Proiectul Hotărârii de Guvern privind plata burselor elevilor din învățământul preuniversitar particular și confesional este pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, 29 decembrie. Elevii vor primi banii…
Proiectul Hotărârii de Guvern privind modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor, inclusiv pentru județele în care Consiliile Județene nu au încheiate contracte cu operatorii de transport și…
Propunerile formulate de Consiliul Național al Elevilor (CNE) pentru viitorul Statut al Elevului, care trebuie actualizat în urma schimbărilor legislative, sunt criticate de alte asociații ale elevilor din țară. Acestea…
După publicarea grilelor de salarizare pentru personalul din Învățământ, instituțiile și sindicatele din învățământ au prezentat foarte multe exemple de creșteri ale salariilor de bază, fără să arate concret și…
Până în acest moment, nu a fost depus nici un proiect în cadrul a două apeluri destinate să atribuie fonduri de zeci de milioane de euro, pentru digitalizare, prin intermediul…
Anul 2023 „a fost unul excepțional pentru arheologie”, atât din punct de vedere al al noilor descoperiri realizate de arheologi, cât și din punct de vedere al folosirii inteligenței artificiale…
Schimbare de perspectivă a sindicatelor din Educație. Liderii celor două federații care reprezinta angajații din învățământul preuniversitar, Simion Hăncescu de la FSLI și Marius Nistor de la FSE „Spiru Haret”,…
„Un nivel absolut decent”, așa califică ministrul Educației, Ligia Deca, salariul profesorului debutant pentru anul 2024, prevăzut în grilele de salarizare aprobate joi de Guvernul Ciolacu prin ordonanță de urgență.…
Ministerul Educației a publicat joi seara, după aprobarea în Guvern a ordonanței de urgență cu salariile din învățământ, grila detaliată cu sumele brute în anul 2024. Acestea sunt defalcate pe…
„Un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, cu sporul de suprasolicitare neuropsihică și dirigenție, va avea un venit mediu brut…
Salariul profesorului debutant va fi, de la 1 ianuarie 2024, de 6.080 de lei, iar de la 1 iunie 2024 acesta crește la 6.446 de lei, conform grilelor de salarizare…
Introducerea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, drepturi și și măsuri de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și pentru cei cu boli cronice, dreptul la produse de…
Ministerul Educației a publicat în consultare proiectul de calendar al anului școlar 2024-2025. Cursurile anului şcolar 2024 – 2025 încep la data de 9 septembrie 2024. Ultima zi de cursuri…
România intenționează să adere la Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC), program prin care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) evaluează competențe-cheie ale adulților cu vârste între…
Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro în anul 2024, granturi de la Comisia Europeană (CE) prin programul „Jean Monnet – Cunoașterea UE”, potrivit ghidului de desfășurare…
UPDATE: Grilele au fost adoptate prin ordonanță de urgență și pot fi consultate aici. Știrea inițială: Guvernul are pe ordinea de zi proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile…
Durata de ridicare și radiere a sancțiunii disciplinare de desfacerea contractului de muncă este extinsă de Ministerul Educației pe o perioadă de șapte ani școlari, de la 12 luni, cât…
Frauda la proba scrisă de la Titularizare va fi pedepsită de Ministerul Educației mai drastic ca până acum. Într-un anunț pe Facebook, instituția scrie că la proba scrisă din 2024,…
Ministerul Educației, prin proiectul PROF, finanțat cu fonduri europene de 28 de milioane de euro, a făcut un amplu chestionar online la care au participat peste 17 mii de profesori,…
Proba scrisă pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice, Titularizare 2024, este programată să aibă loc miercuri, pe 17 iulie 2024, anunță Ministerul Educației într-o postare pe Facebook miercuri,…
Reguli noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția anunță că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, trimis spre publicare în Monitorul…
Pe data de 29 ianuarie începe evaluarea externă a unităților de învățământ, potrivit unei note trimise de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) către inspectoratele școlare, obținută…
Apelul național de proiecte Erasmus+ pentru 2024, dar și apelul la nivel european cu procedurile Comisiei Europene, alături de ghidul oficial al acestui program de mobilitate pentru anul viitor au…
Romanul-cântec de lebădă al laureatului premiului Nobel pentru literatură, peruanul Mario Vargas Llosa, cea mai nouă carte a lui Salman Rushdie, publicată după atacul căruia i-a căzut victimă, revenirea lui…
Burgas va găzdui prima Olimpiadă Internaţională a Inteligenţei Artificiale (AI), conform Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Bulgaria. Evenimentul se va desfăşura la Burgas (la Marea Neagră) în vara anului 2024,…
Exploratorul lunar al Japoniei a intrat cu succes luni pe orbita Lunii, a anunţat agenţia spaţială a ţării, urmând ca nava spaţială să aselenizeze pe 20 ianuarie, dacă misiunea se…
De la temperaturi extreme la inundaţii, mega-incendii şi uragane: criza climatică afectează întreaga lume, iar 2023, care se va încheia în curând, se preconizează că va fi cel mai călduros…
Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse. În multe părţi din lume, este obişnuit să fie împodobit un brad, copiii şi adulţii merg la colindat şi…
După mai multe solicitări ale Edupedu.ro adresate instituțiilor statului care au în atribuții diverse operațiuni legate de tichetele educaționale pentru elevii din familii dezavantajate, Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis…
Oamenii de știință din California, care au tras aproape 200 de lasere asupra unui cilindru care conținea o capsulă de combustibil de mărimea unui bob de piper, au făcut un…
Vremea în prima săptămână de vacanță de iarnă elevilor, care desparte modulul 2 de cursuri încheiat vineri, 22 decembrie, de modulul 3, care începe pe 8 ianuarie 2024, va fi…
Telescopul spațial James Webb a realizat un nou portret strălucitor al planetei Uranus, care prezintă inelele, lunile, vremea și atmosfera gigantului de gheață, de obicei ascunse, caracteristici care nu au…
Bursele școlare pentru peste 1.000 de elevi din colegiile militare ar fi blocate de inspectoratele școlare județene de care aparțin cele cinci licee cu regim militar ale Ministerului Apărării Naționale…
Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite efectiv pentru implementarea acestor strategii, potrivit raportului „Diagnoza învățământului preuniversitar”, făcut de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Mondială și Ministerul Educației.…
Autoritățile statului blochează de mai bine de o lună tichetele educaționale pentru cei mai vulnerabili copii. Voucherele educaționale prevăzute de OUG 83/2023 ar fi trebuit să ajungă la peste 400…
Trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi alte patru cu funcţii de execuţie sunt cercetate disciplinar pentru „neglijenţă…
Ultima săptămână de școală înainte de vacanța de iarnă se termină vineri, 22 decembrie. Vineri, după programul de cursuri, elevii și copiii de grădiniță sunt în vacanță timp de două…
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că imobilul în care funcționează Colegiul Național „Grigore Moisil” este cu risc seismic, fiind necesară o reconstrucție din temelii. Ciucu arată că a fost…
Poşta din Suedia primeşte în fiecare an mii de scrisori adresate lui Moş Crăciun şi, de peste un secol, le arhivează pe cele mai inedite, informează Agerpres, care citează AFP.…
Proiectul ordinului privind aprobarea criteriilor pentru includerea școlilor în Programul național Masă Sănătoasă (PNMS) a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Guvernul va finanța maxim 1000 de unități…
O nouă serie de cursuri gratuite de latină și greacă veche, pentru începători și avansați, dedicate elevilor și studenților, începe din 13 ianuarie 2024 la Facultatea de Limbi și literaturi…
Solstiţiul de iarnă are loc la 22 decembrie 2023, la 05 h 27 m, şi marchează începutul iernii astronomice, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro. El este legat de mişcarea anuală aparentă a…
Părinţi ai elevilor care învaţă la Colegiul Pedagogic au protestat joi în fața Primăriei Iași. Vor să știe când va fi deschisă şcoala modulară promisă de autorități în urmă cu…
Niciun elev de la liceele militare nu a primit bursele pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie, din cauza unui blocaj la nivelul Ministerelor Educației (ME) și al Apărării Naționale (MApN),…
Inspectoratele școlare trebuie să ceară școlilor care nu sunt racordate la reţele centralizate de încălzire şi utilizează centrale termice proprii, ca în vacanța de iarnă să verifice dacă sunt îndeplinite…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, „fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta în vreun fel clădirea”, de aceea elevii nu au fost evacuați înainte de…
Cheltuielile totale lunare ale statului român pentru persoanele cu dizabilități, pe baza datelor pentru 2023, sunt de peste 1 miliard de lei. Pe parcursul unui an, acestea se ridică la…
Bilanțul atacului armat de lângă o universitate din centrul orașului Praga a ajuns la peste 15 persoane decedate și 24 rănite. Atacatorul era student la Facultatea de Arte a Universității…
Salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“, a spus Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, unul…
Zilele acestea, până vineri, 22 decembrie, când se încheie al doilea modul de cursuri, profesorii încheie mediile provizorii pentru elevii de clasa a V-a, cu notele obținute până acum, pe…
„După ce ne naștem, îngrijitorii noștri sunt întregul nostru univers. Suntem complet dependenți de ei pentru a supraviețui. Pe lângă hrană și îngrijire fizică, avem nevoie de iubire necondiționată, atenție…
Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit, care va fi condiționată și de numărul de absențe, nu doar de nota la purtare și…
O comisie a Congresului american a declarat că investighează acuzațiile de plagiat la adresa președintei Harvard, Claudine Gay, transmite BBC, citat de G4Media.ro. Comisia pentru Educație și Forță de Muncă, condusă…
Federația Națională a Părinților face apel către Guvernul condus de Marcel Ciolacu să deblocheze urgent acordarea burselor școlare și decontul transportului. Solicitarea părinților vine după ce tot mai mulți transportatori…
„Toată lumea își dorește o schimbare acum, dar, de fapt, schimbările reale, trainice durează” în Educație, a spus ministrul de resort, Ligia Deca, într-un interviu acordat miercuri Pro TV. Ea…
Un volum cu toate problemele de informatică de la etapele județeană și națională, dar și de baraj, ale olimpiadei naționale de profil, a fost lansat de Societatea pentru Excelență și…