Browsing Category
Profesori
Reducerea amânată de Guvern a normei didactice pentru profesorii cu vechime mai mare de 15 ani încurcă reducerea normei pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani, din legea anterioară. Sindicatele cer Ministerului Educației să clarifice baza legală pentru fiecare categorie
Sindicatele cer ministerelor Educației, Finanțelor și Dezvoltării ca primăriile sa deconteze naveta profesorilor, după ce Guvernul Ciolacu a decis blocarea plății de către școli: Starea de nemulțumire a personalului din învățământ a crescut
Sindicatele din educație cer suspendarea transferului profesorilor itineranți și de sprijin de la școli la centrele de asistență educațională – CJRAE, după publicarea procedurii în Monitorul Oficial: Nu a fost dezbătută cu partenerii sociali
Indicatorii de performanță pentru acordarea bonusurilor profesorilor vor fi finalizați până la sfârșitul lunii mai, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David
Profesoara Anamaria Ghiban: Cred că inteligența artificială ar putea fi de ajutor în realizarea unei standardizări a evaluării elevilor
Profesorii români nu sunt bine plătiți, spune ministrul Daniel David: Cred că este o greșeală ideea unor politicieni că profesorii ar trebui plătiți prin salarii bazate pe indicatori de performanță
Învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, spune ministrul Educației, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”
Favorizarea unui candidat la un post de conferențiar, de către un prorector, sesizată acum 3 ani – cauza pentru care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost plasată acum sub monitorizare specială a concursurilor de angajare
Material susținut de BCR
Predarea transdisciplinară a noțiunilor practice, din realitatea de zi cu zi, la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Câmpulung Moldovenesc – Profesoara Maria Mocriciuc: Părinții sunt încântați de ceea ce copiii spun sau fac acasă, observă că atitudinea și comportamentul lor față de bani s-au schimbat
INTERVIU Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov: Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin. Realitatea din școală presupune și cum să faci față anumitor tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat din manuale
Decontarea navetei profesorilor 2025. Trei pagini de explicații trimise de sindicatele FSE în școli despre cum primăriile ar putea plăti transportul pentru cadrele didactice navetiste, după ce guvernul Ciolacu a suspendat banii școlilor pentru aceste beneficii
Efectele crizei de profesori în Portugalia: aproape 14.000 de ore lucrate suplimentar de cadrele didactice, din septembrie până la vacanța de iarnă, pentru a acoperi clasele fără personal calificat
Mă uimește ușurința cu care toată „lumea” se pricepe să dea sfaturi la cum se poate preda. Avem enorm de mulți „experți în educație”, care se remarcă printr-o calitate aparte: nu au predat o oră vreodată la catedră – președintele Asociației Profesorilor de Istorie, Mihai Manea
Încrederea românilor în profesori a crescut ușor în 2024 față de anul precedent, la un nivel similar încrederii în preoți, dar e sub nivelul din 2022 – sondaj IRES
Diriginții claselor a V-a au termen până pe 15 ianuarie pentru calcularea mediilor pe primele două module, pe baza cărora elevii vor primi din februarie burse de merit și reziliență
Elevi care predau elevilor pentru a „gusta” munca de profesor, burse speciale, deschiderea școlilor către profesori universitari și profesioniști din alte domenii, printre măsurile luate de diverse țări pentru a atrage și păstra personalul didactic – studii de caz OCDE
Ministrul Daniel David: Mă aștept la proteste din partea profesorilor pentru salarizare. Cei din zona educației au frustrările un pic mai mari, fiindcă nu cu mult timp în urmă lor li s-a promis mult mai mult
OFICIAL Conversia profesională se face doar cu definitivatul, iar practica pedagogică ocupă cel puțin un sfert din formare, potrivit noilor reguli valabile pentru profesorii care vor să predea și alte discipline
OFICIAL Noile reguli de acordare a concediului de odihnă, de 62 de zile pentru profesorii din școli și de 40 de zile pentru cei din universități, care se aplică din toamna lui 2025
Profesorii și angajații din școli și inspectorate nu mai beneficiază de decontarea navetei pe întreg anul 2025, a decis Guvernul Ciolacu prin ordonanța-trenuleț
Matematica prin metoda investigației, cu accent pe aplicarea cunoștințelor în contexte practice și pe dezvoltarea gândirii critice – program de schimbare a modului de predare în școlile din România anunțat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale
Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater”, despre înghețarea salariilor profesorilor în 2025: De ce mai facem legea salarizării dacă nu o aplicăm?
Liderul sindical Anton Hadăr, despre tăierea voucherelor de vacanță: Măcar să dea Guvernul cei 800 fără să mai ceară angajatului 800 lei. Este o pierdere a salariatului din Educație
Guvernul Ciolacu blochează titularizarea și angajarea profesorilor în școli, conform proiectului de OUG-trenuleț / UPDATE Ministrul Educației, Daniel David: În discuțiile cu liderii coaliției s-a considerat că memorandul în vigoare acoperă această nevoie
Daniel David, reacție la ordonanța Guvernului care taie bani inclusiv din educație: Pornim în 2025 cu un optimism rezervat/reținut. Sistemul educației-cercetării va primi totuși un buget ușor mai mare decât anul trecut
Atac al Guvernului Ciolacu la profesori și personalul din școli: prima de carieră didactică și prima de carieră profesională, obținute cu trei săptămâni de proteste și mitinguri în stradă, în greva generală istorică din mai-iunie 2023, pe cale să fie anulate de ordonanța-trenuleț
Profesoara Anda Culișir: Dacă ceea ce încerci să faci nu funcționează la copii, niciodată n-o să fie vina a 30 de copii din clasă, e clar că e la tine undeva și atunci te obligă tot timpul să te upgradezi o dată la 5 ani, cel puțin / Să fii profesor e cel mai fain job
Ar trebui regândite lucrurile în privința programei de Matematică și a examenelor, spune profesorul Cătălin Gherghe, decanul Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București și coordonator al lotului olimpic: Subiectele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat s-au transformat în niște șabloane, orele sunt doar de pregătire și se pierde adevăratul motiv pentru care matematica trebuie studiată în școală
Școala să își poată alege resursa umană dintre cei care au reușit să ia definitivatul cu minimum nota 8 și sistemul burselor sociale să fie gestionat de comunitățile locale, printre așteptările de reformă, de la noul ministru al Educației, ale profesoarei de matematică Mihaela Popa
Când începe școala după vacanța de iarnă, în ianuarie 2025 și ce urmează în calendarul pentru elevi și profesori: bacalaureat, simulări ale examenelor, evaluări naționale, burse pentru elevii de clasa a V-a, etapele de mobilitate
Ce trebuie să știe Marcel Ciolacu referitor la salarizarea profesorilor în funcție de performanță – cercetătorul Dacian Dolean
Acordarea de recompense financiare și non-financiare pentru profesorii care au performanțe la nivel școlar, județean și național, prevăzută în programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR
Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiecte europene în școli ar putea fi amânată pentru încă un an de Guvern – proiect de OUG
Examenul de Titularizare trebuie regândit, dacă nu desființat, spune directorul Viforel Dorobanțu / Acesta propune ca profesorii să fie angajați pe o durată de 4 ani, la finalul cărora să dea retestări pentru a continua să profeseze
„Cu așa salarizare, grădinița, școala moare” – proteste ale profesorilor în fața Parlamentului Republicii Moldova. Ei cer să ajungă la salariul mediu pe economie din 2025, de 840 de euro – VIDEO
Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro
Material susținut de BCR
VIDEO Este ceva din viața de zi cu zi, mult mai interesant și util, spune Teodor Ianoș despre activitățile din proiectul LifeLab, aplicate de profesorii săi la clasă, la mai multe discipline / Profesoara Iuliana Romaniuc: Elevii salvează bugetul familiei, ajutându-i pe părinți
Ca să fii profesor trebuie să știi să pui întrebări și să faci copilul să-și pună întrebări, spune Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: Sintagma eu sunt profesor de matematică, vin și spun teorema lui Pitagora și mă aștept ca elevul să spună teorema lui Pitagora, așa ca mine, aceasta nu mai este învățare. Se simte lipsa didacticii
Doi profesori români, Ion Stoica și Matei Zaharia, printre fondatorii Databricks, o companie de date și AI care valorează 62 miliarde de dolari
Peste 100 de evenimente organizate de UMF Iași: 145 de ani de excelență în învățământul medical superior și 50 de ani de la decernarea Premiului Nobel lui George Emil Palade (P)
Cel puțin până la 1-15 octombrie nu se poate face școală din cauza dosarelor de bursă, spune directorul Viforel Dorobanțu, care propune ca școala să se ocupe doar de cele de merit, dosarele de burse sociale să fie făcute de primării
Material susținut de Lenovo