Creșterea capacității sistemului de educație de a derula proiecte europene și transparența instituțiilor, printre prioritățile declarate de minister în proiectul de buget

312 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă Ministerul Educației în privința proiectelor europene, cea care ține de management și de resursele administrative, este vizată de prioritățile stabilite de instituție și menționate în proiectul de buget pe 2022. O altă problemă, ce ține de transparența instituției, figurează de asemenea printre prioritățile ce țin de creșterea capacității administrative a Ministerului și a unităților subordonate.

Insuficiența personalului capabil să se implice în proiecte europene și chestiunile de management au fost menționate la începutul acestei luni, în conferința online „Reconstruiește Educația”, organizată de Edupedu.ro și G4Media.ro, de secretarul de stat Maria Ștefania Manea. Aceasta spunea, între altele, atunci:

  • “I-am întrebat, înainte de organizarea acestei sesiuni, pe oamenii din școli și din inspectorate școlare ce module ar dori să urmeze, unde consideră că sunt cele mai mari probleme la nivelul implementării acestor proiecte cu finanțare europeană. A reieșit așa: cele mai mari probleme se regăsesc la nivelul managementului și atunci avem un modul de management al neregulilor; managementul financiar și tehnic și managementul proiectelor și parteneriatelor” – detalii aici.

În cadrul dezbaterii menționate, europarlamentari precum Victor Negrescu și Dragoș Pâslaru au atras atenția că în privința proiectelor europene, de la finanțare la cele strategice de dezvoltare, autoritățile române au mai degrabă o atitudine reactivă – detalii aici.

În proiectul de buget pe 2022, ce prevede doar 2,28% din PIB pentru educație, este abordată și capacitatea administrativă a Ministerului și a unităților subordonate, inclusiv prin “creșterea capacității de accesare a fondurilor europene”.

Tot aici este menționată ca prioritate și creșterea transparenței prin “sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice” și prin “monitorizarea și evaluarea sistemelor și procedurilor operaționale”.

Ce priorități propune ministerul în proiect, pentru “creșterea capacității administrative a MEd și a unităților/ instituțiilor subordonate și coordonate”:
  • „Monitorizarea implementării masurilor prevăzute în Proiectul ”România Educată” și în Programul de guvernare 
  • Îmbunătățirea capacității administrative proprii a MEd și a structurilor subordonate, inclusiv de monitorizare și evaluare 
  • Formarea continua și instruirea periodică a personalului MEd și al unităților/instituțiilor aflate în subordinea sa, vizând planificarea strategică, monitorizarea și evaluarea programelor, bugetare pe programe ș.a.
  • Creșterea transparenței instituționale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice
  • Îmbunătățirea timpului de răspuns și a calității serviciului public
  • Sporirea transparentei instituționale; monitorizarea și evaluarea sistemelor și procedurilor operaționale
  • Creșterea capacității de accesare a fondurilor europene”
Citește și:
VIDEO Politici publice greoaie versus nevoi reale de proiecte bazate pe date și știință – Conferința online ReConstruiește EdUcația, pe Edupedu.ro și G4Media.ro
VIDEO Cum să realizezi proiecte finanțate din bani europeni pentru școli. Ministerul Educației desfășoară un curs de formare. Ștefania Manea, secretar de stat: Vom încerca să identificăm resursele astfel încât un număr cât mai mare de profesori și de angajați ai inspectoratelor școlare să beneficieze
Prioritățile propuse de Ministerul Educației pentru “consolidarea calității” doctoratelor și integritate în mediul universitar / Prioritățile pe termen mediu pentru studenți, finanțarea și reforma activităților universitare – descrise în proiectul de buget pe 2022
Finanțarea școlilor după nevoile lor reale, restructurarea formării inițiale a profesorilor, curriculum bazat pe competența “a învăța să înveți” – priorități pe termen mediu ale Ministerului Educației, pentru învățământul preuniversitar
DOCUMENT Bugetul alocat Ministerului Educației pentru 2022 va fi de 2,28% din PIB, cea mai mică alocare din ultimii 3 ani – proiect

—————————

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


1 comment
  1. Ca si in primarii e nevoie de un departament care sa se ocupe doar cu proiecte, aici e secretul unor scoli – acoperă colegii implicați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mutarea vacanței de primăvară aproape de liberele de 1 Mai și Paște, Săptămâna verde să fie comasată cu Școala altfel, vacanța mobilă din februarie să devină fixă odată aleasă perioada – printre propunerile mai multor organizații de părinți pentru calendarul anului școlar 2023-2024

Săptămâna verde ar trebui să devină două zile „verzi” din săptămâna Școala altfel, iar organizarea să poată fi făcută în modulele 1-4, nu doar în 4 și 5 cum este…
Vezi articolul

Preda vs. Preda pentru conducerea Universității din București. Actualul rector va candida pentru un nou mandat în funcția pentru care și-a manifestat interesul și decanul de la Științe Politice / Cei doi – foști colegi de mișcare politică în urmă cu 10 ani, dar cu traiectorii diferite

Rectorul Universității din București, Marian Preda, va candida pentru un al doilea mandat, după cum a a anunțat el forurile de conducere ale instituției de învățământ superior, potrivit informațiilor Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Profesorii de la o școală din județul Argeș, în pericol să nu primească salariile, pentru că unitatea de învățământ a rămas fără director, semnalează liderul sindical Adrian Voica: De ce s-a ajuns aici? Din cauza măsurilor „extraordinare” din Legea Bolojan

Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a semnalat că la Școala Gimnazială Căteasca „nu avem director”. „Neexistând un manager numit printr-o decizie a Inspectoratului Școlar, nu există un reprezentant legal care…
Vezi articolul

Programele școlare pentru liceu 2025 ar putea fi prezentate până la finalul anului, „speră” ministrul Educației: Va fi importantă legătura între discipline – este o greșeală dacă gândim biologia pe baza unor cunoștințe de chimie neînvățate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri că elaborarea noilor programe școlare pentru liceu pe baza planurilor-cadru care intră în vigoare în anul școlar 2025-2026 a început, după…
Vezi articolul

Articole întregi din proiectul legii educației, preluate copy-paste într-un proiect de ordonanță de urgență prin care ministerul vrea să înființeze învățământul superior dual / Universitățile ar putea înființa societăți comerciale, iar firmele care intră în consorții duale ar obține beneficii fiscale majore

Articole întregi din proiectul legii învățământului superior sunt luate cu copy-paste și puse într-un proiect de ordonanță de urgență, potrivit documentului pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației, care…
Vezi articolul

LIVE VIDEO TEXT Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: La titularizare, 97% dintre contestații s-au soldat cu schimbarea notei inițiale / Nu va fi modificat nimic din regulamentul și metodologiile CNATDCU / 10 nereguli identificate la ARACIP

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține la această oră o conferință de presă în care, după cum a anunțat luni, urmează să facă o serie de anunțuri cu privire la “probleme”…
Vezi articolul