Caligrafie și poezii învățate pe de rost, IT la școala primară, opțional de limba latină pentru „raționament și abilități logice” – printre noutățile curriculumului ce va fi introdus în Italia în grădinițe, școli primare și ciclul gimnazial

5.131 de vizualizări
Foto: © Brasilnut | Dreamstime.com
Programele de știință și tehnologie, artele, limbile străine, dar și istoria și geografia Vestului și a spațiului mediteranean sunt priorități în noul curriculum care va fi aplicat, peste un an, în grădinițele, școlile primare și la nivel de gimnaziu în Italia, potrivit unei prezentări în acest sens publicate pe platforma europeană Eurydice. Acesta notează și interesul acordat, în curriculumul viitor, pentru caligrafie sau învățatul poeziilor pe de rost.

Ministerul Educației de la Roma a pus în consultare publică, în martie a.c., un prim proiect de propuneri pentru noul curriculum, proiect actualizat în iunie. La începutul lunii iulie, forma finală a fost prezentată, înainte de finalizarea procesului de adoptare.

Potrivit prezentării citate, acest nou curriculum trebuie să fie aplicat începând din anul școlar 2026-2027.

Printre prioritățile curriculare evidențiate în materialul Eurydice:

  • Va fi acordată o importanță deosebită scrisului și caligrafiei, dar și exercițiilor de sumarizare și de învățare pe de rost a unor poezii
  • Disciplinele ȘTIM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică) vor fi promovate, între altele, prin întărirea tehnologiei informației la nivel de școală primară
  • La nivelul învățământului secundar inferior, va fi acordată mai multă atenție istoriei Occidentului și studiului civilizațiilor mediteraneene
  • Tot la acest nivel, geografia fizică și politică va fi susținută prin metode digitale de reprezentare
  • La nivelul gimnazial va fi introdusă, de asemenea, limba latină, ca opțional, pentru a întări „cunoștințele legate de limba italiană, abilitățile logice și raționamentul”
  • Limbile străine vor juca un rol central
  • Va fi acordată o atenție deosebită artelor – muzică (practică vocală și instrumentală), întărirea competențelor tehnice și de exprimare în arte

Proiectul integral de schimbări curriculare din Italia poate fi consultat aici (în limba italiană).

Citește și:
Examenul de stat pentru elevii din Italia, la sfârșit de gimnaziu: la ce materii sunt testările scrise și cum se desfășoară interviul de examinare într-una din țările care ar putea fi model pentru schimbări în Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, potrivit ministrului David

Foto: © Brasilnut | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Îi știu. Nu întâmplător, caligrafia e o artă la ei, vedeți în librăriile lor seturi de penițe si tot tacâmul special pentru caligrafie.
    Mai e ceva: copiii învață să scrie întâi in stampato (de tipar), pt că așa văd copiii textul în cărți (să îi fie familiar lui Prâslea litera, să aibă un deja-vù, o familiaritate, nu să învețe OZN-uri din prima, adică litere de mână), APOI fac ușor tranziția spre handwriting (numit cumva impropriu la noi in clasele primare „caligrafie” și luată ca obligatorie de pe vremea lui ceașcă – nu scrii frumos –> ești „mâncat” iar în zilele noastre discriminat….nu îi place scrisul tău, „nu e bine” și ești depunctat la EN).
    Și mai e încă ceva: Italia a recunoscut (consapevolezza/ awareness) problemele pe care le are cu privitul în ecrane (ordinul MIUR a fist aplicat în scoli de un an, cu exmatriculare la uzul tel in ore și recreații) ȘI vrea să le reamintească scrisul de mână învățat pe la 7 ani și uitat după 10.
    Încă un detaliu legat de poezii: ei îl au pe Dante. E o chestie de continuitate culturală ce face acum MIUR /min. lor. Cum să nu facă asta când muzeele pierdeau mil euro LUNAR în pandemie?! E despre bani și welfare.
    Ei fac niste reparații, deci, niste „remediale” la scară mai mare, națională. Acestea li se potrivesc LOR acum. Nu e de copiat orice, oricum. Ro ce reparații are de făcut ACUM in educație? Probabil un pic altele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultatele TIMSS la matematică, contrast izbitor cu concluziile evaluării din proiectul ROSE / Cercetătorul Dacian Dolean: dna Preoteasa a fost informată greșit – centilul 37 nu înseamnă că performanța elevilor e echivalentă notei 3,7. Performanța elevilor de la liceele tehnologice e doar puțin mai slabă decât media pe țară

Rezultatele TIMSS 2023 analizează comparativ competențele de matematică și științe (biologie, fizică, chimie) în rândul elevilor, iar anul acesta România a participat atât cu elevii de clasa a VIII-a, ca…
Vezi articolul

O elevă de 14 ani a născut, anunță Inspectoratul Școlar Județean Timiș: Problema care se ridică este cum a ajuns un copil să nască, iar adulții din jurul lui nu au avut nicio certitudine cu privire la starea ei, la experiența pe care ea o traversa singură? / Noi, adulții, trebuie să traversăm experiențe cu copiii, să înțelegem că suntem mentorii lor, că suntem plasa lor de salvare

„În dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, o elevă de 14 ani din județul Timiș a adus pe lume un copil”, anunță Inspectoratul Școlar al Județului Timiș într-un comunicat de…
Vezi articolul

Prag de medie pentru bursele de merit? Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale între 9.50 și 10, în anul școlar anterior, conform datelor inspectoratelor școlare cerute de Ministerul Educației pentru „estimarea bugetului pentru plata burselor” / Sunt cuprinse și mediile elevilor din clasa a VIII-a, pentru cei care au intrat acum la liceu

Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Fișe cu secvențe de lecție aplicate la clasă, la Limba și literatura română, Matematică și Informatică, Limba engleză sau Psihologie, explicate de profesorii care au făcut din acestea experiențe de învățare și de viață pentru elevii lor

Educația financiară poate deveni o componentă firească și relevantă în procesul de predare, indiferent de disciplină, au arătat asta profesorii, directorii și inspectorii școlari prezenți la evenimentul regional de lansare…
Vezi articolul