Rezultate inițiale Definitivat 2025 vor fi publicate marți, 15 iulie. Model de cerere pentru contestație / Media minimă de promovare a examenului este 8

18.041 de vizualizări
Foto: Lightpoet | Dreamstime.com
Rezultatele inițiale ale examenul de Definitivat 2025 vor fi publicate marți, 15 iulie, conform calendarului oficial. Contestațiile pot fi depuse pe 15 și 16 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate luni, 21 iulie.

Amintim că, potrivit datelor din partea Ministerului Educației și Cercetării, la proba scrisă a Definitivatului 2025 au fost admiși peste 9.500 de candidați. Dintre aceștia, cei mai mulți – 2.518 – au susținut examenul pentru învățământul preșcolar în limba română. Urmează 1.632 de cadre didactice din învățământul primar cu predare în limba română, 751 de candidați pentru Educație fizică și sport și 408 candidați pentru Consiliere psihopedagogică.

Dintre cei 9.510 candidați înscriși, 8.862 s-au prezentat la examen. Asta înseamnă că 648 dintre ei (6,85%) au absentat sau au părăsit examenul când au văzut subiectele. 9 participanți au fost eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Lucrările scrise au fost corectate în format digital în centre constituite la nivel național pe discipline. Rezultatele pot fi consultate în centrele de examen și pe site-ul oficial al examenului.

Contestațiile se depun atât fizic, cât și online, la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare, care sunt afișate la sediul centrelor de examen în ziua dedicată susținerii probei scrise. Modele de cerere de contestație sunt disponibile mai jos în articol, cu precizarea că acestea sunt doar exemple, iar cererile tip variază de la județ la județ.

De reținut, la acest examen național pot participa cadrele didactice care s-au titularizat de cel puțin un an. Definitivatul poate fi susținut fără taxă de maximum 3 trei ori.

Calendarul pentru Definitivat 2025:
  • Până la 10 octombrie 2024: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ
  • 1-11 octombrie 2024: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de examen a municipiului București
  • 14-25 octombrie 2024: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar

Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere

  • Până la 30 mai 2025: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:

a) prima inspecție de specialitate până la 7 februarie;
b) a doua inspecție de specialitate până la 30 mai.

  • 2-13 iunie 2025: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică
  • 8 iulie 2025: Susținerea probei scrise
  • 15 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale
  • 15-16 iulie 2025: Înregistrarea contestațiilor
  • 16 iulie – 20 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 21 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
  • 21-23 iulie 2025: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați
  • 24 iulie – 14 august 2025: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației
Model de cerere de contestație Definitivat 2025 – Inspectoratul Școlar Județean Ilfov (sursa)
Model de cerere de contestație Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (sursa)
După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Foto: Lightpoet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Republica Dolj în ARACIP – Cum au ajuns în funcții cheie din Agenția care asigură calitatea în învățământ apropiați ai președintei Mariana Dogaru. Al doilea om din instituție a fost coleg de liceu cu Dogaru, care i-a echivalat activitatea de profesor de cultură civică cu 7 ani vechime în specialitatea studiilor juridice necesare exercitării funcției / Avocatul care a reprezentat-o pe Dogaru într-un proces împotriva Agenției este acum avocatul ARACIP, pe aproape 10.000 de euro în 4 luni

Primul concurs pentru funcțiile de conducere din ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar – s-a încheiat pe data de 13 iulie, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul…
Vezi articolul

ANAF a recuperat mai puțin de un sfert din prejudiciul de 1,25 milioane de lei provocat de rectorul Politehnicii Mihnea Costoiu în dosarul „Baza Cutezătorii” / Costoiu a scăpat de condamnarea penală pentru că a intervenit prescripția după aplicarea deciziilor CCR

ANAF București a recuperat de la rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, doar 272.716 de lei din suma de 1.248.448 de lei, reprezentând prejudiciul din dosarul Baza Cutezătorii, la plata căruia…
Vezi articolul

ROFUIP 2024. Nicio incompatibilitate nouă cu funcții politice pentru directorii de școli, care au din acest an interdicția de a ocupa posturi de conducere în primării, consilii județene, sau organizații sindicale

Profesorii nu pot candida pentru funcțiile de director și director adjunct în școli și licee dacă dețin posturi de conducere în primării, consilii județene, sau organizații sindicale, potrivit noului ROFUIP.…
Vezi articolul