„Când elevul are simptome, prima, a doua, a treia zi, până când va obține un certificat medical, nu se pun absențe”, spune ministrul Educației, deși regulamentul de funcționare a școlilor îi obligă pe profesori să pună absențe

33.077 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Elevilor care lipsesc de la școală pentru motive de sănătate, care spun că au simptome, nu li se pun absențe timp de 3 zile până când reușesc să obțină o adeverință de la medic, potrivit ministrului Educației. Oficialul a făcut această afirmație într-un interviu la AlephNews. Cîmpeanu îi îndeamnă astfel pe profesori să nu respecte prevederile ROFUIP care-i obligă pe aceștia să pună absențe elevilor care nu vin la ore.

Întrebat de moderator ce pot face părinții ai căror elevi au vulnerabilități, iar cadrele didactice le pun absențe, ministrul a spus că nu se pun absențe.

”Am spus, am repetat, am scris. Astă seară sau mâine dimineață vom veni cu încă un ghid cu precizări, în așa fel încât să ajungă la toate cadrele didactice din sistem acest lucru. Atunci când elevul are simptome, prima, a doua, a treia zi până când va obține un certificat medical – să sperăm că nu va fi cazul să-l obțină și că ar fi doar ceva trecător – nu se pun absențe”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Afirmațiile ministrului Educației contrazic însă Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ (ROFUIP), care prevede, la Articolul 94, obligația cadrului didactic de a consemna absențele, absențe care pot fi motivate apoi prin cererea părinților, în limita a 20 de ore de curs pe semestru, sau cu documente justificative.

„Art. 94
(1) Prezența elevilor la fiecare oră de curs se verifică de către cadrul didactic, care consemnează, în mod obligatoriu, fiecare absență.
(2) Motivarea absențelor se face de către învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar/profesorul diriginte în ziua prezentării actelor justificative.
(3) În cazul elevilor minori, părinții sau reprezentanții legali au obligația de a prezenta personal învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte actele justificative pentru absenţele copilului său.
(4) Actele medicale pe baza cărora se face motivarea absenţelor sunt, după caz: adeverinţă eliberată de medicul cabinetului şcolar, de medicul de familie sau medicul de specialitate, adeverinţă/certificat medical/foaie de externare/scrisoare medicală eliberate de unitatea sanitară în care elevul a fost internat. Actele medicale trebuie să aibă viza cabinetului şcolar sau a medicului de familie care are în evidenţă fişele medicale/carnetele de sănătate ale elevilor.
(5) În limita a 20 de ore de curs pe semestru, absenţele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui, sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către directorul unităţii de învățământ.
(6) Actele pe baza cărora se face motivarea absenţelor se prezintă în termen de 7 zile de la reluarea activităţii elevului şi sunt păstrate de către învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte, pe tot parcursul anului şcolar.
(7) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (6) atrage declararea absenţelor ca nemotivate.
(8) În cazul elevilor reprezentanţi, absenţele se motivează pe baza actelor justificative, conform prevederilor statutului elevului.”

Noul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.447/31.08.2020, și reglementează organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar, în cadrul sistemului de învățământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Acest regulament se aplică în toate unitățile de învățământ.

În ordinul comun cu reguli pentru redeschiderea școlilor nu există prevederea conform căreia absențele nu se pun elevilor care lipsesc, indiferent de motiv. La punctul V din Anexă:

„Părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la absența elevului în următoarele situații:
— elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
— elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
— elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină”.

În punctul VII – Alte dispoziții, se precizează: „d) revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate și au absentat de la școală minimum 3 zile se va realiza obligatoriu în baza unei adeverințe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverință pe care elevul o va preda în format hârtie sau o va transmite electronic dirigintelui/ învățătorului. Adeverințele vor fi centralizate la nivelul cabinetului medical școlar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care școala nu beneficiază de cabinet medical”.

Este a treia oară când ministrul Educației anunță că nu se pun absențe, fără să existe o reglementare în acest sens. Concret, pe 7 februarie, Cîmpeanu declara: „Atâta timp cât părintele anunță dirigintele sau învățătorul (n.red. că elevul are simptome și lipsește), nu se pun absențe. Acest lucru va diminua efectivele și va face exact ceea ce trebuie să facă – distanțare mai mare”.

Pe 4 februarie, într-o conferință de presă de la minister, Sorin Cîmpeanu declara: „E bine să precizăm că în situația în care prezintă simptome/nu se prezintă la școală – nu se pun absențe sau se pun motivate”.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


5 comments
  1. Ce atata criza cu absentele. Astea daca sunt puse se motiveaza pe baza sctirii medicale de la medic. Si parca trebuia ca profesorii sa aiba caraloage proprii si apoi descarcau notele si absentele. Stiti cum e asta cu absentele ” tara arde si baba se pieptena: parca nu este dolutie ptr absente. Iar in legatura cu doatarea scolii e problema veche. Nici un guvern sau parlament nu s-a gandit la dotarea scolilor ci numai la nevoile lor de la parlament sau de la deputati. O gramada de bani se dau ptr cabinete si alte „necesitati” ale alesilor dar otr scoli lipsa. Asta a fost mereu de ce s-ar schimba acum. Doar nu credeti ca astia renunta la ce e al lor pentru scoli.

  2. Fereasca-ma Dumnezeu!!! Omul asta e cu boii pe campii. Pai ala moare calcat de o masina si e prezent in catalog la ora ta si vine politia si te ancheteaza ca nu i-ai pus absent. Plus ca asa, toti isi vor face la fiecare 2 saptamani obiceiul de a spune ca nu se simt 3 zile bine. Sistemul scutirii exista deja: elevul nu este-elevul e absent-elevul este bolnav-elevul merge la medic si obtine scutire-elevul o aduce la reintoarcere si i se motiveaza absentele. Simplu.

  3. Peste tot numai obligații ale părinților…obligatii ale copiilor. În rest nimic. Masti de la scoala ? Pauza.

    Dacă doamne ferește va fi un caz…30 de copii plus frati plus părinți vor sta închiși în case… cu afaceri închise și alte obligații care nu pot fi respectate ca de…economia duduie.
    Cei care rămân acasă cu cine fac online? Singuri ? Poate se inventează vreun robotel gen aplicatiile bancare ?

    Suntem presati sa ne dam acordul ptr a face teste ca sa dea bine la imagine. Dar Cine plătește ptr ele? Scoala ? Ministerul? Ca doar ne -au obligat sa venim la scoala?

    De ce voi presa nu va sesizați? De ce ?

    Aici voi presa aveți o maxima vina. Pina acum 3 săptămâni țipați peste tot sa înceapă scoala ca sunt n copii care nu au acces la educație ceea ce e adevărat. Dar acum ?
    Asa cum mergea bun rau on line trebuia sa continue.
    În rest suntem toți niște pioni. Iar copiii sunt în prima linie.
    Felicitări!

  4. Sa se dea OM ca diriginte sa motiveze la cererea părintelui un nr mai mare de 20 absente (40-50) si sa se treaca absentele.

  5. Este bine că au deschis școlile. Dar cred că înainte de asta ar fi trebuit să dea căldură în școli, ieri în unele școli s a stat cu geci și căciuli pe cap, era mai cald afară. Este tare greu, școlile au fost închise aproape un an și cei de la minister nu au avut timp să renoveze ce era de renovat prin școli și nici să doteze fiecare clasă cu un calculator sau laptop. De internet greu de spus…… Constat că deschiderea școlilor este pentru ministru o ambiție proprie prostească, nu o prioritate pentru educația celor implicați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asta Film Junior 2025: Proiecții de filme și documentare pentru elevi de toate vârstele, concurs de benzi desenate și ateliere de storytelling și educație media pentru adolescenți, în perioada 20-24 octombrie la Sibiu

Filme pentru elevi de peste 6 ani dar și pentru adolescenți, documentare despre natură, concursuri și ateliere, la Asta Film Junior 2025, în perioada 20-24 octombrie la Sibiu. Astra Film…
Vezi articolul

DOCUMENT Inspectoratele cer școlilor de urgență lista cu elevii și profesorii care vor participa la Bac, Evaluarea Națională și pregătirea din 2-12 iunie. Paradoxul este că înscrierile pentru examene nu au început, iar profesorii vor fi de la alte școli

Inspectoratele școlare județene solicită școlilor, în regim de urgență, unele dând termen „până joi la ora 14”, să trimită lista cu elevii și profesorii care vor participa la Bac, Evaluarea…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Aproape toate clasele au fost dotate cu table interactive și un kit de instrumente digitale la Școala Gimnazială Siriu, din județul Buzău / Adelina Drăgoi, profesor pentru învățământ primar: Suntem spre final de an școlar și pot spune că 40% din timp lucrăm pe tablă, 60% pe manual, auxiliar și caiet

Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede dotarea sălilor de clasă cu instrumente digitale moderne. Programul de dotări este în plină desfășurare, iar acolo unde a existat o implicare…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mai mulți profesori și academicieni au fost numiți din pix în grupurile de lucru pentru programele școlare în 2025, fără niciun proces de selecție pe baza de competențe în dezvoltare curriculară, arată Ministerul Educației / Numirea Oanei Fotache drept coordonator științific al grupului pentru Română a fost făcută de doi angajați ai MEC pentru că era decan și că ar fi fost de acord să țină și ședințe online cu profesorii din grup

Nu au existat criterii explicite privind competențele în design curricular sau elaborarea de programe școlare pentru numirea în grupurile de lucru pentru porgramele școlare de liceu a noilor membri, în…
Vezi articolul

VIDEO TEXT Interviu Edupedu cu Daniel David, ministrul Educației și Cercetării: E nevoie de schimbări în evaluările naționale și concursul de Titularizare / Ce înseamnă salariu decent pentru profesori / Principiile noilor planuri-cadru pentru liceu

După prima lună de mandat și primele poziționări pe subiectele cele mai importante din zona Educației și Cercetării, ministrul Daniel David a fost invitatul Edupedu.ro la un interviu transmis LIVE…
Vezi articolul