Profesorul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, face apel public la protejarea profesorilor și la învestirea acestora cu încredere. „E nevoie de un pic de tact față…
„România are nevoie de investiții masive în cercetare și inovare pentru a deveni competitivă la nivel internațional și pentru a obține o creștere economică sustenabilă”, spune președintele Autorității Naționale pentru…
O serie de capacități ale inteligenței artificiale, raportate la abilitățile oamenilor, vor fi evaluate pe baza unor indicatori de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit unui raport…
Conducerea Liceului Tehnologic Motru și cea a Inspectoratului Școlar Județean Gorj au sfidat instituția care gestionează și guvernează sistemul de învățământ din România – Ministerul Educației. Totul s-a petrecut în…
Elevii români au obținut o medalie de aur și două de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe – IIOT 2025, desfășurată la Budapesta, Ungaria, potrivit ministerului Educației și…
Sindicatele din Învățământ solicită o întâlnire cu Nicușor Dan, președintele României, în legătură cu intenția de creștere a normei didactice pentru profesori, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Într-un context…
Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat că „nu este normal ca…
Ordinul privind sesizările pe care le pot face elevii anonim în cazuri de violență sau abuzuri și consum de droguri, așa numitul „buton roșu” a fost publicat în Monitorul Oficial,…
Deputatul USR Claudiu Năsui, care a stârnit un val de discuții după ce, luni, a publicat o listă cu institutele de cercetare „finanțate din banii dumneavoastră”, în contextul discuțiilor despre…
Mirela Barbu, consilier școlar la Școala Gimnazială “Traian” din Craiova, a vorbit despre cum ar putea părinții să le explice elevilor de clasa a VIII-a importanța Evaluării Naționale, dar fără…
„Începând cu noul an școlar, toate diplomele, inclusiv de bacalaureat, licență, masterat, doctorat, inclusiv certificatele profesionale care se dau ca urmare a cursurilor de formare, vor avea menționat nivelul de…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a explicat, pentru TVR Info, ce ar însemna creșterea normei didactice pentru profesorii care predau în școlile din mediul rural.…
Fake news poate distruge o democrație din interior, dacă societatea nu are mecanisme de apărare și educație solidă – a explicat jurnalistul TVR Marian Voicu într-un podcast realizat de elevii…
Cătălin Gherghe, decan al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București (FMI-UB) și coordonator al lotului național de matematică, a explicat la TVR Info că, în opinia…
Liviu Drăghici, profesor de Științe Economice la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti, se întreabă, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, dacă „discuțiile de pe grupurile de whatsapp…
Profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, a scris pe pagina de socializare că „eliminarea examenului de la clasa a V-a se poate face prin reorganizarea sistemului…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că nu are de gând să înlocuiască oamenii din instituții, ci „ăsta e sistemul, cu ăștia lucrăm”, în cadrul anunțatei reforme instituționale.…
Ministrul Educației Daniel David a explicat luni, 2 iunie, de ce păstrează admiterea la clasa a V-a: „Când într-o școală în care ai clasa a V-a sunt mai mulți copii…
Creșterea normei didactice discutată în cadrul unui grup de lucru la Cotroceni este catalogată de ministrul Educației și Cercetării ca idee veche, care trebuie analizată însă numai prin raportare la…
Ovidiu Șontea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a declarat că trebuie schimbată structura subiectelor de la Evaluarea Națională. „S-au făcut niște schimbări, în ultimii 2…
Ministerul Educației și Cercetării va anunța public „cel târziu miercuri, dacă nu mai repede” rezultatele procesului demarat la începutul acestui an, prin care universitățile au primit răgaz până în luna…
Eliminarea voucherelor de vacanță, a sporului de antenă și de doctorat și a indemnizației de hrană este discutată luni în grupul de lucru al partidelor, potrivit informațiilor G4Media. Există mai…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii care dau prea multe teme „merită” să fie atenționați. Acesta a vorbit și despre…
Vineri sau luni vor fi puse în consultare publică planurile cadru pentru liceu, a anunțat ministrul Educației, Daniel David, într-o declarație de presă de la guvern de azi, 2 iunie.…
Percheziții de mai multe unități de învățământ din județul Timiș și la domiciliile contabililor, luni, 2 iunie, anunță Inspectoratul Școlar Județean, într-o informare de presă. Contabilii sunt bănuiți că au…
Norma didactică de predare în România este, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție…
Universitatea Politehnica București a intrat în acționariatul EximAsig, companie controlată indirect de stat, prin participarea la o majorare de capital cu aproape 40 milioane de lei, relatează Profit.ro. Potrivit site-ului…
Opt universități din România au fost incluse în ediția din acest an a clasamentului internațional al universităților CWUR (Center for World University Rankings), dat luni publicității. Dintre acestea, doar una…
Elevii au încă două zile libere, cu doar 3 săptămâni înainte de vacanța de vară, care începe pe 20 iunie. Joi, 5 iunie este zi liberă pentru profesori și elevi…
„Actualitatea recentă din România vine, de altfel, să ne reamintească cu și mai mare stringență că educația este prima linie de apărare împotriva discursului pseudoștiințific, împotriva fake news-ului, împotriva minciunii”,…
Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Clinic Colțea, a declarat că „rezidențiatul, în forma actuală, este clar învechit, este nepotrivit nevoilor actuale ale unui sistem modern de sănătate, de…
Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie-iulie, încep astăzi, 2 iunie. Candidații pot completa și depune cererile de înscriere până vineri, 6 iunie, potrivit calendarului oficial. Probele orale pentru…
Liviu Drăghici, profesor de Științe Economice la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „periodic, treaba asta cu creșterea normei…
Cadrele didactice nemulțumite de punctajele inițiale pentru gradația de merit 2025 pot depune contestație în zilele de 2 și 3 iunie, potrivit calendarului oficial. Vineri, 30 mai, inspectoratele școlare au publicat…
Mai mulți elevi de liceu care au participat la Olimpiada Națională Interdisciplinară de Cultură și Spiritualitate Românească (ONICSR) din Hunedoara, etapa națională desfășurată între 14 și 18 mai, acuză nereguli…
Președintele Universității Harvard, Alan M. Garber, le-a transmis absolvenților 2025 un mesaj puternic despre pericolele gândirii „comode” și importanța curiozității, în contextul tensiunilor dintre administrația Trump și instituția de învățământ…
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat laureatul premiului „Pluma de Plata” în 2025, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din Spania, potrivit Radio România Cultural. Premiul i-a fost acordat…
Stanford University Women’s Gymnastics a transmis al patrulea mesaj de felicitare la adresa Anei Bărbosu, care ar urma să înceapă studiile la universitatea americană din această toamnă. Ana Bărbosu a…
Sindicatele din Învățământ solicită grupul de lucru de la Palatul Cotroceni să renunțe la propunerea de la majora norma didactică a profesorilor, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre…
Acces gratuit la muzee, spectacole de teatru, vizite gratuite la Zoo, plimbări cu tramvaie de epocă restaurate și vehicule de ultimă generație, ateliere și multe alte surprize la care intrarea…
Modalitatea de organizare a anului școlar 2025-2026 pentru elevii din învățământul profesional, liceal – filiera tehnologică și postliceal a fost publicată in Monitorul Oficial. Descarcă la finalul articolului planurile de…
În timpul campaniei electorale, candidatul Donald Trump a propus ca studenților străini să li se elibereze automat permise de ședere în SUA după absolvirea studiilor, deplângând faptul că aceștia părăsesc…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat documentul cu punctajele profesorilor, directorilor și inspectorilor școlari pentru gradația de merit 2025. Acestea sunt punctajele inițiale, iar cadrele didactice nemulțumite pot depune…
Parlamentarul USR Claudiu Năsui a propus, joi, „13 tăieri de cheltuieli care se pot face din prima secundă”, în contextul consultărilor pentru formarea noului guvern, consultări la care participă și…
Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată pentru plata restanțelor salariale din OUG nr. 48/2022, potrivit unui document ajuns în școli. Este vorba despre tranșa…
Autoritatea Națională de Cercetare, ca autoritate în domeniu, să fie păstrată în structura Ministerului Educației și Cercetării, finanțarea pentru cercetare să fie „suficientă”, iar competițiile să fie predictibile, pe baza…
Ramona Constantin, medic rezident la chirurgie cardiovasculară, a declarat că „din păcate, nu suntem îndrumați în timpul facultății dacă să alegem o specialitate chirurgicală sau una medicală”. Aceasta a afirmat…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) semnalează că se creează o discriminare între profesori, dacă nu este cuprinsă în statele de plată pentru luna iunie 2025 și plata eșalonată a…
Un raport al guvernului SUA privind sănătatea copiilor, prezentat săptămâna trecută și care punea sub semnul întrebării siguranța vaccinurilor, a citat în sprijinul concluziilor sale studii presupus științifice care, de…
În perioada 30 mai – 27 iunie au loc probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, precum şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe, conform calendarului oficial pentru Titularizare 2025. Graficul pentru desfășurarea…
Peste 80% dintre elevii care au contestat notele primite inițial la Olimpiada Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și literatura română și Religie), clasele V-VIII, etapa națională, desfășurată la Suceava,…
Ministrul Educației Daniel David a explicat cu exemple concrete cele trei modele de reformă pentru învățământul din mediul rural, propuse în raportul său de diagnoză QX, publicat recent. Într-o intervenție…
Liderii și negociatorii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliție guvernamentală au pe masă mai multe propuneri de măsuri pentru a scădea deficitul bugetar scăpat de sub control, scrie G4Media.…
O judecătoare americană a anunțat joi că va bloca temporar decizia administrației Trump ce vizează interzicerea înscrierea studenților străini la prestigioasa Universitate Harvard, transmite AFP, potrivit Agerpres. Judecătoarea Allison Burroughs,…
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că cea mai mare îngrijorare a sa în privinţa învăţământului preuniversitar este analfabetismul funcţional, din cauza căruia oamenii cred „lucruri bizare”, cum ar…
Ministerul Educației și Cercetării a publicat la ora 15 subiectele la proba de Limba maternă din cadrul Evaluării Naționale 2025. Joi, 29 mai, Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a s-a…