Când informația devine voce / Op Ed Karina, elevă la liceu, membră a Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF

461 de vizualizări
Foto: UNICEF/Adrian Holerga
“Ziua mea. Drepturile mele.” O zi în care, cu atât mai mult, ar trebui ca vocea mea, a ta, a tuturor copiilor, să fie mai puternică decât oricând, nu-i așa? Nu suntem doar beneficiari tăcuți ai unor reguli făcute de alții; suntem cetățeni prezenți, iar drepturile noastre, consemnate oficial pe 20 noiembrie, trebuie să prindă viață în fiecare zi.

În viața de zi cu zi, aud foarte des ideea că noi, copiii, reprezentăm viitorul. Însă, aceasta este adesea o expresie incompleta, două aspecte fiind total omise în majoritatea discuțiilor. În primul rând, ideea că noi vom fi contemporanii viitorului, și atunci deciziile ar trebui să fie luate în prezența noastră. Și, totodată, ideea că noi reprezentăm și o parte relevantă a prezentului, cea inovativă și cu spirit de schimbare în bine, motiv in plus pentru care vocea noastră trebuie bine reprezentată și ascultată. Suntem generația care trăiește între tradiție și tehnologie, între trecutul părinților noștri și viitorul pe care îl construim chiar acum. Tocmai de aceea, cred că două drepturi sunt vitale în lumea de azi: Dreptul la Informare și Dreptul la Exprimare. Acestea sunt strâns legate între ele: unul ne ajută să cunoaștem, celălalt să fim ascultați. Iar când merg împreună, noi, copiii, putem participa cu adevărat la viața comunității noastre. Prin ele, învățăm nu doar să vorbim, ci și să ascultăm, nu doar să cerem, ci și să contribuim.

Un aspect esențial în momentul în care vrei ca ideile tale să fie luate în serios este calitatea informației pe care te bazezi. Am simțit acest lucru direct când am avut o dezbatere coordonată de unul dintre profesorii mei, la școală, despre schimbările climatice și deciziile locale privind spațiile verzi. Profesorul a lăsat clasa să vorbească liber, dar am realizat rapid cât de diferit și, uneori, superficial sau eronat ne informasem: unii repetau convingeri preluate de acasă, alții se bazau doar pe titluri alarmiste de pe rețelele sociale. Atunci când o informație ajunge la un copil, ea poate influența semnificativ modul în care acesta o înțelege și se raportează la ea. Nu e suficient să spui „asta e știrea”, ci cum o spui. Un titlu șocant sau o informație incompletă, deși sunt făcute pentru a atrage atenția adulților, pot genera în mintea noastră anxietate, frică sau confuzie, în loc să ne ajute să înțelegem.

Dreptul la informare înseamnă pentru mine nu doar să am acces la internet sau la o bibliotecă, ci să primesc informații clare, oneste și adaptate vârstei, care să nu fie distorsionate de frica sau interesele adulților. Am nevoie ca școala să mă învețe să disting știrea falsă de cea adevărată, nu doar să-mi interzică accesul la un subiect. Vreau să știu de ce se iau anumite decizii în comunitatea noastră, pentru că aceste alegeri mă afectează direct, acum, în prezent.

Astfel, doar atunci când suntem corect informați și înțelegem cu adevărat lumea din jur, putem vorbi cu încredere și argumente solide. Doar așa vocea noastră devine una puternică, respectată și ascultată, pentru că se bazează pe adevăr, nu pe zvonuri. Într-o societate care ne oferă acces la tot mai multe informații, responsabilitatea de a le folosi bine devine cheia prin care putem construi un viitor mai echilibrat și mai conștient. Și poate că tocmai aceasta este adevărata semnificație a zilei de 20 noiembrie – nu doar „Ziua mea” sau „Drepturile mele”, ci ziua în care învățăm să le trăim cu înțelepciune, curaj și respect, în fiecare clipă a vieții noastre.

_________________

Despre autor: Karina este elevă, are 16 ani și este din Suceava. Este membră a Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF. „Mi-am dorit să fac parte din Boardul Copiilor deoarece cred că vocea noastră trebuie ascultată, nu doar tolerată. Ca membru al Boardului, îmi doresc să ajut la crearea unui cadru real în care tinerii să fie implicați în luarea deciziilor, nu doar consultați formal. Vreau ca opiniile noastre să conteze cu adevărat în politicile care ne privesc.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Competențele digitale insuficiente și părăsirea timpurie a școlii –  incluse printre cauzele-cheie ale deficitului de forță de muncă din România, alături de fenomene precum migrația masivă a populației active – analiză PwC-AmCham / O problemă „de ordin structural și pe termen lung”: formarea, pregătirea și perfecționarea forței de muncă

Reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii și întărirea programelor de consiliere în carieră în școli, mai ales în zonele defavorizate, se numără printre recomandările-cheie pentru România în eforturile ei…
Vezi articolul

Analiză Aspire Teachers, după anunțul premierului Ciolacu despre salarizarea pe bază de evaluare online a profesorilor: Propunerea nu apare în niciun raport OCDE. Studiile arată că un astfel de sistem poate să destabilizeze educația

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat evaluări anuale ale profesorilor printr-o platformă online, corelate direct cu salariile, invocând recomandări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Însă OCDE nu susține…
Vezi articolul

Critici dure într-un raport al Parlamentului European la adresa regulilor din Legea Deca-Iohannis privind verificarea plagiatului și mandatele rectorilor / Monitorizarea dă exemplu cazurile Cîmpeanu, Ciucă, Bode și invocă „influența și abuzul de putere politică” ca principale amenințări pentru libertatea academică

Influența politicului și abuzul de putere politică, precum și problema conducerii instituționale sunt principalele probleme cu care se confruntă România, când vine vorba despre mediul său academic, potrivit unui raport…
Vezi articolul

DOCUMENT Avocatul Poporului critică dur propunerea Ligiei Deca de a pune camere video în toate școlile, fără acordul nimănui: Obișnuința de a fi supravegheat conduce la nerespectarea dreptului la viață intimă, familială și privată. Instalarea sistemelor de supraveghere în școli nu face parte din procesul educațional, ci este mai degrabă o preconstituire de probe

Avocatul Poporului critică dur proiectul de Ordonanță de Urgență prin care ministrul Ligia Deca încearcă să își modifice pentru a treia oară propriile Legi ale învățământului. În cadrul unei analize…
Vezi articolul

HARTA Cum se deschid școlile în marile orașe din România. Bucureștiul și majoritatea reședințelor de județ sunt în galben. Patru mari municipii rămân în roșu, iar șase în verde / Orașele aflate la limită

Bucureștiul și majoritatea reședințelor de județ se încadrează în scenariul galben pentru redeschiderea școlilor, potrivit ratei de incidență COVID-19 de la acest moment, cu trei zile înainte de reluarea cursurilor.…
Vezi articolul