Pentru rațiuni de sănătate publică, ministrul Educației poate dispune închiderea școlilor și pentru instituțiile de învățământ particulare, așa cum a dispus pentru școlile și grădinițele de stat, a declarat pentru…
Ministrul Educației susține că nu poate institui și în școlile particulare vacanța forțată pe care a decis-o și aplicat-o în școlile de stat. „Îmi place să presupun ca a fost…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, confirmă pentru Edupedu.ro că școlile și grădinițele private pot chema elevii fizic la cursuri de luni, în mod legal. Acesta a declarat că „Art. 8.1 (n.…
Cărți noi în bibliotecile învechite din școlile de la țară, prin proiectul „Fanbook” al Asociației CSR Mindset, este un program care dorește să le formeze copiilor participanți obiceiul de a citi…
”Nu există nicio garanție (că după două săptămâni cursurile vor reîncepe fizic – n.r.) pentru că nu știm cum va evolua. Așteptăm să vedem evoluția şi discuţia asta a fost…
Școlile private pot face școală online în timpul vacanței din toate școlile, grădinițele și liceele de stat, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, potrivit explicației oferite de ministrul Educației,…
Ministrul Sorin Cîmpeanu a revenit cu precizări și a prezentat ca „semnat și trimis la Monitorul Oficial” un text de ordin prin care doar școlile de stat intră în vacanță…
Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat vineri că părinții obligați să stea cu copiii în vacanța forțată din următoarele două săptămâni ar putea primi zile libere plătite, potrivit unui comunicat…
Ministrul Educației a semnat și trimis la Monitorul Oficial ordinul de ministru care prevede vacanța forțată stabilită de președintele Klaus Iohannis și reglementată de Guvern. Documentul a fost pus la…
Suspendarea activităților cu prezență fizică în toate unitățile de tip afterschool este propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în decizia adoptată vineri după-amiază cu privire la restricțiile pentru…
Singurele instituții de învățământ care rămân deschise în următoarele două săptămâni sunt creșele. În rest, toți copiii de grădiniță și elevii din toate ciclurile de învățământ vor avea vacanță începând…
Ministerul Educației urmează să trimită instituțiilor de învățământ superior o instrucțiune prin care se va recomanda trecerea în sistem online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021 – 05.11.2021, potrivit deciziei…
Grădinițele și școlile private care funcționează după curriculumul altor țări își suspendă și ele activitatea în timpul perioadei 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, când toate școlile intră în vacanță,…
Cadrul legal pentru vacanța de două săptămâni în care vor intra elevii începând de luni a fost discutat, vineri după amiază, în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, potrivit…
Mama unui elev de 13 ani de la Liceul „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca este cercetată penal pentru fals și uz de fals, după ce a prezentat la școală un certificat…
Ministerul Educației va aproba astăzi un ordin de ministru prin care se va impune vacanța de două săptămâni, începând de luni, pentru toți preșcolarii și elevii din România. Aceasta este…
În cele două săptămâni de vacanță forțată, anunțată recent de președintele Klaus Iohannis, programul zilnic de lecții televizate „Teleșcoala” al TVR se suspendă. În locul emisiunilor de luni până vineri,…
„Continuarea educației copiilor în condiții de siguranță, cu măsuri la nivel de școală pe baza de statistică particulară a școlii, nu generalizat la nivel național” se numără printre cererile organizației…
Modificarea structurii anului școlar este propusă în ședința de astăzi, de către Ministrul Educației elevilor, profesorilor și părinților, după cum a declarat aseară Sorin Cîmpenau, într-o intervenție telefonică la TVR2.…
Vacanța forțată de 14 zile pentru toți elevii din România ar putea să dureze mai mult de atât, potrivit declarațiilor oficialilor din Sănătate și Educație. Cseke Atilla, ministrul interimar al…
Elevii din 7 școli din București vor merge o zi la școală, după ce, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a hotărât reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru…
Închiderea școlilor în locul mall-urilor este o măsură care nu rezolvă încetinirea valului 4, a avertizat astăzi medicul Alexandru Rafila, într-o conferință despre impactul pandemiei asupra sistemului sanitar românesc, organizată…
Un bărbat de 51 de ani din municipiul Călăraşi, care dădea meditaţii la domiciliu unor elevi, a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă şi corupere sexuală a minorilor, scrie Agerpres.…
Federația Națională a Părinților își exprimă totalul dezacord cu privire la anunțul deciziei ca toți elevii să se afle în vacanță școlară, începând cu data de 25.10.2021, precizează Federația EDUPART…
Vaccinarea membrilor familiei este cheia pentru a preveni răspândirea Covid-19 în rândul copiilor, iar școlile ar trebui să stea cât mai mult deschise, pentru că cel mai mare risc de…
„Vacanța aceasta de două săptămâni cu posibilitate extrem de mare de prelungire nu poate fi recuperată, așa cum nu pot fi recuperate pierderile de materie din martie 2020 până acum”,…
Medicul Radu Lupescu, decorat de președintele Emannuel Macron, pentru meritele sale în lupta împotriva pandemiei în Franța, a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că un lockdown dur va fi greu…
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că a decis să îl desemneze pe Nicolae Ciucă pentru postul de premier. Acesta a mai spus că „e nevoie de un guvern care…
Consiliul Național al Elevilor cere ca, dacă semestrul I va fi micșorat cu două săptămâni, iar orele se vor recupera în semestrul al II-lea, Ministerul Educației să adopte o derogare…
Pentru a reveni la școala fizică pe 8 noiembrie, numărul elevilor infectați din școli ar trebui să scadă la sfârșitul celor două săptămâni de vacanță suplimentară în care intră toți…
Europarlamentari, oficiali și experți de top discută joi, într-o conferință organizată de G4Media.ro, despre impactul pandemiei asupra sistemului sanitar românesc, dar și despre modificările de substanță ale politicilor europene produse…
„În cele două săptămâni sunt convins că vom avea finalizată și achiziția testelor pe bază de salivă de către ONAC”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, astăzi la Digi24. Amintim…
„Vom avea consultări cu reprezentanții elevilor și cu reprezentanții profesorilor pentru a vedea care este maniera optimă de modificare a structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu…
Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech are o eficacitate ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu axat pe varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, care a arătat că, pentru tinerii vaccinaţi cu…
Încrederea și stima de sine scăzute afectează procesul de învățare al tinerilor. Anxietatea privind aspectul fizic a fost corelată cu o concentrare mai scăzută și o implicare mai slabă în…
90.805 de teste antigen rapide au fost făcute elevilor și copiilor de grădiniță, în cabinetele școlare, în perioada 13 septembrie – 15 octombrie 2021, potrivit unor date ale Comisiei de…
Administraţia Biden a prezentat miercuri un plan de vaccinare a milioane de copii cu vârste de 5-11 ani de îndată ce vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer şi BioNTech va fi…
Vacanță timp de 2 săptămâni începând de luni pentru toți elevii, a anunțat președintele Klaus Iohannis la finalul unei ședințe care a avut loc la Palatul Cotroceni. Declarația integrală: „Tocmai…
Ministerul Sănătății organizează peste o lună, pe 21 noiembrie, concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul se desfășoară…
Vacanța de două săptămâni, decisă de autorități, pentru toate școlile publice și private din România, nu se aplică celor 21 de școli care funcționează după curriculumul din alte state, potrivit…
Activitatea desfăşurată în cadrul afterschool-urilor nu este asimilată cu activitatea didactică desfășurată în cadrul unei unități de învățământ, le-a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor acreditați la minister, când a…
Închiderea școlilor a fost până acum o opțiune eliminată din calcul de țările europene, în fața celui mai nou val al pandemiei Covid-19. Luată în considerație la București, sub forma…
În total, 33 de firme au depus marți oferte pentru loturile celor 70 de milioane de teste de salivă care vor ajunge în școli peste câteva săptămâni, a declarat pentru…
Întâlnirea de la palatul Cotroceni, pe tema măsurilor care ar putea fi luate pentru limitarea efectelor pandemiei a început. Școlile ar urma să se închidă pentru o perioadă de 2…
Vacanța forțată de 2 săptămâni în care vor intra de luni toți elevii, de la grădiniță și până la liceu, și care este discutată astăzi la Cotroceni nu va „micșora…
Calendarul examenelor să nu fie în niciun fel afectat, cere autorităților Consiliul Național al Elevilor, care le solicită guvernaților să nu îi trimită în vacanță pe elevii din clasele terminale,…
În situația în care se suspendă și alte activități, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu două…
Lecție live de la Cazanele Dunării, despre traseul românilor spre occident în comunism, pentru cele peste două mii de clase din țară și din Republica Moldova înscrise în proiect, anunță…
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, cere autorităţilor centrale ca suspendarea cursurilor în şcoli să poată fi decisă la nivel local şi de DSP-uri, nu doar de…
În total, 177.000 de elevi din 287.000, câți sunt înscriși la școlile din București, învață astăzi online, din cauza situațiilor de infectări cu coronavirus din unitățile de învățământ. Mai exact,…
Programul de guvernare al Guvernului Cîțu se găsește în bibliografia de concurs pentru angajarea a 14 persoane, în cadrul Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului „România Educată”. Anunțul de concurs a…
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a marcat o premieră în spaţiul universitar digitalizat din România, conectându-și infrastructura la reţeaua europeană, informează Agerpres. Instituția de învățământ s-a alăturat iniţiativei Comisiei…
Miercuri la ora 10 a început ședința comună a Parlamentului pentru votul de învestire a Guvernului Cioloș. Guvernul are nevoie de 234 de voturi pentru învestire, USR are doar 80…
16 universități românești, dintr-un total de 18 analizate, au fost incluse în clasamentul pentru 2022 al universităților din economii emergente, publicat de Times Higher Education. Academia de Studii Economice din…
Un părinte nu poate primi zile libere și indemnizație pentru a sta acasă cu copiii, când aceștia învață online, atât timp cât celălalt părinte lucrează în străinătate, semnalează un cititor…
Când a pictat „Masa orbului” în 1903, Pablo Picasso a acoperit o altă lucrare. După mai bine de un secol, nudul ghemuit al unei femei a fost dezvăluit prin utilizarea…