Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro granturi de la Comisia Europeană în proiectul Jean Monnet, pentru activități de promovare a identității europene. Înscrierile, deschise până pe 1 februarie – criteriile de participare

4.247 de vizualizări
Foto: © Typhoonski | Dreamstime.com
Școlile din România pot primi până la 22.000 de euro în anul 2024, granturi de la Comisia Europeană (CE) prin programul „Jean Monnet – Cunoașterea UE”, potrivit ghidului de desfășurare a activităților Erasmus+ publicat recent. Banii ar urma să sprijine activitățile de predare referitoare la identitatea europeană, istoria europei, mecanismele și politicile UE, se arată în ghid.

Inițiativele „Cunoașterea UE” vor sprijini școlile și instituțiile de educație și formare profesională (EFP), ISCED 1-4, permițându-le să furnizeze conținut specific pe teme legate de UE (printre altele, democrația, istoria UE, modul în care funcționează UE, diversitatea culturală). Aceste activități de predare ar trebui să se desfășoare în cursul anului școlar și ar putea include săptămâni de proiect, vizite de studiu și alte activități imersive.

Activitățile vor fi oferite de școli și de instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4). Acestea pot concepe și furniza conținut pe teme legate de UE și pot crea experiențe de învățare individual sau cu sprijinul instituțiilor de învățământ superior sau al altor organizații relevante (ONG-uri, asociații etc.).

Activitățile organizate în cadrul acestei secțiuni vor stimula învățarea cu privire la Uniunea Europeană în moduri care să inspire. Acestea îi vor ajuta pe studenți să își consolideze sentimentul de apartenență la UE, cunoștințele cu privire la impactul pe care aceasta îl are asupra vieții lor și înțelegerea mecanismelor și a politicilor UE”, potrivit descrierii din ghid, de la pagina 438.

În special, principalele obiective sunt:

  • creșterea numărului de școli și de instituții de educație și formare profesională (ISCED 1-4) care să predea teme legate de Uniunea Europeană per stat membru al UE sau țară terță asociată la program;
  • creșterea numărului de cursuri în școlile și instituțiile de educație și formare profesională (ISCED 1-4) implicate în experiențe de învățare pe teme legate de Uniunea Europeană;
  • creșterea numărului de domenii tematice esențiale sau de activități extrașcolare, acolo unde temele legate de UE sunt predate în școli și instituții de EFP (ISCED 1-4) pentru fiecare stat membru al UE sau țară terță asociată la program;
  • creșterea numărului de cadre didactice implicate în îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la UE;
  • creșterea calității metodelor inovatoare de predare și învățare cu privire la UE, acordând o atenție deosebită priorităților UE;
  • îmbunătățirea rezultatelor învățării cu privire la UE în rândul elevilor, care vor fi mai bine pregătiți să cunoască și să înțeleagă modul de funcționare al UE, istoria, valorile și obiectivele acesteia, precum și instituțiile UE și procesele decizionale care influențează viața de zi cu zi a tinerilor europeni și consolidarea cetățeniei active în rândul elevilor și al cadrelor didactice”, se mai arată în ghid.

Criteriile de eligibilitate:

Criteriile pentru obținerea finanțării:

Termenul limită pentru înscrierea unei școli în program este 1 februarie 2024.

Înscrierea se realiează în portalul Funding & Tender Opportunities al Comisiei Europene.

Proiectele depuse de școli ar urma să fie evaluate în perioada martie – iunie 2024, iar în decembrie 2024 să fie semnate contractele de finanțare cu acestea.

DOCUMENT Descarcă Ghidul programului Erasmus+ 2024 (actualizat pe 28 noiembrie 2023), în format .pdf, în limba română:

Foto: © Typhoonski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Apelul național de proiecte Erasmus+ 2024 pentru școli și universități, lansat oficial. Termenul limită pentru candidaturile la finanțarea mobilităților – 20 februarie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Critici sindicale pentru tăierea banilor de la plata cu ora. Simion Hăncescu: Premierul și ministrul Educației afirmă că până acum ar fi fost o dublă plată. Nimic mai fals / Marius Nistor: Guvernul face niște calcule matematice care nu au nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla în școli

Liderul sindicatului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu a spus în cadrul conferinței de presă de vineri, 4 iulie, că ceea ce declară premierul Bolojan și ministrul Educației Daniel…
Vezi articolul

Marius Nistor, lider sindical, după semnarea contractului colectiv de muncă: În momentul de față se poate declanșa grevă generală în Educație, în condițiile în care discutăm de o politică economică și socială a Guvernului României / Săptămâna viitoare vom picheta sediile Guvernului sau Parlamentului

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret”, a spus că semnarea contractului de muncă nu afectează dreptul la grevă „în condițiile în care discutăm de o politică economică…
Vezi articolul

Ministerul Educației: În anul școlar 2025-2026, numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate – de la 30.128 la circa 14.500. Instituția transmite că suplinitorii nu au dispărut, dar fără să fie prezentate date despre numărul acestora

Ministerul Educației și Cercetării anunță că numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate, în anul școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. „Suplinitorii nu…
Vezi articolul