Camere de supraveghere în toate școlile: inițiativa „este bună”, dar fără o procedură unitară „va rămâne doar un articol din lege”, pe care directorii „vor avea temeri să-l implementeze” – Iulian Cristache, președintele Federației părinților / Noi discuții cu ministrul Educației, săptămâna viitoare

2.765 de vizualizări
Iulian Cristache, Federația Părinților / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Aceste sisteme de supraveghere, din punctul meu de vedere, sunt binevenite și vor reduce numărul de incidente” în școli, dar în rândul părinților „există două tabere” pe această temă, a spus miercuri, într-o intervenție la TVR 3, președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache. El a apreciat că inițiativa Ministerului Educației privind camerele audio-video în toate școlile, anunțată săptămâna aceasta ca parte a unui proiect de ordonanță de urgență, va fi greu de implementat în absența unor proceduri clare formulate de autorități.

„ Unii părinți își doresc montarea acestor camere, alții nu-și doresc montarea lor. Problema este că, uitându-ne un pic pe legislație și pe directive și discutând cu niște juriști care știu meserie, mi-au spus: domnule Cristache, este bună inițiativa Ministerului Educației, doar că, dacă directorii vor fi lăsați de capul lor, fără să vină cu un sprijin de natură juridică, cu o procedură unitară la nivel național, va rămâne doar un articol din lege, fără să fie pus în aplicare acest articol de lege. Pentru că vor avea temeri directorii să implementeze, atât timp cât avem niște reguli GDPR care nu prea te lasă cu atâta ușurință”, a apreciat Iulian Cristache.

Potrivit acestuia, „dacă Ministerul Educației se rezumă doar la această conferință de presă și la un articol de HG, directorii au posibilitatea să-și angajeze din finanțarea de bază, bunuri și servicii, un expert pe GDPR, astfel încât să poată să folosească aceste camere”.

Iar reprezentantul asociațiilor de părinți a spus că „săptămâna viitoare ne vom întâlni cu doamna ministru și vom face și noi diligențele necesare astfel încât să ne asigurăm că, împreună cu Ministerul de Interne, cu Ministerul de Justiție vor găsi niște proceduri, astfel încât să nu fie încălcată legea și directorii să poată să dea drumul la aceste sisteme de supraveghere la nivelul unităților”.

Iulian Cristache despre camere audio-video în școli, la TVR 3 (în prima parte a emisiunii „Se întâmplă acum”):

„Nu știu dacă există o majoritate, dar, categoric, sunt două tabere, ca de obicei. Unii părinți își doresc montarea acestor camere, alții nu-și doresc montarea lor. Problema este că, uitându-ne un pic pe legislație și pe directive și discutând cu niște juriști care știu meserie, mi-au spus: domnule Cristache, este bună inițiativa Ministerului Educației, doar că, dacă directorii vor fi lăsați de capul lor, fără să vină cu un sprijin de natură juridică, cu o procedură unitară la nivel național, va rămâne doar un articol din lege, fără să fie pus în aplicare acest articol de lege. Pentru că vor avea temeri directorii să implementeze, atât timp cât avem niște reguli GDPR care nu prea te lasă cu atâta ușurință. Așadar, Ministerul Educației trebuie să vină cu o procedură și să vină în sprijinul directorilor, pentru că avem nevoie de aceste camere de supraveghere. Știu că voi supăra mulți părinți, care vor spune ce-o mai vrea și ăsta și de ce susține Ministerul Educației, pentru că au fost părinți care au spus domnule, dumneata ești apendicele ministerului și de aceea susții. Nu, este o aberație. Părinții care susțin aceste lucruri nu știu că primesc câte 5-10 telefoane în fiecare zi, de la părinți care se confruntă cu astfel de probleme, cu acte de violență la nivel de elev-elev, cu acte de violență la nivel de profesor-elev sau elev-profesor. Astfel încât aceste sisteme de supraveghere, din punctul meu de vedere, sunt binevenite și vor reduce numărul de incidente la nivelul unităților de învățământ. Cu certitudine vor reduce acest număr. (…)”

„Trebuie o procedură (…), referitor la directiva europeană și la Constituția României, care spun că dreptul la intimitate, că nu ai voie să fii filmat, fără să dai acordul. Doar că aici nu vorbim – exact cum am mai spus înainte – nu vorbim de un act de intimitate într-o unitate de învățământ (…).”

„Dacă Ministerul Educației se rezumă doar la această conferință de presă și la un articol de HG, directorii au posibilitatea să-și angajeze din finanțarea de bază, bunuri și servicii, un expert pe GDPR, astfel încât să poată să folosească aceste camere. Din discuțiile pe care le-am avut cu unii dintre juriști și mi-au spus că se pot face analize de risc în situații în care vorbim de școli unde sunt acte de violență și, pe baza unei analize de risc, într-adevăr părinții pot fi cumva forțați să-și dea sau să nu fie nevoie de acceptul lor, astfel încât aceste camere de supraveghere să fie la nivelul unităților de învățământ (…)”

„Eu cred că și conducerile unităților de învățământ trebuie să aibă discuții cu consiliul reprezentativ al părinților la nivel de unitate, să le explice că vor fi niște proceduri foarte stricte, în sensul în care nu va avea nimeni acces acolo, cu excepția conducerii unității de învățământ, respectiv a sesizare cu poliția. Și atunci cred că lucrurile se vor putea așeza. Acum, cel puțin așa, din ce se discută în presă, ai impresia că acele imagini pot fi folosite de către oricine din școală și vor avea acces la ele. Nu, nu vor fi din acest punct de vedere temeri. Vor fi niște reglementări foarte foarte clare. Săptămâna viitoare ne vom întâlni cu doamna ministru și vom face și noi diligențele necesare astfel încât să ne asigurăm că, împreună cu Ministerul de Interne, cu Ministerul de Justiție vor găsi niște proceduri, astfel încât să nu fie încălcată legea și directorii să poată să dea drumul la aceste sisteme de supraveghere la nivelul unităților. ”

Citește și:
Psihologul Ioana Podină, despre introducerea camerelor audio-video în școli: Anxietatea poate crește în rândul elevilor când știu că sunt supravegheați, mai ales în momentele de evaluare. Există și riscul ca unele persoane care vor să fie în centrul atenției să se comporte paradoxal
Să introduci camere de supraveghere în toate școlile fără consultarea profesorilor, părinților și elevilor „este, pur și simplu, o inepție” – directorul Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea, despre schimbările propuse de ministra Ligia Deca
Camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor, anunță Ligia Deca: Școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice
Ioana Lazăr, secretarul general la Ministerului Educației: Înregistrările audio-video din sălile de clasă pot fi folosite numai în scopul investigării cazurilor de violență fizică sau psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor


7 comments
  1. La ce sunt bune camerele???
    Atâta vreme cât pentru elevi nu sunt sancțiuni, violența va persista!
    Unii elevi vin la școală cu această violență la pachet!!!

  2. Foarte benefică și logică această inițiativă deoarece în majoritatea școlilor sunt foarte multe cazuri de Buling sau chiar unii profesori toleranți la așa ceva sau indiferenți,montarea camerelor va menține răspunderea fiecărui elev pnt comportament și conduita lui la. lasă fiecare părinte în loc să stea de dimineață până seara pe Facebook va avea ocazia să își vadă copilul cît de needucat este și s-ar implica mai mult în creșterea și educația lui.Școala nui maidan acolo trebuie multă disciplină și fiecare sa răspundă pnt ceia ce face montarea camerelor aduce transparență și elucidarea multor anomalii care se baga sub preș în funcție de pile și relații ale părinților.Felicitări și succes pnt montarea acestor camere care aduc liniștea și transparență la clasă.

    1. montarea camerelor va menține răspunderea fiecărui elev pnt comportament și conduita lui la

      EXISTĂ camere, ba chiar mai mult, elevii se filmează făcând prostii. NU EXISTĂ CONSECINȚE. Sancțiunile sunt pe hârtie, n-au niciun impact, niciun psiholog nu-i poate îndrepta pe cei care știu că pot face orice fără să pățească absolut nimic.

  3. Nu înțeleg aceasta discuție acum. In Cluj-Napoca sunt camere in toate școlile de vreo doi, trei ani.

  4. Parcă voia să devină politruc, pardon politician.
    Sau asta e condiția ca sa fie acceptat in partid?
    Să susțină supravegherea audio in masă, in numele tuturor părinților din România, înainte de a fi uns in vreo funcție politică?

  5. directorii au posibilitatea să-și angajeze din finanțarea de bază, bunuri și servicii, un expert pe GDPR

    VARZĂ.

    Du-te, Cristache, în politica ta și lasă-ne că habar n-ai de nimic, dar ai intrare la înalta poartă. Atât știți, atât puteți. N-a avut nimic de spus despre altele, dar când e vorba de un ciolan de ros, imediat vine cu păreri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LIVE TEXT Liderii de sindicat, explicații despre suspendarea grevei: Sunt convins că sunt oameni în continuare nemulțumiți, sunt oameni care doresc continuarea grevei generale. Noi am primit mandat pe care ni l-am îndeplinit. Mai departe rămâne să vedem ce se întâmplă

Liderii FSLI și FSE „Spiru Haret” au ieșit la declarații la sediul FSLI, după anunțul că greva generală se va suspenda după ce Guvernul publică în Monitorul Oficial ordonanța de urgență cu…
Vezi articolul

Profesorii, părinții și elevii sunt așteptați la Târgul de carte Gaudeamus, între 4 și 8 decembrie, la Romexpo. Editura Booklet aduce zeci de titluri noi pentru cititorii devoratori de povești frumoase și Ghidurile pentru clasele a VIII-a și a XII-a (P)

Târgul de Carte Gaudeamus are loc în acest an în pavilionul B2, din cadrul Romexpo, între 4-8 decembrie. De 25 de ani, Booklet este una dintre cele mai importante edituri…
Vezi articolul

EXCLUSIV Salariile personalului nedidactic din școli și grădinițe nu au fost majorate conform modificării legii obținute în timpul grevei generale din Educație. Sunt vizați 55 de mii de angajați / Marius Nistor: Așteptăm un răspuns din partea Ministerului Muncii

Personalul nedidactic din școli și grădinițe nu a primit majorarea de 9%, conform Ordonanței de Urgență nr. 45/2023, astfel încât să ajungă la maximul grilei din Legea salarizării nr. 153…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, despre sesizările elevilor olimpici privind condițiile de cazare din Pitești și Craiova: Am cerut fiecărui inspector județean să explice condițiile în care au fost organizate Olimpiadele / Propun creșterea alocației pentru cazare și hrană de la 100 la 200 de lei pe zi, pentru ca aceste situații să nu mai existe

Mai mulți elevi și părinți au semnalat zilele acestea Edupedu.ro condițiile în care au fost cazați la Pitești, cei care au participat la Olimpiada de limba Engleză. Cazare mizeră, mâncare…
Vezi articolul

Listele cu școlile care vor primi bani pentru combaterea abandonului școlar, runda a II-a, nu au fost publicate în termenul stabilit de Ministerul Educației. Directorii trebuie să primească granturile când începe școala / Surse: Cererile de finanțare nu au fost încă evaluate la Minister

Listele cu școlile alese de Ministerul Educației ca să primească finanțare pentru reducerea abandonului școlar, prin programul național dedicat – PNRAS Runda a II-a, nu au fost afișate de instituție,…
Vezi articolul

Daniel David, despre cazurile de violență în școli: Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme / Ceea ce se face în sistemul de educație este o păcăleală, ca să nu spun o impostură, nu exista psiho-pedagogi

„Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme”, a declarat Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”…
Vezi articolul