte conștiințe civice! Dumneavoastră, pe care nu vă rabdă inima să tăceți în fața unei nedreptăți… Unde sunteți? / Profesorii îi formează pe copiii noștri. Ar trebui să le arătăm întreaga noastră prețuire, dragoste, respect

Actrița Maia Morgenstern face apel la societatea civilă să se mobilizeze în susținerea profesorilor, care luni încep prima grevă generală din istoria ultimilor 18 ani. „Dragi înalte conștiințe civice! […]…
Vezi articolul