OFICIAL Legea 141/2025, legea Bolojan, a intrat în vigoare. Prevederile care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Creșterea normei didactice la învățământul preuniversitar cu 2-4 ore, tăierea burselor de reziliență și excelență pentru elevi, reducerea numărului de burse de merit cu mai mult de jumătate, reducerea fondului…
Vezi articolul

OFICIAL Comasările de școli vor avea loc după reguli care trebuie stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel

Ministerul Educației și Cercetării trebuie să emită în 15 zile, adică până pe 9 august 2025, ordinul de ministru cu regulile de reorganizare a rețelei școlare, prevede legea 141/2025, legea…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge Legea Bolojan, cu argumente din analiza cenzurată a Institutului de Științe ale Educației: Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!

Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea Bolojan,…
Vezi articolul

Profesorul anonim: Educația socială va fi predată de orice profesor din școală, la ordinul ministrului, care a spus că se pot completa normele cu orice disciplină. Dar se pot completa cu dragostea pe care am pus-o în fiecare oră, în fiecare copil?

Pentru mine școlile de la țară au nume. Nume de copii. Scriu cu sufletul greu o scrisoare. Nu este o scrisoare către ministru, nu este nici către colegii din învățământ.…
Vezi articolul

Profesorii vor putea să predea și alte discipline din aceeași arie curriculară, anunță ministrul Daniel David / În situații bine controlate, un profesor de Fizică ar putea să facă și câteva ore de Chimie

Profesorii vor putea preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară, a anunțat ministrul Daniel David marți, 22 iulie, într-un podcast online. Acesta dorește ca România să se adapteze la…
Vezi articolul

De ce există plata cu ora în școli – explicația ministrului Daniel David: Având mai multe clase, rămân ore libere, ca să spun așa, neacoperite de titulari și suplinitori prin norma de bază. Și atunci acești oameni iau acele ore la plata cu ora, adică pe lângă salariul tău mai iei niște ore la plata cu ora și-ți completezi veniturile

Plata cu ora în învățământ există fiindcă „având mai multe clase, rămân ore libere, neacoperite de titulari și suplinitori prin norma de bază”, spune ministrul Educației și Cercetării Daniel David.…
Vezi articolul

Profesor suplinitor de istorie: Domnule ministru, vă puteți uita în ochii noștri, să ne spuneți că nu aveam oricum garanția unui loc de muncă de la toamnă? Dacă noi toți ne dăm la o parte, scara se prăbușește și odată cu ea tot edificiul  pe care stați dumneavoastră acum

Domnule ministru, numele meu este Bănică Mihaela Raluca. Sunt profesor suplinitor, disciplina istorie, încă din anul 2001. Am susținut zeci de concursuri de titularizare, toate cu note peste 7, am…
Vezi articolul

Peste 31.000 de candidați la Titularizare au primit note la proba scrisă – cel mai mare număr din ultimii 6 ani / Peste 4 din 10 au obținut note peste 7, ceea ce înseamnă că se pot angaja pe perioadă nedeterminată dacă există posturi

Peste 31 de mii de candidați la Titularizare au fost notați în urma susținerii examenului, potrivit informațiilor din partea Ministerului Educației și Cercetării. Este cel mai mare număr de astfel…
Vezi articolul

Peste 13.500 de candidați la concursul de angajare în Învățământ 2025 se pot titulariza dacă găsesc post, alți 11.300 pot fi suplinitori – rezultate inițiale / Ministerul nu anunță numărul de posturi scoase la concurs

Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 au fost publicate marți, 22 iulie, la ora 11:00, de Ministerul Educației și Cercetării, iar acestea arată că 13.553 de lucrări scrise au fost…
Vezi articolul

EXCLUSIV Calificativ „Foarte bine” dat de Ministerul Educației Marcelei Mrejeru, fosta inspectoare școlară generală din Gorj, consilier județean PSD, dată afară tot de ministru „pentru abateri grave” și „încălcarea legii”

Fosta inspectoare școlară generală din Gorj, Marcela Mrejeru, a fost evaluată cu calificativul „foarte bine” de către Ministerul Educației și Cercetării, pentru activitatea depusă de aceasta în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Profesorul anonim – Scrisoare către ministrul Daniel David: Cine anunță profesorii care au venit în școala noastră că nu mai sunt destule ore? Directorul calculează norme și nu întrezărește nicio soluție. Noi, oamenii școlii, nu avem indiferența și răceala sistemului, nouă ne pasă, statisticile au suflet

Sunt profesorul școlii, nu al sistemului! Fac parte dintr-o școală de elită, unde sunt mulți olimpici naționali pe metru pătrat. Desigur că performanțele de top se datorează înzestrării intelectuale deosebite…
Vezi articolul

Profesorul anonim – Scrisoare despre învățământul din mediul rural: Lecțiile se țin după orarul autobuzelor, copiii lipsesc ca să muncească în gospodărie, iar directorii se roagă de primari să plătească curentul / Sistemul trebuie să vină cu reguli clare, cu sprijin real, nu cu promisiuni de reforme „pentru toți”, care îi ignoră exact pe cei mai vulnerabili

În școlile din satele României are loc „o luptă surdă, dusă în tăcere de oameni care încă mai cred în educație – profesori, învățători, directori, unii părinți și câțiva elevi…
Vezi articolul

Până pe 30 iulie profesorii pot alege noile manuale, ca anul școlar 2025-2026 să debuteze cu ele pe băncile elevilor din clasele I și a VIII-a, oferind resurse moderne, actualizate și adaptate cerințelor procesului educațional (P)

Prin intermediul autorilor săi, Editura Corint se afirmă ca un partener strategic al sistemului educațional din România, susținând constant eforturile pentru promovarea unei educații de înaltă calitate. Prin resursele oferite,…
Vezi articolul

Irina Broscaru, inspector școlar: Nota minimă de promovare a examenului național de definitivare este 8. Promovarea examenului de definitivat înseamnă poarta de intrare și avansare în cariera didactică

Irina Ștefania Broscaru, inspector școlar general adjunct din Dolj, a declarat, pentru TVR Craiova, că „nota minimă de promovare a examenului național de definitivare este 8”. Promovarea examenului de definitivat…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre refuzul unor primari de a deconta naveta profesorilor: Voi avea o discuție cu premierul, să vedem cum putem ajunge la primari astfel încât să le spunem că nu e o chestiune „dacă vrei sau nu”, e vorba de legalitate

Ministrul Educației spune că plata navetei pentru profesori „nu e o chestiune dacă vrei sau nu, e vorba de legalitate”. Întrebat în conferința de presă din 26 iunie de reporterul…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Învățători au fost publicate. Candidații au avut un eseu despre structura discursului dramatic dintr-o operă literară de Ion Luca Caragiale sau Marin Sorescu

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de învățământ primar au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul

Titularizare 2025. Subiectele și baremele pentru consilierii școlari. Definiți conceptul de strategie de învățare, prezentați în 3 pagini necesitatea consilierii psihologice – cerințe pentru candidați

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru consilierii școlari au fost publicate la ora 15:00 de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului național a avut loc între…
Vezi articolul

BREAKING Titularizare 2025 – subiectele și baremele pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de MEC / Eseu de 900 de cuvinte despre poeziile lui Marin Sorescu la Limba și literatura română

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de discipline de la gimnaziu și liceu au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Educatori au fost publicate. Candidații au avut un eseu în care să prezente particularitățile unui basm popular

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de învățământ preșcolar au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul

Elevii de liceu se mai pot înscrie până pe 17 iulie la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, cu stagii de practică în laboratoare de fizică nucleară, nanotehnologii, automatizări sau știința mediului / Profesorii STEM pot să se înscrie până pe 22 iulie

Elevii de liceu pasionați de știință se mai pot înscrie până pe 17 iulie la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh), un program de două…
Vezi articolul

Titularizare 2025 – cel mai mare număr de candidați din promoția curentă din ultimii 17 ani care vor să se angajeze în școli și grădinițe / Toate înscrierile au avut loc înainte de Legea Bolojan

Cei mai mulți candidați din ultimii 17 ani s-au înscris la concursul de Titularizare 2025, la nivelul țării, potrivit datelor comparate de Edupedu.ro. Peste 7.400 de candidați din promoția curentă…
Vezi articolul

Vremea la Titularizare 2025: caniculă în sudul țării, disconfort termic ridicat și risc de averse în mai multe regiuni – prognoză ANM / Lista temperaturilor de la orele 9 și 12

Vremea va fi călduroasă în toată țara, cu perioade de instabilitate atmosferică accentuată, marți, 15 iulie 2025, ziua desfășurării probei scrise a concursului de Titularizare. Potrivit prognozei Administrației Naționale de…
Vezi articolul

Directorul Cătălin Zaman: Avem copii în mediul rural care vin la școală pentru că e mai cald acolo decât acasă, cum să aibă rezultatele celor din mediul urban la Evaluarea Națională? Rezultatele trebuie văzute și într-un context social

Decalajele de la Evaluarea Națională între rezultatele elevilor din mediul rural și cei din mediul urban „trebuie văzute și într-un context social”, a afirmat recent profesorul și directorul Cătălin Zaman…
Vezi articolul

Mai multe cadre didactice de la Școala Gimnazială Sălcioara vor să se mute la alte școli pentru că nu mai primesc bani de navetă de 6 luni: Fac naveta 110 kilometri zilnic, plec de acasă la 6 dimineața. Primăria are să-mi achite 3.000 de lei, spune un profesor / Primarul PNL Gabriel Stoica invocă Ordonanța „trenuleț” dată de Guvernul Ciolacu: Nu spun că n-am bani, dar legea nu-mi permite să plătesc

Șase profesori ai Școlii Gimnaziale Sălcioara din județul Ialomița au decis ca din toamnă să se mute la școli mai aproape de localitatea în care locuiesc pentru că nu-și mai…
Vezi articolul

Va fi inuman pentru directorii din rural, care vor prelua alte școli, vor avea 10 ore de predare și vor trebui să administreze unități care se află la 15-20 km distanță una de cealaltă, afirmă Cătălin Zaman: Nu știu cine se va mai prezenta la concursul de director

Comasarea școlilor din mediul rural riscă să transforme funcția de director într-una desfășurată în condiții „inumane”, a afirmat recent profesorul și directorul Cătălin Zaman de la Școala Învățător „Nicolae Ispas”…
Vezi articolul

Directorul Cătălin Zaman, despre Titularizare 2025: Cei care au luat decizia de a aduce noi profesori în sistem trebuie să-și asume concedierea lor din toamnă / Tinerii absolvenți se sperie, nimeni nu mai are siguranța locului de muncă

Profesorul și directorul Cătălin Zaman de la Școala Învățător „Nicolae Ispas” din Clondiru (Buzău) avertizează că schimbările privind creșterea normei de predare anunțate de ministrul Educației și Cercetării sunt comunicate…
Vezi articolul

Profesorii pierd bani după „corectarea” normei didactice. Director de liceu: Creșterea de la 18 la 20 de ore pe săptămână duce la scăderi salariale, deși oficial ni se spune că salariile nu vor fi afectate. Este un furt legalizat din buzunarele deja mici ale profesorilor

Cadrele didactice pierd sume consistente la salariu, arată directorul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău, Constantin Ciofu, într-o scrisoare deschisă publicată de Edupedu.ro. Asta deși creșterea normei didactice de la…
Vezi articolul

Adevărul exmatriculat din învățământ – scrisoare deschisă a directorului Liceului Grigore Antipa din Bacău: Nu este o reformă, ci o „operațiune specială” care subminează, pas cu pas, școala românească / Argumentat, de ce profesorii pierd la salariu până la 420 de lei pe lună și plata cu ora nu e mai mult decât ora din normă

Constantin Ciofu, director al Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău și profesor cu peste 25 de ani vechime, a transmis redacției Edupeud.ro o scrisoare deschisă dură la adresa ministrului Educației,…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă din partea unei profesoare suplinitoare calificate către ministrul Daniel David: Regândiți structura deciziilor luate, pentru că, în cele din urmă, nu poți vorbi despre reformă reală dacă primul pas este excluderea celor competenți

„Ce model transmitem copiilor dacă tocmai cei care își asumă responsabilitatea educației fără statutul protejat al titularului sunt excluși în tăcere?” – este întrebarea care deschide apelul public lansat de…
Vezi articolul