Corina Atanasiu, propusă pentru a conduce Ministerul Educației, a fost audiată în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților. Ea a declarat că, din punctul său de vedere, un salariu de…
18.863 de cazuri noi au fost confirmate în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României și a fost înregistrat un nou record de la debutul pandemiei. Evoluția ratei de incidență…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declară într-un comunicat cu „precizări” că materialele folosite în programul „Neuroștiința la clasă” nu au fost verificate de specialiștii din Ministerul Educației „din perspectiva acurateței sau…
Monica Berescu, deputat USR nominalizat pentru portofoliul Cercetării, Inovării și Dezvoltării în guvernul propus de Dacian Cioloș, a primit 17 voturi pentru, 17 voturi împotrivă și 8 abțineri în urma…
Senatul a votat luni, cu 126 de voturi pentru și o abținere, un proiect legislativ care prevede ca educația juridică și cea financiară să devină competențe obligatorii la școală, însă,…
Peste 6.600 de elevi din judeţul Bacău învaţă online, după ce o parte dintre colegii acestora au fost depistaţi cu virusul SARS-CoV-2, potrivit informaţiilor furnizate, marţi, de Prefectură, anunță Agerpres.…
Sediul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti – Palatul Cantacuzino se va închide, începând cu data de 25 octombrie, pentru aproximativ doi ani, odată cu începerea lucrărilor de restaurare, scrie…
După ce a adus în fața elevilor un program de neuroștiință organizat de nespecialiști, cu sprijinul Ministerului Educației, echipa „Neuroștiința la clasă” le cere specialiștilor să corecteze din mers informațiile…
Școlile care au cerut să își treacă activitățile online timp de 14 zile, în baza articolului 3, alineatul 2 din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, pot cere prelungire,…
Elevii din şcolile din Sydney, cel mai populat oraş al Australiei, au revenit luni în mod eşalonat la cursuri, după ce 90% dintre profesori şi din personalul şcolar au fost…
Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital”, propune senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie într-un text publicat pe pagina sa de Facebook. Pălărie…
Temerile de la începutul anului școlar, în septembrie, că întoarcerea elevilor cu vârste sub 12 ani la clase va duce la un nou val de cazuri de Covid-19, mai ales…
Un elev de 14 ani, care s-a întors din străinătate la școală în Romania, a fost lovit cu pumnul în cap de un profesor, în incinta unității de învățământ din…
Aproximativ 11.000 de elevi din 14 școli intră astăzi și mâine în sistem online, în Capitală, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar București. Astfel, în total sunt aproximativ 160.000 de…
Vârful valului 4 al pandemiei de Covid-19 va fi atins în cursul acestei săptămâni, în România, potrivit predicțiilor cercetătorilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universității…
O fostă directoare a unei şcoli profesionale din Ialomiţa este cercetată pentru abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale, după ce, timp de trei ani, şi-ar fi însuşit…
Premierul desemnat Dacian Cioloș cere votul parlamentului pentru un guvern în care, la portofoliul Educației, este propusă Corina Atanasiu, fost secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în…
Introducerea contractelor de muncă multiflexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea, este una dintre propunerile din programul de Guvernare al…
Erori de redactare a itemilor de la concursul scris pentru funcțiile de directori de școală, reclamate de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor Libere din Educație „Spiru Haret” într-o scrisoare către…
Guvernul propus de Dacian Cioloș, care încearcă să obțină votul Parlamentului, include foarte puține schimbări în privința celor care au fost miniștri și în guvernul de coaliție de până acum.…
Un medic român stabilit în Suedia, Laura Ghibu, trage un semnal de alarmă asupra mentalității românilor, care n-au încredere în datele științifice atunci când vine vorba despre vaccinare, pentru Digi24.…
Bojdeuca din Ţicău, locul în care Ion Creangă a dat viaţă personajelor din poveştile sale şi Amintirilor din copilărie, va fi restaurată, anunță ziarul Evenimentul din Botoșani, preluat de G4Media.ro. Proiectul include…
Vacanță pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni, cu termen de aplicare „imediat”, „decalarea anului școlar” cu recuperare în perioada verii, sunt două dintre măsurile radicale, cu impact în Educație,…
Un nou centru de vaccinare împotriva COVID-19 este deschis începând de astăzi în complexul studențesc din Timișoara, transmite Rador. Amintim că săptămâna trecută, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi…
Realizarea în regim de urgență a planurilor-cadru și a programelor școlare pentru liceu și recrutarea directorilor și directorilor adjuncți de către Consiliile de administrație ale unităților de învățământ sunt câteva…
Oficial Corin Atanasiu este ministrul propus al Educației în Cabinetul Cioloș, potrivit anunțului făcut în această seară de USR PLUS.Inițial, informația a fost dată pe surse de G4Media.ro Corina Atanasiu…
Organizația Mondială a Sănătății se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și pentru impulsionarea campaniei de vaccinare anti-COVID, a confirmat pentru G4Media Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.…
Fondatorul și directorul executiv al Duolingo – cea mai populară aplicație de pe smartphone pentru învățarea unei limbi străine – Luis von Ahn își propune să atragă copiii departe de…
O profesoară de muzică din mai multe școli din județul Botoșani, Doina Amarandei, a fost înregistrată în ore în timp ce le ținea elevilor predici anti-vaccin, transmite Libertatea, publicație citată…
65.8% dintre candidații care au participat la proba scrisă a concursului pentru directori și directori adjuncți de școli au reușit să ia cele 70 de puncte pentru a se califica…
După un început de an școlar marcat de numeroase incertitudini, elevii din ciclul preșcolar și cel primar se pregătesc acum pentru prima lor vacanță, care se va desfășura în intervalul…
Propunerea INSP de intrare în carantină a Bucureștiului și a județului Ilfov nu a fost „validată” de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, organism condus de premierul interimar, Florin Cîțu.…
„Dacă doi sau mai mulți dintre colegii dvs. din școală se ceartă, care e decizia cea mai adecvată?” a fost prima întrebare de la Subtest Itemi Situaționali – Leadership, pe…
Studenții de la facultățile de medicină au început din nou să fie distribuiți pe secțiile unde sunt tratați pacienții bolnavi de Covid-19, a anunțat astăzi secretarul de stat Raed Arafat,…
Peste 450 de profesori nu s-au prezentat la proba scrisă a concursului de directori, anunță Ministerul Educației. Instituția precizează că 5% dintre cei 9.111 candidați care ar fi trebuit să…
Subiectele pentru concursul de directori de școli au fost publicate. Ministerul Educației a făcut publică și grila cu răspunsurile corecte, în funcție de care au fost corectate lucrările profesorilor care…
Trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a…
O fetiță de 13 ani din Bacău, fără comorbidități și nevaccinată, a murit de Covid, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Ea se numără printre cei 365 de pacienți cu…
Pontonul la care Raluca Turcan a tăiat panglica alături de alte șase persoane în urmă cu trei săptămâni s-a scufundat parțial. În fotografiile publicate pe rețelele de socializare se observă…
Piedone e îmbrăcat în pantaloni scurți și maiou, iar brațul îi este dezvelit pentru a se vedea tatuajul cu Primăria Sector 5. El merge pe o trotinetă, în reprezentarea caricaturistului…
Grupul tehnico-științific respinge propunerea de carantinare a Capitalei și Județul Ilfov înaintată de INSP, transmite Antena 3, citată de G4Media.ro. Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă urmează să confirme sau…
În București, 699 de candidați s-au înscris la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, probă care se desfășoară…
În școlile din județul Cluj, jumătate dintre cadrele didactice sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, dar există o variație foarte mare între unitățile de învățământ: în cazul unora, rata de vaccinare…
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat joi după-amiază licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția este estimată la 1.050.000.000 lei fără…
Directorul DSP Sibiu, Lucian Blăguțiu, va propune vineri dimineață, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgențe trecerea școlilor din municipiul Sibiu în sistem online, scrie Turnul Sfatului. ”Trebuie luate niște…
Creșterea alarmantă a cazurilor de infectare cu SARS-COV-2 în școlile din județul Brașov a determinat autoritățile sanitare să mute în sistem online cursurile în cele mai multe unități de învățământ,…
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar București a aprobat joi încă 29 de solicitări de suspendare a activității educaționale cu prezență fizică în școlile din Capitală, unde incidența infectării cu…
5% din școlile din România sunt în sistem online, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la RomâniaTV. Acesta a spus că, potrivit centralizării ministerului Educației, 347 de școli au solicitat…
„Nu văd de ce ar trebui să se închidă otova toate unitățile de învățământ (…) Eu îmi mențin părerea că ar trebui totuși să se facă anchete epidemiologice, să se…
În total, 15% din școlile din Ilfov se află astăzi în mediul online, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la B1TV, în condițiile în care tot astăzi Institutul Național de…
Fostul subsecretar din Ministerul Educației Jean Badea a fost numit subprefect de București, potrivit listei actelor normative aprobate de Guvern în ședința de joi. Badea a fost subsecretar de stat…
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a propus Comitetului pentru Situații de Urgență carantinarea Bucureștiului și Ilfovului, unde rata de incidență a depășit 15 cazuri la mia de locuitori, au…
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi fonduri suplimentare pentru asigurarea vaccinurilor pentru copiii de 14 ani și pentru gravide, conform calendarului național de vaccinare, a anunțat Ministerul Sănătății într-un…
Informații false despre “experimente pe copii” și despre presupuse riscuri ascunse de autorități, proteste în jurul școlilor și chiar asocieri între campania de vaccinare și orori ale trecutului, inclusiv nazismul,…
„În contextul în care majoritatea statelor europene au procedat la menținerea școlilor deschise în format fizic, dar care au și asigurat măsuri de protecție sanitară pentru elevi și profesori și…
Școlile sunt obligate să completeze datele pentru ca elevii să primească tichete sociale, până la data de 20 octombrie 2021, în programul informatic al sistemului de educație, potrivit notei 34.023…