Salariul profesorului debutant nu ajunge în 2024 la salariul mediu pe economie, așa cum au promis guvernanții / Premierul Ciolacu, în urmă cu 3 luni: Vom pleca de la salariul debutantului, salariul mediu pe economie, am promis și cred în acest lucru – VIDEO

5.847 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Călin
Salariul profesorului debutant va fi, de la 1 ianuarie 2024, de 6.080 de lei, iar de la 1 iunie 2024 acesta crește la 6.446 de lei, conform grilelor de salarizare din învățământ pe care Guvernul Ciolacu își propune să le adopte în ședința de joi, 28 decembrie. Acest salariu al debutantului în învățământ a fost folosit în declarațiile publice din ultimii doi ani pentru a stabili un reper în creșterile salariale ale cadrelor didactice, promisiunea fiind evocată în repetate rânduri de guvernanți, că acest salariu al profesorului debutant va crește în 2024 la nivelul salariului mediu pe economie din 2023.

Formularea exactă era că salariul brut al profesorului debutant cu studii superioare de lungă durată să fie egal cu salariul mediu brut pe economie folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale 2023.

Concret, în Legea bugetului 2023, legea 369/2022 scrie la articolul 17: „câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 este de 6.789 lei”.

Foto: captura Monitorul Oficial/legea 369/2022

Conform grilelor pe care Guvernul vrea să le adopte joi, salariul profesorului debutant va ajunge la 6.446 de lei brut, cu 343 de lei mai puțin decât cel promis.

Pe 30 septembrie, în urmă cu 3 luni, premierul Marcel Ciolacu declara la Timișoara „Am promis profesorilor măriri de salarii, o să ne ținem de cuvânt. Vom pleca de la salariul debutantului, salariul mediu pe economie, am promis și cred în acest lucru”.

Asta în condițiile în care în ziua preluării mandatului, în fața Parlamentului României, premierul Marcel Ciolacu a declarat „Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis”.

Pe 31 mai, în plină grevă generală a profesorilor, Marcel Ciolacu vorbea despre prioritățile declarate ale politicienilor: „Este clar acum că obiectivul nostru este unul comun: ca în noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant să se raporteze la salariul mediu brut din economie și să însemne punctul de referință al grilei de salarizare din educație.

Consider că cerința dascălilor, ca salariile din educație să reprezinte o expresie mult mai echitabilă a respectului social cuvenit acestei profesii, a fost îndreptățiță. Și voi continua să cred că, atunci când apare o criză socială, rolul liderilor politici este să țină cont de prioritățile societății, nu de negocieri politice”.

În angajamentul politic semnat pe 7 iunie, în plină grevă generală a profesorilor, de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, președinții PSD și PNL, aceștia promiteau „abordarea cu prioritate a sectorului educațional în noua lege a salarizării unitare, plecând de la principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă de salarizare pentru personalul didactic să fie construită pornind de la acest principiu, care va fi asumat printr-un Memorandum al Guvernului României”.

Ligia Deca, ministrul Educației, declara și ea pe 12 iunie 2023, după ședința de Guvern în care a fost aprobată OUG 57/2023 că „Prima ordonanță de urgență se referă la creșterile salariale, care, pe medie, sunt peste 25% – și detalii vă vor fi oferite de către domnul ministru al muncii, domnul Marius Budăi. Dar este de remarcat că, prin mecanismul pe care ordonanța îl pune în practică, vorbim despre creșteri procentuale mai mari pentru debutanți, pentru cei de care avem nevoie să rămână în sistem și să fie motivați să se perfecționeze și să ducă mai departe generațiile de elevi. O a doua chestiune importantă se referă la garanțiile conform cărora viitoarea lege a salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului sau al asistentului universitar, însumând sau plecând de la minimum salariul mediu brut pe economie”.

Acea lege a salarizării era menționată și în OUG 57/2023, dar Guvernul a amânat pentru 2025 intrarea unei astfel de legi în vigoare, toate termenele prevăzute pentru acest jalon în PNRR fiind depășite.

Articol în curs de actualizare


12 comments
  1. In aceste grile sunt calculate și sporurile?

  2. Principalii vinovați pentru procentele mici de măriri de salarii sunt PROFESORII, nu sindicatele si nici guvernantii!

  3. Magarii ,sefi de sindicate,au intors procentele de 12 % de majorare,de la ordonanta de urgenta .Auxiliarii si nedidacticul au facut greva ca sa primeasca maruntis de la acesti indivizi de la sindicat.Unii primesc 20% si noi 12% cu toate ca aveam salarii de mizerie si raspundere cat casa .Adio sindicat ,de ce la greva nu au zis ca facem ca unii sa ia procente mari si fraierii mici si diroctii 30%.Marea majorare de 8% cu greva facuta si restul de bugetari primesc 5%.Rusine

  4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ ne arata ca necuratul se ascunde in detalii.

    Cei care ocupa posturi de conducere beneficiaza de o crestere de peste 20%.
    Cei care lucreaza in administratie au o crestere de peste 15%.
    Iar salariile cadrelor didactice se maresc cu un procent cuprins intre 10-14%.

    Apoi ne miram ca in fata elevilor si a studetilor ajung oameni nepregatiti.

      1. Exact!
        Au fost multi directori care i-au intimidat pe grevisti sau chiar le-au interzis clar sa mai iasa in strada. Acum toti directorii, inclusiv cei care au interzis iesirea la greva, primesc mariri zdravene, in timp ce profesorii grevisti vor avea praful de pe toba …sau de pe incaltarile tocite prin soarele acela ucigator!!

        RUSINE, dle presedinte-prim-profesor al tarii! Rusine liderilor de sindicate mincinosi, ca si politicienilor, in frunte cu Ciuca si Ciolacu! Rusine voua pt „Romania Educata” ESUATA!

        Toti acestia enumerati mai sus si toti cei care de 34 de ani incoace isi bat joc de invatamantul romanesc sunt artizanii sistemului de invatamant distrus sistematic si care rodeste zilnic o societate tot mai bolnava, cu tv, FB, tik-tok etc de rigola de mahala, cu creiere spalate si injuraturi pe „note” in festiv-VALURI… in vazul cui mai are ochi sa vada!
        SIC TRANSIT GLORIA MUNDI!

  5. Diferenta de salariu dintre un profesor debutant și un profesor cu peste 25 ani vechime ci gradul 1 nu e foarte mare în schimb diferența de performanta e mare.

  6. deci salariul debutantului este 3500 de Ron , nu 4500 cat este media pe economie.
    GREVA.
    p.s. cum o mai duc băieții de la asf , MApN , ISU , ISJ , ANAF , justiție , protectia consumatorului și alți bugetari de lux , e bine la voi , caldurica ,carnăciori , mese gratuite la taverna dracilor și alte plocoane și pomeni?? !

  7. bine că pentru clientela de partid este loc de al cinșpelea salariu.
    daca debutantul in invatamantul superior cu studii de 5 ani și doctorat nu ia nici 4000 de roni , se vede clar cat va pasa de educație.
    și o sa aflați degrabă cat ii pasa educației de voi.

    1. …daca are si doctorat (profesorii din preuniversitar au, de regula, doctorate adevarate, muncite, realizate corect!), atunci are studii de minim 8 ani, dar salariu …net de vreo 4.000!!
      Taare mult!!!🙄😶

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții a doi elevi din Gorj cer reevaluarea lucrărilor de la Olimpiada județeană de Chimie, după ce ar fi descoperit punctaje în plus care nu se regăseau în nota finală / Elevii au avut nevoie de consiliere psihologică – memoriu către ministrul Educației

Părinții a doi elevi de clasa a VII-a din județul Gorj care au participat la etapa județeană a Olimpiadei de Chimie au trimis ministrului Educației un memoriu în care îi…
Vezi articolul

VIDEO Gérard Mourou, părintele științific al laserului de la Măgurele, în ziua atingerii puterii maxime de întreg sistemul de laseri: „România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”

„În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”, a declarat astăzi Gerard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru Fizică 2018. Supranumit „părintele științific al laserului de…
Vezi articolul

Inspectorul școlar general din Sălaj, Vasile Bulgărean, membru PNL și colaborator al fostei Securități, demis de Ligia Deca abia după o solicitare de presă, deși Ministerul Educației avea de 5 luni informații despre decizia instanței în cazul acestuia

Ministerul Educației l-a demis joi, 11 iulie 2024, pe inspectorul școlar general al Județului Sălaj, Vasile Bulgărean, la cinci luni după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat…
Vezi articolul

O profesoară de limba română din Olt, deranjată că elevii ei nu au învățat pe de rost pentru Evaluarea Națională rezumate din cărți sau scrise de ea: “Le-am spus: le citiți, le rețineți, le folosiți când faceți teste, le învățați pe dinafară. Părinții trebuie să verifice copiii dacă lucrează testele pentru examen. Ei lasă totul pe profesorul de la clasă și meditator“

O profesoară de Limba română de la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina și-a arătat nemulțumirea față de elevii ei de la clasă, care nu au învățat pe dinafară pentru Evaluarea…
Vezi articolul

Ușă deschisă pentru aglomerarea claselor de elevi. Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu – proiect

Din anul școlar 2024-2025, școlile pot solicita inspectoratelor școlare, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau diminuarea cu 2 elevi sub efectivul minim sau…
Vezi articolul