Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „o să vedem, repet, după dezbateri, ca în cazul latinei să nu lăsăm, într-adevăr, totul…
Șerban Iosifescu, fost președinte al agenției care evaluează școlile – ARACIP, remarcă într-un articol publicat pe blogul său că „Religia (de fapt, catehizare, îndoctrinare) rămâne parte a trunchiului comun și…
Pentru definitivat 2025, prima inspecție de specialitate va avea loc până la 7 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 30 mai, după cum se arată în calendarul oficial.…
Istoria va fi predată trunchiat și va afecta capacitatea de înțelegere a elevilor, dacă proiectul planurilor-cadru pentru liceu va fi adoptat în forma actuală, consideră profesorul de Istorie Andrei Avram,…
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus că Ministerul are „toată încrederea în colegii profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca…
Ministerul Educației și Cercetării a publicat noile regulamente pentru olimpiadele școlare 2025, pe pagina dedicată de pe site-ul edu.ro. La Olimpiada Națională de Fizică (ONF), noul regulament de organizare în…
Nu sunt specialistă în latină, istorie sau matematică și nu mă pot pronunța în mod strict decât în legătură cu disciplinele socio-umane, mai precis mă pot pronunța despre filosofie, fără…
Profesorii vor avea mai multă libertate în adaptarea materiei și în organizarea orelor pentru elevii cu performanțe deosebite sau pentru cei care au nevoie de ore remediale, afirmă, luni, șeful…
Ministrul Educației, Daniel David, a explicat în cadrul emisiunii Info Edu, difuzate de TVR Info, că va ține cont de vocea specialiștilor în domeniul istoriei, care au criticat reducerea numărului…
La clasele a XI-a și a XII-a, Matematica a fost scoasă din trunchiul comun pentru elevii cu profil pedagogic, potrivit proiectului cu planurile-cadru pentru liceu. Documentul a fost pus în consultare…
Societatea de Geografie din România solicită păstrarea Geografiei în trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a. Într-o luare de poziție cu privire la noile proiecte de planuri-cadru pentru…
Câte o oră mai puțin la disciplinele Limba română, limba Modernă 2, Fizică și Geografie în trunchiul comun pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a de la profilul…
USR cere limitarea la maximum 5 ani a perioadei în care un profesor își poate ține blocat postul de titular dacă ocupă o funcție publică, se arată într-un comunicat de…
Maria Manea, fost secretar de stat în guvernul Cîțu și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a explicat, în cadrul emisiunii Info Edu,…
Ministrul Educației, Daniel David, îi dă replica președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate de Ministerul Educației. „Îl întreb pe președintele Academiei Române…
Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre planurile-cadru de liceu 2025: „Am remarcat și eu că…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) transmite, pe pagina de Facebook, o sesiune online live de informare despre proiectele de planuri-cadru de liceu 2025, pe care le-a pus în dezbatere publică…
Proiectul planurilor-cadru pentru liceu 2025 nu mai include Matematica în trunchiul comun pentru elevii de la științe sociale, face parte din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, adică este…
Ion Ionici, directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, a vorbit, într-o intervenție telefonică la TVR Info, despre proiectul planurilor-cadru pentru liceu, documente lansate în dezbatere publică de Ministerul Educației.…
Reacție vehementă a Societății de Studii Clasice din România față de propunerea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) de a elimina latina din planurile-cadru de liceu în forma de proiect, din…
Școlile din celebra insulă turistică Santorini vor fi închise luni din cauza unei intense activități seismice în regiune, a anunțat sâmbătă seară Ministerul pentru Protecție Civilă, potrivit AFP, potrivit Agerpres.…
Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat sâmbătă seara la criticile recente privind reducerea importanței Istoriei Naționale în noile planuri-cadru pentru liceu. Într-o postare pe blogul său personal, acesta a respins…
În ciuda unor „interpretări greșite” legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru, atrage atenția ministrul Educației și…
Ministrul Educației intervine în dezbaterea pe noile planuri cadru pentru liceu pe care le-a lansat public și precizează că Limba latina „nu a fost niciodată în trunchiul comun, ci în…
Furtul pieselor de patrimoniu de la Muzeul Drents a determinat ca „societatea românească, în întregul ei, să discute serios pentru prima oară în ultimii 20 de ani despre cultură şi…
Liceenii de la real nu vor mai avea în clasele a XI-a și a XII-a disciplinele Fizică, Chimie și Biologie în trunchiul comun, potrivit proiectului cu planurile-cadru pentru liceu. Documentul…
Pentru elevii de la uman, real și tehnologic, disciplinele „Geografie” și „Istorie” au fost eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, potrivit proiectului de planuri-cadru de…
Noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu permit pentru prima dată o descentralizare curriculară, anunță ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. În mesajul publicat cu ocazia punerii în dezbatere a documentelor,…
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 31 ianuarie. Documentul care conține propunerile de număr de ore la fiecare disciplină…
Procesul de consultare pentru noile planuri-cadru să fie marcat de „responsabilitatea analizei și eleganța exprimării punctelor de vedere”, transmite într-un mesaj ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta îi încurajează…
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, vineri, 31 ianuarie, noile planuri-cadru pentru liceu. Documentele, care conțin propunerile de număr de ore la fiecare disciplină și specializare, pot fi descărcate…
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 31 ianuarie. Documentele care conțin propunerile de număr de ore pentru profilul vocațional,…
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, vineri, 31 ianuarie, noile planuri-cadru pentru liceu. Documentele, care conțin propunerile de număr de ore la fiecare disciplină și specializare, pot fi descărcate…
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 31 ianuarie. Documentele care conțin propunerile de număr de ore pentru profilul militar…
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 31 ianuarie. Documentele care conțin propunerile de număr de ore pentru profilul vocațional,…
Per ansamblu, pe sistem, numărul de norme nu scade, iar cei care sunt titulari, în principiu, nu vor fi afectați, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre organizarea orelor…
Fișele de înscriere la liceu și în învățământul profesional și dual 2025 au fost publicate de către Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții…
Dumitru Murariu, vicepreședinte al Academiei Române, a fost desemnat președinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), for pentru care a fost anunțată o…
Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică, vineri, 31 ianuarie, noile planuri-cadru pentru liceu. Documentele pentru Științe ale Naturii, care conțin propunerile de număr de ore la fiecare disciplină și…
Guvernul a adoptat Hotărârea privind prevenirea şi combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, anunță ministrul Educației și Cercetării. „În esență, este…
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a precizat în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că nu va interveni în cazul de „revolving door” al Ligiei Deca, după ce a analizat…
În situații excepționale, elevii se pot transfera și în timpul cursurilor, potrivit prevederilor din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). În cazul transferului din timpul…
Autoritățile din domeniul Educației din Irlanda au declanșat o campanie de recrutare de terapeuți care să formeze o echipă dedicată de sprijin și intervenție în sprijinul elevilor cu nevoi speciale,…
Lectoratul de Limba Română de la Universitatea din Comrat (capitala regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova n.r.) a fost redeschis astăzi, cu sprijin acordat de Guvernul României, scrie Radio Chișinău.…
Directorul World Vision România Mihaela Loredana Nabăr, care deţine şi funcţia de consilier onorific al ministrului Educaţiei, afirmă că echitatea în sistemul de învăţământ este o prioritate. Aceasta este de…
Învățământul ar urma să primească, în 2025, un buget de 61,8 miliarde de lei, mai puțin, ca valoare, decât a primit Ministerul Educației pentru acest sector pe parcursul anului trecut,…
Elevii de clasa a XII-a de la profilul tehnologic care vor urma noile planuri cadru de liceu vor avea 34 de săptămâni de școală, cu 3 săptămâni mai puțin decât…
O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, reprezentanţii unităţii arătând că nicio…
Triajul zilnic al elevilor și profesorilor, izolarea elevilor cu simptome la domiciliu și aerisirea constantă a claselor sunt câteva din măsurile recomandate în grădinițe și școli de către Ministerul Sănătății,…
Un judecător federal american a emis un mandat de arestare pe numele unui elev de clasa a XI-a din București, acuzat că ar fi semănat panică în mai multe școli…
Titularizarea 2025 se organizează pe baza memorandumului de exceptare din anul 2024, susține ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. El a spus într-o transmisiune live pe Facebook, joi, 30 ianuarie,…
Nu avem ce face în privința olimpiadelor școlare ale căror etape județene se suprapun în 2025, nu avem atâtea zile în care să le punem separat, spune ministrul Educației și…
„Dacă până acum aveam doar clase de intensiv limbă modernă sau informatică, prin flexibilizarea curriculumului de specialitate pot apărea clase cu studiu intensiv pe diferite discipline, ne referim aici la…
„Nu cred că ministrul Educației trebuie să intre peste aceste proceduri și să se ducă să pună sub semnul întrebării lucrurile care s-au făcut” de către forurile care analizează plagiatul…
Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit proiectului pentru trunchiul comun la…
SchoolHUB, o linie de suport psihologic gratuită, dedicată elevilor, părinților și profesorilor care se confruntă cu situații de violență fizică, bullying, anxietate sau alte forme de suferință psihologică în mediul…